Protecția spațiului extraatmosferic

1. Definiție, terminologie, subiecte

Dreptul internațional cosmic, ramură a dreptului internațional public, reprezintă un ansamblul de norme juridice și principii de drept destinate reglementării relațiilor dintre subiectele sale, relații care iau naștere ca urmare a exploatării și folosirii spațiului cosmic și a corpurilor cerești. Această sub-ramură de drept are un puternic caracter de universalitate, fiind aplicabil tuturor statelor, precum și un caracter umanist, promovând pacea și colaborarea internațională, benefică întregii omeniri.

Au existat numeroase discuții la nivel doctrinar privind utilizarea unei sintagme care să cuprindă cât mai exact esența acestei ramuri a dreptului internațional. Expresii precum „dreptul cosmic” sau „dreptul spațial” sunt de natura a limita aria de întindere a normelor. Dacă am analiza spre exemplu sintagma folosită în limba engleză, „law of outer space” (dreptul extra-spațial), am înțelege mai bine cât de vast e domeniul de reglementare și mai ales, că dreptul spațiului extraatmosferic nu se rezumă doar la spațiul cosmic, ci și la ceea ce există înafara lui.

Subiectele dreptului internațional cosmic sunt, de regulă, cele ale dreptului internațional public. Vorbim în general despre stat, creatorul și apărătorul dreptului internațional, organizatiile internaționale guvernamentale care desfășoară activități spațiale și omenirea (umanitatea). Tratatul cu privire la spațiul cosmic din 1967 prevede că activitatea spațială trebuie desfășurată în interesul tuturor țărilor, iar spațiul cosmic și corpurile cerești aparțin întregii umanități. (art. I, pct. 1).

2. Necesitatea reglementării

Cu toate că spațiul a reprezentat dintotdeauna o provocare și o sursă de dispută la nivel internațional, nu puține fiind statele ce și-au exprimat dorința de a utiliza și domina spațiul extraatmosferic, abia spre finele anilor `50 s-a început urgentarea elaborării unor principii și norme care să reglementeze activitățile derulate în spațiu, odată cu lansarea primului obiect spațial Sputnick 1 de către U.R.S. Încă de la începutul erei spațiale s-a stabilit că spațiul cosmic nu poate fi supus suveranității naționale și că statele nu pot dispune de o libertate absolută de acțiune referitor la acesta.

În acest sens, Adunarea Generală O.N.U. în baza rezoluției din anul 1958, a inițiat un comitet special ad-hoc care avea să pună bazele unei reglementări la nivel internațional în scopul utilizării pașnice a spațiului cosmic. Comitetul devine permanent în `59, urmând ca 3 ani mai târziu activitatea să fie divizată în 2 sub-comitete: juridic și tehnico-științific.

Pe parcursul a mai mult de 30 de ani în cadrul Comitetului au fost elaborate principalele acte normative internaționale care au format cadrul legal al Dreptului internațional al spațiului cosmic. Această activitate s-a încercat a fi reglementată și la nivelul statelor care participă la explorarea și utilizarea spațiului extraatmosferic.

Reglementările internaționale au evoluat în timp, păstrând principiile de bază și adaptându-se problemelor ce s-au ivit pe parcursul anilor la nivel global. Amintim astfel principalele acte normative în materie:

- 1961 rezoluția referitoare la proclamarea principiului libertății spațiului extraatmosferic;

- 1963 rezoluția privind „Declarația asupra principiilor juridice care guvernează activitățile statelor în exploatarea și utilizarea spațiului extraatmosferic”;

- 1967 Tratatul privind principiilor care guvernează activitatea statelor în exploatarea și folosirea spațiului extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri cerești, numit și Tratatul Spațial. Se prevede că luna și celelalte corpuri cerești nu pot face obiectul apropierii naționale nici prin utilizare, ocupație sau proclamarea suveranității. Exploatarea acestora se va face în beneficiul și interesul tuturor statelor, accesul la corpurile firești fiind liber. De asemenea, sunt încurajate libertatea științifică și cooperarea internațională;