Management Financiar Curs

1. Noţiune de management financiar

2. Etapele formării gestiunii financiare ca ştiinţă

3. Organizarea departamentului financiar in cadrul întreprinderii

4. Funcţiile şi scopurile managementului financiar

1. Noţiune de management financiar

Teoria financiară cunoaşte o mulţime de definiţii a activităţii şi a managementului financiar financiare ca ştiinţă. Activitatea financiară este un punct de tangenţă între sursele de mijloace ale întreprinderii şi utilizarea lor. Activitatea financiară cuprinde procesul de elaborare şi implementare a deciziilor financiare în cadrul întreprinderii. Managementul financiar poate fi privită ca un ansamblu de măsuri şi activităţi în cadrul unei organizaţii şi care în conformitate cu obiectivele puse contribuie la dirijarea fluxurilor financiare.

Managementul financiară în cadrul întreprinderii este responsabil de obţinerea şi utilizarea fondurilor băneşti de o manieră care să ducă la maximizarea valorii firmei.

Iar principalul indicator al succesului întreprinderii este maximizarea continuă a valorii întreprinderii şi implicit a avuţiei proprietarilor ei.

Altfel spus această practică include toate activităţile îndreptate spre gestiunea cu finanţele, determinate de scopurile şi structura întreprinderii.

Iar rolul gestiunii financiare este de a fi un intermediar între firmă şi pieţele de capital, unde se află principalele surse de bani, de a asigura continuitatea activităţilor firmei

Gestiunea financiară asigură procurarea banilor necesari de pe pieţele de capital, dirijează procesul de investire a acestor bani în active pe termen lung şi curente, care apoi generând fluxuri pozitive de bani trebuie să asigure rambursarea împrumuturilor, plata dividendelor şi dobânzilor, şi sursele necesare pentru dezvoltare.

Domeniul de studiu al managementului financiar cuprinde principalele teorii ale finanţelor moderne, compartimentele analitice ale contabilităţii (analiza stării financiare a întreprinderii, analiza şi gestiunea creanţelor etc.) şi compartimente ale teoriei gestiunii corporaţiilor. Managementul financiar se prezintă ca o sinteză a finanţelor, managementului firmei şi contabilităţii.

Managementul financiar în cadrul întreprinderii se bazează pe dirijarea activelor şi pasivelor întreprinderii. Deosebim gestiunea financiară, pe termen scurt, a activelor şi pasivelor curente şi gestiunea financiară pe termen mediu şi lung, a activelor şi pasivelor permanente.

Gestiunea financiară pe termen scurt are ca obiect asigurarea echilibrului financiar între nevoile de active curente şi sursele pentru finanţare (interne sau atrase, proprii sau împrumutate). Gestiunea financiară pe termen scurt urmăreşte optimizarea gestiunii stocurilor, creanţelor comerciale, a investiţiilor financiare pe termen scurt, a numerarului în vederea creşterii gradului lor de rentabilitate şi de lichiditate, în condiţii de minimizare a riscului. De asemenea, se urmăreşte prolongarea scadenţelor la datoriile curente şi reducerea costului împrumuturilor prin arbitrajul între mai multe surse de împrumut: bancar, comercial, de factoring etc.

Managementul financiar este responsabil de politica întreprinderii în 3 domenii:

1. Politica de investiţii a unei firme este determinată de comportamentul ei şi de şi de strategiile investiţionale adoptate. Această politică este responsabilă de formarea potenţialului de active a întreprinderii.

2. Politica de finanţare nu poate fi privită separat faţă de politica de investire. Dacă în primul caz avem de a face cu potenţialul de active a întreprinderii, apoi în cazul politicii de finanţare întreprinderea trebuie să-şi elaboreze strategia de asigurare a surselor necesare creării acestui potenţial.

3. Politica de dividend priveşte decizia proprietarilor întreprinderii de a distribui dividende sau de a le reinvesti în dezvoltarea întreprinderii.

