Contabilitate

ISTORIC

Contabilitatea este o practică socială de milenii:

Cu peste 20.000 ani în urmă vânătorii consemnau uciderea animalelor prin crestături făcute pe oase sau pe pereţii grotelor

În antichitate grecii, perşii, incaşii ţineau socotelile cu ajutorul unor sfori înnodate, de diferite culori

Păstorii îşi numărau turmele gravând linii verticale pe bucăţi de lemn

Brutarii din Franţa actuală foloseau aceeaşi metodă pentru a marca pâinea vândută pe datorie

ISTORIC

În Mesopotamia, acum 4 - 5.000 de ani, asiro-caldeenii foloseau tăbliţe de lut pentru inventarierea depozitelor, operaţiilor financiare ale templelor; posedau tehnica calculării dobânzilor pentru sumele împrumutate, urmăreau categoriile de obiecte vândute, numele participanţilor la tranzacţii, totalul vânzărilor

Grecii şi romanii foloseau tăbliţe de lut, de marmură şi tăbliţe de lemn cerate

În Egipt, scribii ţineau socotelile pe frunze de papirus, apoi pe pergament şi pe hârtie

ISTORIC

Evoluţia schimburilor comerciale a impulsionat dezvoltarea tehnicilor contabile: de la simple însemnări s-a trecut la contabilitatea memorială, contabilitatea în partidă simplă şi contabilitatea în partidă dublă:

Contabilitatea memorială

cea mai veche era ţinută de bancherii din Florenţa din anul 1211 - se foloseau termenii: “dare”, “avere” care ulterior sunt denumite debit şi credit

Ordinele religioase (ex. al Templierilor) şi marile seniorii care posedau bogăţii imense, devin centre de credit şi utilizează o “contabilitate de casă” – plăţile şi încasările se efectuau în numerar iar casierul dădea socoteală de unde au venit şi unde au mers banii, care este “soldul”

ISTORIC

Contabilitatea în partidă simplă

Mai întâi se înregistrau raporturile cu “terţe” persoane – conturi de persoane

Ulterior, prin introducerea creditului comercial, se utilizează conturi de terţi (furnizori, clienţi) dar şi conturi de valori - de stocuri (materiale, mărfuri)

Contabilitatea în partidă dublă (CPD)

Este atestată în 1494 atunci când Luca Paciolo, călugăr franciscan, a publicat la Veneţia o enciclopedie matematică care cuprindea un capitol intitulat “Tratat de conturi şi înscrisuri” unde prezenta principiile fundamentale ale contabilităţii în partidă dublă

Între secolele XVI şi XVIII, CPD se generalizează în Europa, apar lucrări de specialitate şi este studiată în structurile de învăţământ

Sec XIX şi începutul sec XX, CPD se dezvoltă impulsionată de dezvoltarea societăţilor de capital unde se separă proprietarii de administratori – cei din urmă trebuie să dea rapoarte amănunţite

ABORDĂRI

Prima definiţie a contabilităţii aparţine lui Luca Paciolo: “tot ceea ce, după părerea negustorului îi aparţine pe lume, precum şi toate afacerile mari şi mărunte, în ordinea în care au avut loc”

Odată cu dezvoltarea raporturilor de piaţă, CPD s-a constituit într-un sistem complex de coduri, norme şi regulamente; a determinat formarea unui corp de specialişti detaşaţi de activitatea productivă, având ca unică sarcină efectuarea unor operaţiuni (tranzacţii şi operaţii) în vederea urmăririi activităţilor desfăşurate de o entitate juridică şi prezentării rezultatelor

În epoca modernă, definiţia (conţinutul) CPD diferă în funcţie de următoarele abordări: artă, ştiinţă, tehnică