Cuprins
- INTRODUCERE
- PARTEA I. – LOCUL FINANŢELOR PUBLICE ÎN ECONOMIE
- CAPITOLUL I.
- FINANŢELE, ÎN CONŢINUT ŞI DOCTRINE
- 1.1. Finanţele – concepte, repere istorice şi perspective
- 1.2. Teorie financiară
- 1.3. Finanţele – categorie economică
- 1.4. Elemente comparative şi definitorii
- 1.5. Finanţele, ca ştiinţă şi disciplină de studiu
- CAPITOLUL II.
- FUNCŢIILE ŞI ROLUL FINANŢELOR PUBLICE
- 2.1. Funcţia de repartiţie
- 2.1.1. Constituirea fondurilor
- 2.1.2. Dirijarea fondurilor băneşti
- 2.2. Funcţia de control a finanţelor publice
- 2.2.1. Conţinut şi forme de control
- 2.2.2 Principalele instituţii cu atribuţii de control
- 2.3. Rolul finanţelor publice
- CAPITOLUL III.
- ORGANIZARE FINANCIARĂ ŞI SECTORUL PUBLIC ÎN ECONOMIE
- 3.1 Mecanismul financiar, ca o componentă a mecanismului
- de funcţionare a economiei
- 3.2. Structura finanţelor României
- 3.3. Sistemul fondurilor de resurse financiare
- 3.4. Sectorul public în economia naţională
- 3.5. Sistemul financiar public şi de credit
- 3.6. Tendinţele resurselor financiare publice
- 3.7. Pârghiile financiare
- 3.8. Planificarea financiară
- 3.9. Reglementarea juridică a finanţelor publice
- CAPITOLUL IV.
- POLITICA FINANCIARĂ A STATULUI
- 4.1. Politica financiară şi instrumente specifice
- 4.2. Domenii de acţiune
- PARTEA a II-a – SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE
- CAPITOLUL V.
- SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE – STRUCTURI ŞI DINAMICĂ
- 5.1. Conţinutul cheltuielilor publice
- 5.2. Tipologia cheltuielilor publice
- 5.3. Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor publice
- CAPITOLUL VI.
- CHELTUIELILE PUBLICE PENTRU ACŢIUNI SOCIAL-CULTURALE
- 6.1. Caracteristici generale şi structură
- 6.2. Cheltuielile pentru învăţământ
- 6.3. Cheltuielile pentru cultură şi artă
- 6.4. Cheltuielile pentru sănătate
- 6.5. Cheltuieli cu securitatea socială
- 6.6. Investiţiile în resursele umane
- CAPITOLUL VII
- CHELTUIELI PUBLICE PENTRU OBIECTIVE ŞI ACŢIUNI ECONOMICE
- 7.1. Conţinutul, nivelul şi structura cheltuielilor
- 7.2. Cheltuielile de cercetare-dezvoltare
- 7.3. Eficienţa cheltuielilor publice
- CAPITOLUL VIII.
- CHELTUIELI PUBLICE PRIVIND ADMINISTRAŢIA DE STAT, ORDINEA
- INTERNÃ ŞI APĂRAREA
- 8.1. Conţinutul, nivelul şi structura cheltuielilor privind serviciile publice
- generale
- 8.2. Conţinutul, structura şi nivelul cheltuielilor pentru scopuri militare; rolul şi
- locul lor în ansamblul cheltuielilor publice
- PARTEA a III-a – SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE
- CAPITOLUL IX.
