Management operațional

CAPITOLUL I

Introducere

1.1. Taylor şi mitul producţiei de masă

În perioadele dintre cele două războaie mondiale şi după cel de-al doilea război mondial piaţa s-a caracterizat printr-o cerere ridicată şi în creştere. Veniturile cumpăratorilor erau modeste dar în creştere. Cererea fiind mai mare ca oferta a condus la o slabă diversificare a bunurilor, practic producătorul putând impune un anumit produs pe piaţă. Răspunsul ofertei la aceste caractreistici ale cererii a fost producţia de masă. Pentru maximizarea profitului obiectivul de bază a producţiei de masă a constat în execuţia unor cantităţi cât mai mari de produse la costuri cât mai scăzute. Exigenţele privind calitatea şi servirea clientului nu constituiau preocupări prioritare ale fabricantului. În aceste condiţii, în dorinţa de a maximiza profiturile, Taylor şi Ford au impus în proiectarea şi conducerea fabricaţiei principiile: încărcarea la maxim a utilajelor, creşterea productivităţii forţei de muncă şi reducerea permanantă a costurilor de fabricaţie. Aplicarea în practică a acestor principii a instituit adevărate concepte (dogme) în organizarea şi conducerea fabricaţiei, dogme care în bună măsură mai dăinuie şi în zilele noastre.

1.2. Carenţele modelului taylorian al fabricaţiei

În ultimele decenii în mediul economic au apărut o serie de modificări notabile. În primul rând pe piaţă raportul dintre cererea şi oferta de produse s-a modificat în favoarea ultimei. În acelaşi timp, cererea s-a diversificat iar exigenţele consumatorilor privind calitatea produselor şi gradul de servire (fiabilitatea produselor, service-ul, durate scurte de livrarea, etc.) au sporit. Evoluţiile tehnico-ştiinţifice au marcat profund mijloacele de producţie în special utilajele şi tehnologiile. Apariţia utilajelor cu comandă numerică şi în general a microinformaticii au făcut ca investiţiie în acestea să nu mai fie simple înlocuiri a unor utilaje cu altele noi, ce pot produce mai mult. Aceste noi utilaje sunt de o mare flexibilitate, capabile să treacă cu rapiditate de la execuţia unui produs la altul (timpi de pregătire-încheiere reduşi). S-a creat astfel posibilitatea executării în condiţii de calitate şi eficienţă a unor produse de o mare diversitate tipologică.

În faţa acestor schimbări s-a încercat adaptarea fabricaţiei la noile cerinţe. Utilizarea liniilor tehnologice pentru serii moderate de produse diverse, chiar dacă provoacă o reducere de stocuri de producţie neterminată, datorită slabei flexibilităţi a acestora provoacă timpi imporanţi de pregătire-încheiere. Adăugând la aceasta şi faptul că perturbaţiile inernete unei fabricaţii se amplifică odată cu creşterea numărului de serii de produse diverse lansate se constată o scădere importantă a eficienţei acestor sisteme de producţie. În aceste condiţii (schimbări) producţia de masă îşi pierde atuurile care au impus-o.

1.2.1. Utilizarea la maxim a utilajelor

Odată cu diversificarea producţiei încărcarea deplină a utilajelor devine o problemă dificil de soluţionat. Timpii de pregătire-încheiere, timpi neproductivi, necesari la trecerea de la execuţia unui produs la altul, devin importanţi ca pondere în fondurile disponibile ale utilajelor. Pentru a diminua efectele acestor timpi şi a asigura o încărcare cât mai mare a utilajelor s-a adoptat fabricaţia produselor pe loturi de mărimi cât mai mari. Repartizarea timpului de pregătire-încheiere pe o cantitate mare de produse diminuează costurile unitare corespunzătoare, însă duce la o creştere a producţiei neterminate din fluxul de fabricaţie. O producţie neterminată de mărime importantă pe lângă faptul că imobilizează mijloace financiare importante, lungeşte ciclurile de fabricaţie şi îngreuneză desfăşurarea fabricaţiei. De asemenea, în dorinţa lor de a încărca cât mai deplin utilajele, conducătorii proceselor de producţie programează pe acestea execuţia unor produse ce nu sunt necesare pe termen scurt mărind în acest fel producţia neterminată.. Nu de puţine ori din dorinţa de a produce cu ori ce preţ se sacrifică timpul destinat întreţinerii utilajului cu efecte negative asupra duratei de viaţă a utilajului.