Valori Mobiliare

Valorile mobiliare reprezintă acele instrumente negociabile care sunt emise în formă materială sau sub formă de înscrisuri în cont. Deţinătorii de valori mobiliare dobândesc drepturi patrimoniale asupra emitentului potrivit legii şi în conformitate cu prevederile specificate la emisiunea acestora. Ele se caracterizează prin formalism, pentru că înscrisurile conferă anumite drepturi deţină¬torului, literalitate, deoarece drepturile şi obligaţiile deţinătorilor sunt stipulate în înscrisuri şi există numai în această măsură, au caracter autonom, obligaţiile fiind consemnate în titluri, şi caracter negociabil, în sensul că pot fi transmise unor terţi.

Valorile mobiliare sunt de trei categorii: primare, derivate şi sintetice.

1. Valorile mobiliare primare: caracteristici şi operatori

Valorile primare sau titlurile financiare în sens restrâns sunt emise de utilizatorii de fonduri şi sunt destinate creşterii capitalului propriu, reprezentând instrumente de proprietate (equity instruments) concretizate în acţiuni, precum şi atragerii capitalului de împrumut, reprezentând instrumente de datorie (debt instruments) concretizate în obligaţiuni. Utilizarea valorilor primare permite mobilizarea de capital pe termen lung pentru utilizatorii de fonduri şi dă deţinătorilor lor drepturi asupra veniturilor băneşti nete (cash flow) ale emitentului. În acest mod, investitorii şi utilizatorii de fonduri sunt asociaţi nemijlocit la profitul şi riscul afacerilor pe care le întreprind utilizatorii de fonduri.

Piaţa valorilor mobiliare primare

Componentele pieţei capitalurilor, după categoria valorilor mobiliare primare, sunt următoarele: Þ Piaţa acţiunilor

1. Definiţie şi clasificare

Acţiunea este o hârtie de valoare, valoare care este o parte din capitalul social al societăţii pe acţiuni emitente. Acţiunile intră în posesia unor persoane denumite acţionari şi le conferă acestora anumite drepturi şi obligaţii, respectiv participarea la beneficiul societăţii sau obligaţia de a suporta o parte din pierderea acesteia. Astfel, dacă un acţionar deţine a% din numărul de acţiuni ale unei societăţi, indiferent de preţul sau de calea prin care le-a obţinut, atunci el are:

dreptul la vot, adică la a% din voturile care pot fi exprimate în adunarea generală a acţionarilor; Acesta este, de fapt, dreptul de a participa sistematic la adunarea generală a acţionarilor a cărui dată de organizare trebuie făcută publică cu 30 de zile înaintea ţinerii ei; cei care deţin acţiuni la purtător primesc invitaţii personalizate.

Adunarea Generală Ordinară reuneşte toţi acţionarii, indiferent de numărul de acţiuni deţinute. Uneori pot exista anumite restricţii, societăţile pretinzând un minimum de acţiuni pentru dreptul de a participa. Această adunare, care se ţine anual, are drept scop de a verifica bunul mers al întreprinderii. Astfel, acţionarii sunt chemaţi să analizeze conturile, să fixeze dividendele, să reînnoiască administratorii. Deciziile sunt aprobate cu majoritate simplă. Adunarea Generală Extraordinară se reuneşte de fiecare dată când este luată o decizie excepţională, cum ar fi creşterea capitalului social. Deciziile sunt aprobate cu majoritate de două treimi. Ambele tipuri de adunări reprezintă mijlocul prin care acţionarul se poate exprima, poate să-şi valorifice dreptul la informare şi pe cel de control asupra gestiunii întreprinderii.

- dreptul la informare, respectiv dreptul de acces la documentele indispensabile: bilanţ, contul de rezultate;

dreptul la dividende, adică la a% din profiturile societăţii sub formă de dividende;

- dreptul asupra activelor, adică la a% din valorile societăţii, în cazul în care aceasta este lichidată şi contribuie cu a% la pierderile societăţii în cazul în care ele survin (răspunde de pasivul social în limita aportului de capital);

Circulaţia acţiunilor este liberă; ele pot fi vândute, moştenite sau donate, după voinţa posesorului lor.

Clasificarea acţiunilor este următoarea:

a) acţiuni nominative, adică acele acţiuni care sunt personalizate prin menţionarea numelui posesorului lor; ele au o circulaţie restrictivă, în sensul că nu pot fi înstrăinate decât prin transcrierea tranzacţiei în registrul societăţii emitente. Un titlu este nominativ atunci când proprietarul este nominal cunoscut de emitent.