- VENITURILE FISCALE – STRUCTURĂ, PRINCIPII ŞI CARACTERISTICI
- 9.1. Resursele financiare publice – aspecte generale
- 9.2. Impozitele şi rolul lor
- 9.3. Elementele impozitului
- 9.4. Impunerea şi principiile impunerii
- 9.5. Aşezarea impozitelor
- 9.6. Clasificarea impozitelor
- CAPITOLUL X. IMPOZITELE DIRECTE
- 10.1. Conţinutul şi structura impozitelor directe
- 10.2. Impozitul pe venit
- 10.2.1. Impozitul pe veniturile persoanelor fizice
- 10.2.2. Impozitul pe veniturile persoanelor juridice
- 10.2.3. Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor
- 10.3. Impozitele pe avere
- 10.4. Dubla impunere internaţională
- CAPITOLUL XI. IMPOZITELE INDIRECTE
- 11.1. Caracteristici şi implicaţii
- 11.2. Taxele de consumaţie
- 11.2.1. Taxa pe valoarea adăugată
- 11.2.2. Taxa pe valoarea adăugată în România
- 11.3. Monopolurile fiscale
- 11.4. Taxele vamale
- 11.5. Elemente comparative privind impozitele şi taxele
- 11.6. Taxele de înregistrare şi de timbru
- 11.7. Repercusiunea impozitelor
- 11.8. Evaziunea fiscală
- CAPITOLUL XII. ÎMPRUMUTURILE DE STAT ŞI DATORIA PUBLICĂ
- 12.1. Împrumuturile de stat, în trăsături definitorii
- 12.2. Instrumentele împrumuturilor de stat
- 12.3. Tehnica împrumuturilor de stat
- 12.4. Operaţiunile împrumuturilor de stat
- 12.5. Datoria publică
- 12.6. Datoria externă
- 12.7. Trezoreria şi funcţiile ei financiare
- 12.8. Rolul Trezoreriei în limitarea datoriei publice
- PARTEA a IV- a – BUGETUL DE STAT ŞI ECHILIBRUL FINANCIAR
- CAPITOLUL XIII. BUGETUL DE STAT
- 13.1. Bugetul de stat – concept, structură, funcţii
- 13.2. Principii bugetare
- 13.3. Procesul bugetar
- 13.4. Echilibrul financiar, parte integrantă a echilibrului economic
- TESTE DE EVALUARE
- Bibliografie
Extras din curs
INTRODUCERE
Disciplina are ca scop principal realizarea pregătirii studenţilor pe
problemele financiare generale şi ale finanţelor publice în special, domenii de o
mare complexitate şi utilitate practică, absolut necesare pentru înţelegerea,
aprofundarea şi gestionarea fenomenelor economice actuale.
Obiectivele disciplinei de studiu concordă cu obiectivele planurilor de
învăţământ. Structura cursului permite studentului să realizeze o pregătire
graduală, începând cu aspectele conceptuale şi de organizare financiară, în
evoluţie, continuate cu însuşirea mecanismelor şi specificului activităţii, în
planul finanţelor publice.
Lucrarea sistematizează cele mai importante cunoştinţe care asigură baza
pregătirii viitorilor specialişti în finanţe, le oferă instrumentele de lucru necesare
pentru integrarea lor în activitatea economică şi pentru soluţionarea problemelor
concrete cu care se vor confrunta ca personal de specialitate sau ca manageri.
De asemenea, formatul acestui curs permite un traseu logic şi accesibil al
pregătirii teoretice şi practice, cu posibilitatea autoevaluării, prin verificarea
cunoştinţelor şi corectarea eventualelor erori de asimilare şi înţelegere.
Conţinutul disciplinei contribuie la realizarea unei formări la nivel
superior a cursantului şi economistului în general, asigurându-i pregătirea
teoretică în sfera fenomenelor specifice finanţelor publice în economia de piaţă,
precum şi elemente de practică prin însuşirea tehnicilor de derulare a
mecanismelor financiare, care îşi pun amprenta pe activitatea fiecărei societăţi
comerciale şi instituţii, a fiecărui individ şi a unui stat în ansamblul său.
PARTEA I. – LOCUL FINANŢELOR PUBLICE ÎN ECONOMIE
CAPITOLUL I.
FINANŢELE, ÎN CONŢINUT ŞI DOCTRINE
1.1. Finanţele – concepte, repere istorice şi perspective
1.2. Teorie financiară
1.3. Finanţele – categorie economică
1.4. Elemente comparative şi definitorii
1.5. Finanţele, ca ştiinţă şi disciplină de studiu
1.1. Finanţele – concepte, repere istorice şi perspective
Finanţele reprezintă un concept cu semnificaţii multiple şi controversate, dacă
pornim de la sensul de ştiinţă a gestiunii patrimoniului individual, a patrimoniului unei
întreprinderi sau a fondurilor publice, până la ansamblul de profesiuni care au ca obiect banii
şi modalităţile specifice de reprezentare, în principal valorile mobiliare.
