Drept internațional

Curs 1: Privire generala asupra dreptului international public

Investigarea acestui domeniu impune unele clarificări vizând dreptul internaţional si ramurile acestuia. Ca orice ramura de drept, dreptul internaţional are ca obiect de reglementare anumite relaţii sociale (interumane).

Dreptul internaţional cuprinde doua ramificaţii tradiţional :

a. Dreptul internaţional public.

b. Dreptul internaţional privat.

Dreptul internaţional privat reglementează relaţiile dintre persoanele fizice si juridice aparţinând unor entităţi statale diferite şi are ca obiect de investigare şi cercetare conflictele de legi , condiţia juridica a străinului , conflictele de jurisdicţii .Anumite relaţii cu element de extraneitate vizează entităţile statale şi raporturile dintre state ca subiecte de drept internaţional , anumite organizaţii internaţionale având acelaşi statut.

Dreptul internaţional public , pe al cărui tărâm se realizează demersul nostru , a cunoscut definiţii diferite , unele care se refera la dreptul internaţional public în general , iar altele care vizează dreptul la anumite epoci.

In literatura şi practica de vieţii internaţionale se poarta o amplă dezbatere pe seama conceptului de drept internaţional. Reglementările menţionate (dreptul internaţional public şi privat ) nu sunt cu adevărat internaţionale , deoarece nu reprezintă expresia voinţei unui legiuitor mondial , o asemenea autoritate lipsind .

In literatura şi practică s-au propus mai multe formulări , dintre care reţinem definiţia data de dicţionarul terminologic de drept internaţional.

Astfel termenul de „drept internaţional” reprezintă un ansamblu de reguli juridice care sunt obligatorii pentru statele independente pentru diferite organizaţii internaţionale, in raporturile lor mentale.

Un cunoscut autor de drept internaţional Grigore Geamănu , definea dreptul internaţional ca fiind un ansamblu de norme care exprima voinţa statelor şi reglementează relaţiile dintre ele , fiind susceptibile de a fi aduse la împlinire , la nevoie , prin exercitarea constrângerii in mod individual sau colectiv. Aceasta constrângere se exercita prin intervenţia unor organizaţii internaţionale ( cum este O.N.U. ) , abilitata conform cartei O.N.U. ,prin art1 , care-i conferă cest drept .

Normele juridice de drept internaţional sunt chemate să reglementeze relaţiile dintre subiectele dreptului internaţional public , relaţii de colaborare sau de lupta. De aceea , dreptul internaţional public actual cuprinde pe lângă norme şi principii care asigura colaborarea paşnica intre state si reguli de purtare a războiului.

În general , definiţiile formulate de autorii de specialitate surprind câteva trăsături esenţiale :

1. Dreptul internaţional public apare ca un ansamblu de norme juridice create de state şi de alte subiecte de drept internaţional public.

2. Dreptul internaţional public vizează norme juridice care sunt chemate să reglementeze relaţiile sociale , de colaborare sau relaţii (reguli ) de luptă.

3. Nerespectarea normelor de drept internaţional public atrage o constrângere exercitata individual sau colectiv , ce reprezintă o garantare a acestor norme. Constrângerea colectiva se exercita prin organizaţii internaţionale ,respectiv O.N.U.(cap 4 din Carta O.N.U. –menţionează acest lucru).

4. Respectarea normelor de drept internaţional public se face liber de către subiectele sale, deoarece acestea au elaborat aceste norme şi s-au angajat sa le respecte.

Dreptul internaţional public prezintă anumite particularităţi impuse de natura relaţiilor pe care le reglementează. Aceste particularităţi se sintetizează astfel:

a. Particularităţile privind modul de elaborare a normelor dreptului internaţional public, asigurat de faptul ca pana în prezent, în comunitatea internaţională, nu există un organ legislativ centralizat, care sa elaboreze şi să adopte norme de drept internaţional public. Normele de drept internaţional public sunt create (cum am mai spus) de subiectele sale şi în primul rând, de state. Rezultă ca cei care crează aceste norme sunt şi destinatarii acestora.

b. Există unele particularităţi privind conţinutul normelor de drept internaţional public. Aceste norme au un conţinut mai puţin precis decât normele interne. Ele stabilesc mai mult obligaţii de mijloace, decât de rezultat.

Normele de drept internaţional public cuprind mai rar elemente de sancţiune, pentru ca este un drept de colaborare. În acest sens, in doctrina dreptului internaţional public s-a atras atenţia că această ramura de drept are un caracter coordonator şi unul subordonator.

Normele de drept internaţional public se bazează pe egalitatea suverană a statelor, fiind obligatorii numai pentru participanţii la relaţiile internaţionale ,care le-au recunoscut şi s-au obligat să le respecte.

c. Dreptul internaţional public consacră o jurisdicţie internaţională cu competenţă facultativă, spre deosebire de cea a dreptului intern care este generală şi obligatorie.

d. Unele particularităţi vizează subiectele dreptului internaţional public (statul şi organizaţiile internaţionale).

Obligativitatea normelor de drept internaţional public este încă pusă sub un semn de mare incertitudine. Deşi ordinea juridică internaţională este imperfectă şi incompletă, dreptul internaţional public face parte dintr-un fenomen juridic şi nu moral. Nici un stat nu neagă existenţa dreptului internaţional public ca o ramură de sine stătătoare, şi toate statele recunosc necesitatea lui ca o condiţie de ordin internaţional, pentru menţinerea păcii şi securităţii în lume.

Este o condiţie ce se desprinde şi din analiza jurisprudenţei, fiind confirmată energic şi de autorii de specialitate.

Obiectul dreptului internaţional public îl reprezintă relaţiile dintre state şi celelalte subiecte de drept internaţional public, stabilind drepturi şi obligaţii, competenţele acestora şi răspunderile faţă de actele şi faptele săvârşite.