2. Etapele formării gestiunii financiare ca ştiinţă

În cadrul ştiinţelor economice managementul financiar este o ştiinţă relativ tânără apărută la mijlocul secolului XX. Acum 50 de ani, disciplina de finanţe (în sensul modern) nu exista ca domeniu de studiu ştiinţific, deşi au existat unele teorii şi precursori celebri ai finanţelor (moderne).

Începând cu validarea, în 1966, modelului lui Francesco Modigliani şi Merton Miller de structură financiară a întreprinderii (elaborat în 1958), se poate vorbi de constituirea unei noi teorii, respectiv cea a finanţelor moderne.

Iniţial domeniul de studiu a gestiunii financiare cuprindea mai mult probleme legate de aspectul juridic al formării, fuzionării, consolidării întreprinderii, precum şi problemele legate de emiterea titlurilor de valoare. Această preocupare a gestiunii financiare pare destul de stranie faţă de preocupările finanţelor la etapa actuală, însă la începutul secolului era un avânt mare al antreprenoriatului şi practica a impus această abordare. Se fondau întreprinderi, se începeau noi afaceri, era o cerere mare de resurse pentru iniţiere de afaceri, însă pieţele de capital erau destul de primitive, iar transferurile de fonduri de la economiile particularilor la întreprinderi se realizau cu mari dificultăţi.

În perioada marii crize economice din anii 30 s-au petrecut schimbări radicale în stabilirea domeniului de studiu a gestiunii financiare. Eşecurile în afaceri, insolvabilitatea agenţilor economici au direcţionat domeniul de preocupare a financiarilor spre rezolvarea problemelor legate de faliment şi reorganizare, lichidare corporaţională, şi reglementări guvernamentale pentru pieţele titlurilor financiare. Finanţele erau încă de natură descriptivă şi juridică şi se concentrau cu precădere asupra supravieţuirii firmelor şi nu pe extinderea acestora.

Se consideră însă că teoria financiară capătă o mai mare dezvoltare după al doilea război mondial şi anume cu apariţia lucrărilor H.M.Markowitz de la City University of New York: "Portofolio selection", 1952 şi "Portofolio selection: efficient diversification of investments", 1959, care a pus bazele teoriei moderne a portofoliului. Aceste lucrări conţineau metodologia luării deciziilor în domeniul investirii în active financiare şi propunea instrumente ştiinţifice adecvate. Însă modelul era bazat pe calcule matematice destul de sofisticate, fapt ce diminua importanţa practică a lui.

Gestiune financiară ca ştiinţă a apărut şi s-a format în SUA la Graduate School of Industry Administration din cadrul Carnegie Institute of Technology din Pittsburgh, statul Pennsylvania. Francesco Modigliani (premiat Nobel în 1985 pentru studii fundamentale în domeniul pieţelor financiare) şi Merton Miller (premiat Nobel în 1990 pentru cercetări în domeniul resurselor financiare a întreprinderii), profesori ai acestei şcoli, au fost animaţi de ideea găsirii optimului în politica de îndatorare a unei întreprinderi. Articolul lor "The cost of capital, Corporate Finance and the Theory of investment", publicat în iunie 1958 în revista "American Economic Review" Nr. 48, reprezintă punctul de pornire a gestiunii financiare ca ştiinţă. Autorii fac apel, pentru prima dată, la teoria arbitrajului, în demersul lor de a găsi o structură de finanţare a întreprinderii, structură care să determine creşterea valorii acesteia.

Concluzia lor este că decizia de finanţare a investiţiilor nu are nici o incidenţă asupra valorii întreprinderii, structura de finanţare este neutră in raport cu valoarea întreprinderii, însă datorită caracterului deductibil, din punct de vedere fiscal, al dobânzii percepute la capitalul împrumutat, valoarea de piaţă a unei întreprinderi creşte continuu pe măsură ce această întreprindere