Construcția Chestionarului

1. Introducere

Anchetele nu se fac numai in scopuri practice, in vederea unor reforme sociale si politice, economice, administrative, ci si in scop stiintific si pot fi intreprinse nu numai de catre autoritati, ci chiar de asociatii de cercetatori sau de particulari. Orice ancheta urmareste sa dea un tablou exact asupra realitatii, private dintr-un anumit punc de vedere. De exemplu, se urmareste constatarea felului de viata al unei populatii, cercetarea metalitatii, a credintelor sale, etc. Ancheta se poate face oral sau scris sau in ambele feluri combinate. Se intelege usor ca ancheta este in functie de acela care o face, depinzand de priceperea si de buna lui credinta, precum si de a celor carora el li se adreseaza

Una dintre cele mai frapante caracteristici ale cercetării empirice în domeniul ştiinţelor socioumane – ale metodei anchetei, în special – este aceea că, practic, cu ocazia fiecărei noi investigaţii, cercetătorul este obligat să-şi construiască propriul instrument de cercetare, a cărei utilizare este deci limitată la obiectul studiului în cauză şi la momentul respectiv. Pentru formarea unui chestionar este nevoie de fiecare data sa se urmareasca urmatoarele:

- obligaţia de a construi de fiecare dată un nou instrument, fapt ce presupune costuri materiale şi de personal, pierderea unui timp preţios, mai ales când fenomenul vizat este efemer sau când rezultatele cercetării sunt aşteptate să apară foarte rapid;

- necesitatea testării prealabile a instrumentului, care însă întotdeauna este incompletă, de unde:

- incertitudinea asupra validităţii şi fidelităţii lui şi, prin urmare, asupra calităţii rezultatelor cercetării;

- dificultăţile ce apar aproape mereu atunci când se urmăreşte compararea rezultatelor obţinute de doi cercetători diferiţi şi, în genere, atunci când se doreşte realizarea unor analize secundare sau metaanalize.

Nu dorim aici decât să subliniem necesitatea acordării unei atenţii cu totul speciale alcătuirii chestionarului, ca operaţie prealabilă fundamentală a unei anchete sau sondaj. În plus, mai atragem atenţia că o astfel de grijă nu este niciodată exagerată, căci operaţia de construcţie a chestionarelor e departe de a fi o îndeletnicire atât de simplă cum apare la prima vedere, mai cu seamă în ochii nespecialiştilor.

Din multitudinea recomandărilor şi exemplelor ce pot fi găsite în orice lucrare de metodologie destinată anchetei am ales câteva puncte a căror importanţă este mai mare, fiind vorba şi de contextul în care lucrarea de faţă este scrisă.

1.1. Logica întocmirii chestionarelor

Construcţia oricărui chestionar trebuie să înceapă cu specificarea foarte clară şi detaliată a problemei de cercetat. Problemele sociale au, de regulă, un grad de complexitate care impune descompunerea lor în mai multe dimensiuni. La rândul lor aceste dimensiuni se cer traduse în indicatori, deci în modalităţi empirice de detectare a prezenţei/absenţei sau a stării sau a intensităţii unor caracteristici. În cazul anchetei, indicatorii vor fi aduşi, până la urmă, sub forma unui text, a unei întrebări ce va apare în chestionar. Insistăm asupra faptului că întrebarea – fiecare întrebare din chestionar – reprezintă un indicator, dar un indicator prelucrat, tradus, ajustat etc. de aşa manieră încât el să fie valid şi funcţional în procesul comunicării dintre cercetător şi subiect.

Astfel, o întrebare de genul:

"Cât timp ati petrecut ieri in fata calculatorului?"

este traducerea verbală a indicatorului "timp alocat, în ziua X, in fata calculatorului ", care, împreună cu mulţi alţi indicatori de aceeaşi natură, contribuie la creionarea dimensiunii "consum cultural", parte, de exemplu, a unei problematici mai generale privind stilul de viaţă.

Uneori indicatorul este identificabil în mod clar în întrebare, aşa cum este, de pildă, cazul exemplului de mai sus. Alteori întrebarea poate să aibă un conţinut ce nu trimite explicit spre un indicator sau indicatorul este derivat din conţinutul întrebării printr-o procedură interpretativă mai elaborată, necoincizând deci cu cel pe care-l poate percepe subiectul la prima vedere. Astfel, întrebând pe cineva dacă a minţit vreodată, nu urmărim să delimităm, prin răspunsul “Da”, pe cei sinceri şi, prin “Nu”, pe cei nesinceri, ci chiar invers, “Da”-ul va fi un indicator de nesinceritate. Cele două situaţii deosebite aici se regăsesc, în literatura metodologică, în distincţia care se face între întrebările directe şi întrebările indirecte. Ca orice clasificare dihotomică, o astfel de împărţire e prea rigidă. Este clar că cercetătorul va opta pentru utilizarea de întrebări cu caracter mai puţin direct ori de câte ori consideră că o întrebare foarte directă provoacă subiectului reacţii ce alterează validitatea instrumentului de cercetare.

Într-adevăr, pachetele de întrebări ce corespund unor dimensiuni şi fenomene sunt rezultatul elaborării teoretice a schemelor de influenţă şi determinare. Orice întrebare din chestionar are un "rost"; ea derivă, în cel mai nefericit caz, dintr-o ipoteză neexplicitată privind o relaţie dintre două fenomene. De pildă, cercetând opţiunile electorale ale unui public şi solicitând vârsta respondenţilor, se presupune că aceste opţiuni sunt variabile după vârstă.

O formă oarecum deosebită de anchetă, cu destul de mare arie de răspândire, o constituie cea care se bazează pe chestionare omnibuz, adică instrumente ce nu se centrează pe o anumită problemă, ci urmăresc culegerea de informaţii de naturi diferite, în scopuri diferite şi chiar pentru beneficiari diferiţi. De pildă, institutele de sondaje uzează de astfel de instrumente pentru a răspunde mai uşor solicitărilor mai multor beneficiari. În altă ordine de idei, trebuie să observăm că universul indicatorilor unui fenomen social nu are o existenţă bine determinată, în sensul că ar fi constituit dintr-un număr dat şi fix de elemnte; dimpotrivă, el e practic nelimitat şi nedeterminat. În consecinţă, cel ce întocmeşte un chestionar este chemat, pe de o parte, să construiască indicatori-întrebări şi, pe de alta, să selecteze cei mai potriviţi indicatori, din mulţimea acestora, care este, cum spuneam, aproape nemărginită, operaţie dificilă şi riscantă, ce poate afecta validitatea instrumentului. Dacă pentru selectarea eşantionului de persoane din populaţie există reguli clare, furnizate de statistică şi matematică, pentru alegerea “eşantionului de indicatori” este necesară o intuiţie şi o imaginaţie sociologică, bazate pe lecturi şi pe o deosebită experienţă de cercetare.