Literatura de specialitate abordează combinaţii de genul sistem financiar-monetar sau
sistem financiar – bancar, naţional sau mondial, cu semnificaţii precizate incomplet de teorie
şi în permanentă dinamică, cauzată de mutaţiile care se produc la nivelul elementelor
componente, al mecanismelor care le conferă mişcare şi sens sau în plan global. Sistemul
financiar naţional poate fi definit ca un ansamblu specific de instituţii, reglementări şi
practici, cu scopul finanţării activităţii economice.
Originea cuvântului “finanţe”, reprodus în mod aproape similar de majoritatea
limbilor europene (ca şi alţi termeni de specialitate), nu este complet elucidatã. Numeroşi
specialişti în economie au gãsit rãdãcinile acestui cuvânt în preajma secolului al XII- lea, întrun
verb franco-picard (N-E Franţei) - “finer”- cu semnificaţia de “a da un termen unui
contract”, raportat la schimburile comerciale, origine relativ puţin probabilã dar posibil de
argumentat prin apariţia târgurilor, (în particular a celui de la Champagne) şi prin
reglementarea şi controlul lor imediat de cãtre puterea regalã. In fapt, acest verb are de
asemenea sensul de “a plãti impozitele regelui”, deci în afara sferei pieţei1.
Alţi economişti au cãutat originea cuvântului în latinã, finis - semnificã încheierea
unei operaţiuni contractuale sau termen de plată, cu diferite derivate care se regãsesc în
textele juridice de la sfârşitul secolului al XIII-lea şi secolul al XIV-lea.
Romanii foloseau cuvântul “fiscus” pentru a desemna coşul în care se depuneau
dările, fiscul fiind întâlnit ulterior cu sensul de visterie, trezoreria statului, sistemul
organismelor care au ca atribuţii stabilirea, încasarea şi administrarea impozitelor şi taxelor.
În unele ipoteze, se afirmă cã originea acestui concept este localizatã spre sfârşitul sec. al XIlea,
cu referire la impozitul pontifical, ca fiscalitate suprateritorialã şi la constituirea dreptului
canonic, ceea ce poate explica integrarea acestei expresii în formulele contractuale. Alte
studii regăsesc termenul de fiscus mult mai adânc în istorie, încă din vremea împăratului
August (63 î. H.), definind organul financiar care încasa impozitele, taxele, amenzile în
provinciile imperiale şi care aparţineau în totalitate împăratului, spre deosebire de „aerarium”
1 Jean-Marie Thiveaud- “Le risque et son prix: génése d`un concept”, Révue d`Economie Financière, 1996.
care îndeplinea acelaşi rol în provinciile senatoriale iar veniturile colectate aparţineau
poporului2.
În Franţa secolului al XV-lea se utiliza pentru prima dată cuvântul finanţe în raport cu
gospodăria publică, respectiv finanţe însemna o sumã de bani şi un venit al statului; se
foloseau expresiile hommes de finances şi financiers pentru arendaşii de impozite şi pentru
persoanele care încasau impozitele regale.
Din secolul al XV-lea până în secolul al XVII–lea, în limba germană termenul finanz
însemna o plată în bani iar prin denumirea de finanzen erau recunoscuţi cămătarii, încasatorii
de bani.
În literatura noastră de specialitate s-a acceptat originea latinã a finanţelor3, de la
verbul “finare”= a termina, a încheia un diferend, o acţiune judecãtoreascã care presupune
o platã în bani.
În orice situatie, “finanţe” semnificã o platã în bani iar pânã în secolul al XIX-lea se
raporteazã, în majoritatea cazurilor, la domeniul public, la stat, implicit la sistemul de
impozite sau la creditul public. Deşi cuvântul nu se utiliza ca atare, finanţele au existat în
fond din timpul primelor societăţi umane care s-au organizat în forme statale, prin atragerea
resurselor sub formă de tezaur de pietre şi metale preţioase din pradă de război, confiscări,
tributuri, etc. Până în secolul al XVII-lea, finanţele statului reprezentau un secret care nu
trebuia cunoscut de popor. Pentru prima dată, veniturile şi cheltuielile statului au fost făcute
publice în Anglia sub regele Carol I (1600-1649), practică abordată în Franţa abia în 1814,
sub împăratul Napoleon I.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Finante Publice.pdf