UE - Federație sau Confederație

Capitolul

UE – federatie sau confederatie?

Motto: „UE reprezintã un obiect politic neidentificat.”

Jaques Delors – fost presedinte al Comisiei Europene

Dincolo de tratate si de evolutiile concrete care rezultã de aici, problema de

fond a UE rãmâne cea a identitãtii sale. Europa lui Jean Monnet era

orientatã cãtre un scop politic, chiar dacã a fost ulterior deturnatã pe o cale

economicã. Mitul „Statelor Unite ale Europei” pare însã astãzi depãsit.

Pentru a atrage adeziunea populatiei din statele membre, UE ar trebui sã-si

afiseze natura sa politicã si sã-si anunte finalitatea. Pare mai mult decât

evident cã perioada unei Europe implicite, a cãrei evolutie avea loc dincolo

de cortina de fier, este demult depãsitã. Ca atare, opinia publicã are nevoie

sã înteleagã care sunt astãzi ratiunile de a fi ale procesului de integrare, de

vreme ce nu mai e vorba de a uni tãri care au în comun trecutul carolingian

sau cultura latinã, ci tãri din Europa Centralã si de Est, cu traditii si evolutii

istorice complet diferite.

2.1 Mai mult decât o organizatie, dar mai putin decât un stat

A rãspunde la întrebarea „ce este Uniunea Europeanã”, se dovedeste a fi

mult mai complicat decât ne-am putea imagina. Cãci UE nu este un stat

(asa cum poate fi el definit dupã pacea de la Westphalia), dar nici o

organizatie internationalã, asa cum sunt apar ele definite conform

actualelor norme ONU.

Pentru a argumenta acest lucru vom prezenta pe rând elementele

caracteristice celor douã entitãti, statul si organizatia internationalã.

Începem cu statul, care poate fi definit drept acea entitate fizicã si juridicã

caracterizatã prin cel putin patru atribute (J. McCormick, 2002, p. 2):

a) Teritoriu clar demarcat prin granite si controale ale miscãrii

persoanelor, capitalurilor si bunurilor;

b) Suveranitate asupra acestui teritoriu, asupra persoanelor si

resurselor din interiorul granitelor, precum si dreptul de a impune

taxe si a emite legi în cadrul acelorasi limite fizice;

c) Independentã din punct de vedere politic si juridic, crearea si

functionarea unui sistem propriu de guvernare asupra rezidentilor;

d) Legitimitate, respectiv recunoastere din partea poporului dar si a

altor state a autoritãtii si dreptului de jurisdictie asupra teritoriului

respectiv.

Ceea ce trebuie retinut este cã nici una din aceste calitãti nu apare ca

absolutã, cu alte cuvinte, în realitate pot exista atât dispute teritoriale care

sã contrazicã prezenta primei trãsãturi, cât si aspecte de naturã economicã

sau politicã, care sã punã sub semnul întrebãrii notiunea de suveranitate

(de exemplu, obligatia de a respecta standardele, procedurile si alte

prevederi stabilite prin reglementãri internationale). În plus, independenta

unui stat nu va rãmâne intactã în conditiile presiunilor economice si de

securitate venite dinspre exterior, iar nivelul de legitimitate al unui stat va

varia în functie de modul în care proprii cetãtenii respectã autoritatea

guvernului respectiv.

În interiorul unui stat, pe de altã parte, pot exista una sau mai multe natiuni.

În vreme ce statul reprezintã o entitate politicã si juridicã, natiunea

reprezintã un grup de persoane unite printr-o istorie, limbã si culturã

comune. Desi, uneori natiunile pot coincide cu statele, cele mai multe state

gãzduiesc însã diferite grupãri nationale (ceea ce face ca diferentele dintre

state sã devinã mai putin clare)19 .