Extras din curs
1.3. Marea distribuţie specializată
Începând cu anii 1970, marea distribuţie specializată s-a dezvoltat considerabil în toate principalele ţări europene.
Creşterea veniturilor căminelor a antrenat o puternică creştere şi o diferenţiere a consumului nealimentar, care a provocat la rândul său dezvoltarea şi diferenţierea formulelor de distribuţie nealimentară în respectivele ţări.
Pentru INSEE (Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice din Franţa), categoria “mare distribuţie nealimentară specializată” cuprinde toate întreprinderile comerciale specializate prezentând una din caracteristicile următoare:
- cel puţin un punct de vânzare de 2500 m2 sau mai mult;
- cel puţin 10 puncte de vânzare (fără mărime limită);
- efective de cel puţin 10 de salariaţi.
Această definiţie acoperă în mod sigur cvasi-totalitatea marilor suprafeţe specializate şi a unor lanţuri având mai ales puncte de vânzare mici; dar ea exclude grupurile de “independenţi” asociaţi (Bricomarché în Franţa) şi reţelele de franciză având puncte de vânzare de mărime mică şi medie, totuşi importante în anumite sectoare (Yves Rocher, Benetton, Laura Ashley).
Formele specializate se disting unele de altele prin mărimea punctelor de vânzare, prin compoziţia lor, lărgimea şi profunzimea asortimentului, prin localizarea predominantă a magazinelor şi prin tipul de societate care le exploatează.
În concurenţa între firme, câţiva veritabili lideri s-au impus şi formula pare să se bucure de perspective frumoase.
1.3.1. Mărimea punctelor de vânzare
Mărimea punctelor de vânzare variază de la o categorie de produse la alta şi de la o firmă la alta, în cadrul unei aceleaşi categorii (a se vedea tabelul 8).
Tabel 8
Suprafeţele medii a câtorva firme de mari suprafeţe specializate (MSS) în Franţa
Firme Suprafaţa medie (în m2)
Bricolaj
Castorama 7823
Leroy-Merlin 8329
M. Bricolage 1781
Bricomarché 1512
Echipament pentru casă
Ikea 20000
Conforama 3248
Mobilier de France 1667
But 2532
Fly 1200
M. Meuble 1500
Habitat 1708
Electrice şi electronice
Hypermédia 2705
Darty 1117
Îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii
C & A 2000
Kiabi 1800
Halle aux vêtements 1000
Halle aux chaussures 450
Vêtimarché 1000
Articole de sport
Decathlon 2411
Go Sport 1441
Centre Intersport 516
Jucării
Toys `R`Us 3254
Jouéclub 278
Produse culturale
Fnac 2650
Virgin Megastore 1520
Pe baza acestui criteriu, se disting două tipuri principale :
- marile suprafeţe specializate (MSS);
- micile suprafeţe specializate (mSS).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Marea Distributie Specializata.doc