Identitatea proprietarului este înregistrată în registrul societăţii care va putea să facă cunoscute titularului diferite informaţii cu privire la dezvoltarea şi rezultatele ei şi va putea adresa convocarea la Adunările Generale. Acţiunile nominative pot fi:

nominative administrate, caz în care acţiunile sunt înscrise simultan în registrul societăţii şi în contul intermediarului financiar ales de posesorul lor căruia i se transmit ordinele de cumpărare şi vânzare;

nominative pure, care nu sunt înregistrate decât în registrul societăţii care asigură gratuit gestiunea titlurilor. Fără excepţie, această formulă atrage formalităţi administrative (antrenează costuri şi întârzieri) cu ocazia revânzării titlurilor: trebuie, mai întâi, să fie reconvertite în acţiuni la purtător sau, dacă statutul societăţii nu permite, în acţiuni nominative administrate.

b) acţiuni la purtător, a căror circulaţie este absolut liberă, posesorul lor beneficiind de toate drepturile şi obligaţiile care decurg din deţinerea lor. Titlurile sunt numite la purtător atunci când societatea emitentă nu cunoaşte proprietarul lor.

Simpla înscriere în registru efectuată de intermediarul răspunzător de contul proprietarului este suficientă pentru a dovedi calitatea de proprietar al titlului. Aceste titluri pot fi negociate fără termen şi fără formalităţi. Mişcările titlurilor se concretizează în simple înscrisuri contabile între intermediari (cel al cumpărătorului şi cel al vânzătorului).

c) acţiuni ordinare, care conferă dreptul proprietarului lor de a încasa dividendele anuale, a căror mărime este direct proporţională cu raportul dintre valoarea acţiunilor şi profitul pe anul expirat care este repartizat acţionarilor;

d) acţiuni privilegiate, a căror posesie dă dreptul acţionarilor la un dividend fix, indiferent de mărimea profitului realizat de societate;

e) acţiuni preferenţiale, care nu dau acţionarului dreptul la vot în adunarea generală, dar care au prioritate la încasarea unor dividende prestabilite fie în valoare absolută, fie în valoare relativă. Acţiunile preferenţiale pot fi:

- cumulative, ale căror dividende neplătite din cauza ineficienţei societăţii se cumulează. Ele se plătesc înaintea oricăror altor dividende destinate acţiunilor comune, în momentul distribuţiei profitului;

- noncumulative, ale căror dividende neplătite din cauza rezultatelor economice insuficiente nu se pot acumula în favoarea acţionarului;

- participante, care, pe lângă dividendul prestabilit la emisiune, mai primesc un anumit procent din dividendul destinat acţiunilor comune. Acest tip de acţiuni cuprinde două categorii de dividende: un dividend prestabilit printr-o clauză şi un dividend de participare, a cărui mărime reală se stabileşte o dată cu calcularea dividendului acţiunilor comune;

- nonparticipante, care primesc un dividend fix prestabilit la emisiune;

- cu dividend variabil – sunt cele ale căror dividende exprimate sub formă procentuală se ajustează în funcţie de variaţiile dobânzii la zi;

- prioritare – sunt acele acţiuni a căror plată se efectuează înaintea tuturor acţiunilor preferenţiale (se mai numesc acţiuni senioare);

- convertibile, care, la cererea deţinătorului se pot transforma în acţiuni comune;

- revocabile – sunt acţiunile pentru care emitentul îşi rezervă dreptul de a le răscumpăra de pe piaţă la un preţ prestabilit.

- certificate de investiţii rezultă din împărţirea unei acţiuni comune într-un certificat cu drept de vot şi un certificat de investiţii. Acesta din urmă conferă dreptul la acelaşi dividend ca acţiunea comună din care provine. În ceea ce priveşte certificatul cu drept de vot, el este atribuit vechilor acţionari care subscriu sau nu la un certificat de investiţii. Un certificat de investiţii este un certificat cu drept de vot deţinut de acelaşi posesor fără să fie, în mod obligatoriu, reconstituit într-o acţiune.

Circulaţia acţiunilor prin vânzare-cumpărare pe o piaţă specifică se face liber prin mecanismul cererii şi ofertei, formându-se un preţ numit curs, care poate fi diferit de preţul nominal înscris pe acţiuni. Variaţiile cursului sunt determinate de rezultatele economico-financiare ale societăţii emitente, de climatul economic conjunctural, de raportul dintre cererea şi oferta de acţiuni etc.