Cultură și Specificitate Culturală

Vorbind despre cultură şi specificitate culturală trebuie să ne oprim mai mult asupra sensului ce poate fi atribuit acestor concepte. Specificitatea culturală pare a fi mai uşor de abordat şi înţeles în măsura în care sensul cuvântuluui cultură este deja precizat, fiind în directă subordonare faţă de acesta. În 1952 (după A. KROEBER ŞI C.KLUCHOHN) fuseseră deja propuse 164 de definiţii cuvântului cultură fără ca inventarul să fi fost deja epuizat.

O definiţie de dicţionar poate fi cea furnizată în Le nouveau petit robert: „dezboltarea anumitor facultăţi ale spiritului prin cunoştinţe achiziţionate care permit dezvoltarea sensului critic, gustului, judecăţii”. Conform acestui sens, cultura înglobează cunoaşterea, educaţia, formarea, instruirea. Tot aici găsim un sens mai puţin explicit: „ ansamblul aspectelor intelectuale proprii unei civilizaţii, unei naţiuni” sau un altul mai restrictiv: „ ansamblul formelor câştigate de comportamentul din societăţile umane”. În cunoscutul webster,s găsim o altă formulare, oarecum mai explicită: „formarea şi dezboltarea minţii, rafinamentulgustului şi manierelor câştigat prin această formare; structurile sociale şi religioase precum şi manifestările intelectuale şi artistice ce caracterizează o societate”. Evident, avem de-a face cu încercări de a surprinde un maximum de sensuri posibile pentru toate sau aproape toate domeniile în care cultura apare ca obiect de cercetare, ca factor de influenţă sau element tangibil în raport cu variabile aflate în studiu. Uneori cultura este adusă la concretul palpabil ( fiecare obiect, fiecare gest, orice mediu este reprezenatrea unei culturi – hugues de varin) sau la obiectul analizei ( ansamblul soluţiilor găsite de om şi grup problemelor care le sunt puse de mediul lor natural şi social, un sens admisibil în antropologie). Pentru economişti şi oamenii de afaceri se paote accepta un sens mai apropiat de pragmatic: cultura ca un ansamblu de fenomene cifrabile, care pot fi cumpărate şi vândute sau ca un domeniu al economiei în care marjele benecifiare sunt foarte mari, un factor de condiţionare a individului în calitate de consumator şi a societăţii ca ansamblu economic. Într-un astfel de sens, cultura înnobilează economia adăgând valori cifrate în mod convenţional (în dolari, lire sau franci francezi ) sau o altă valoare, mai bogată şi mai dificil de atins: frumosul, spiritualul, intelectul.

Henri irenee marou (sfantul augustin şi sfârşitul culturii antice) admite faptul că termenul cultură capătă diferite acceptţiuni înrudite şi în acelaşi timpcomplementare, care trebuie însă separate în orice analiză. Primul sens, numit de el cultură în sens strict sau cultură pregătitoare, trimite la determinanteleeficienţei aacţiuni, indiscutabil intim legate de elementele care marchează cultural orice loc în care omul produce. Cultura pregătitoare apare astfel ca ativitate ce caută şă confere inteligenţei capacitatea de a rodi, activitatea asemănătoare aceleia pe care o face ţăranul care îşi lucrează pământul. Această cultură poate avea două accepţiuni: perfectiv (sens obiectiv) vizând conţinutul, esenţialul, fondul; formal ( sens subiectiv, activ), desemnând efortul, gimanatica pe care le impune spiritului.

Al doilea sens acoperă dimensiunea cea mai generalăa culturii, pe care o regăsim uneori în forme mai multe sau mau puţin explicite în dicţionare şi enciclopedii. Este vorba de cultura în sens generalizat care acoperă dimesniunea intelectuală a civilizaţiei, cadrul general şi tehnicile prin care mintea produce acţiune. Ecconiştii şi oameni de afaceri prferă, din raţiuni implicite să desemneze cultura prin elementele materiale ale acestia, chiar dacă este vorba de idei, teorii, opere de artă.

Astfel cultura este redusă la porducţia culturală, element care poate fi asociat mai degrabă cu civilizaţia, cuvânt nu rareori suprapus prin semnificaţii culturii. Pentru economiştii, creatorul de artă ca şi omul d ştiinţă nu este altceva decât un agent economic pnetru care oferta de muncă este independentă de venitul obţinut din activitatea lui iar cultura mondială corespunde ansamblului de bunuri culturale care sunt produse în cadrul economiei mondiale în funcţie de nevoi şi ele mondiale. Aceste produse depăşesc specificităţile naţionale