Extras din curs
Strategia, într-o epocă a schimbărilor rapide, de incertitudini şi de concurenţă crescândă, mai mult decât în trecut, capătă o importanţă capitală1. Din biroul directorului general, atotputernic, care decide orientările majore ale întreprinderii, gândirea strategică este puţin descentralizată pentru a implica un număr de actori, tot timpul în creştere. Această tendinţă se explică prin două raţiuni principale.
Prima, este, adaptarea şi flexibilitatea necesară întreprinderii la condiţiile schimbătoare ale mediului. Această supleţe este facilitată printr-o mai bună implicare a oamenilor la procesul strategic.
A doua raţiune, ţine de, cererea crescătoare a oamenilor privitoare la o participare la luarea deciziei. Această mare implicare este întâlnită probabil datorită unei îmbunătăţiri a formării actorilor în managementul strategic al întreprinderii.
O întreprindere care produce ciment care, la un moment dat, decide de a se angaja în bioinginerie, un producător de utilaj petrolier care, pas cu pas construieşte un imperiu al comunicaţiilor, un producător de sticlă care, în câţiva ani, devine un agent agroalimentar, fac parte din câteva exemple aparent surprinzătoare care se pot observa astăzi în lumea industriei. Există şi alte cazuri care pun în evidenţă opţiunile făcute de firme care şi-au antrenat resursele lor pe termen mediu şi lung ce dau, în acest fel, o orientare nouă, precisă, dezvoltării lor. Epson a cheltuit sume considerabile într-o încercare ratată de a intra în industria informaţiei. Arco a investit în cercetarea genetică şi producerea seminţelor. În acelaşi timp, US Steel a intrat în afacerile cu petrol iar industria metalurgică, în întregul său, se străduieşte să-şi reducă uzinele şi să construiască “mini-mori”. Pentru ce aceste opţiuni? Se pune întrebarea: de ce acest început? Ce relaţie poate exista, de exemplu, între ciment şi aminoacizi? În sfârşit, întrebarea este, de a şti, prin ce proces misterios firmele îşi adoptă diferitele decizii la problemele ce se pun. Pentru a prelua unul din exemplele susmenţionate, cum s-a exemplificat cu aminoacizii sau comunicaţiile, sunt un bun sector de expansiune pentru o astfel de întreprindere? Cum se poate, de asemenea, să perfecţionezi conceperea unei astfel de decizii ?
Aceste ultime decizii sunt, ele, cele mai judicioase? Se dispune de tehnici, metode, instrumente ce ne permit de a proceda la analize sistematice ale posibilităţilor oferite firmelor care facilitează descoperirea lor ? Ce rol joacă oamenii în fixarea marilor orientări ale întreprinderii? Care este partea de raţionalitate şi care este cea a unui joc politic între actori în luarea unor astfel de decizii. Toate aceste întrebări au un răspuns sau elemente ale răspunsului. Astfel, ultimele se găsesc în strategiile firmelor şi în procesul de formulare a lor.
Ce se înţelege prin strategie ?
Strategia este ansamblul deciziilor şi acţiunilor relative la găsirea mijloacelor şi la angrenarea resurselor în vederea atingerii unui obiectiv.
Strategia poate fi definită de asemenea printr-o serie de elemente referitoare la: 1. misiunea (obiectivul); 2. portofoliul de activităţi; 3. sinergia; 4. mijloacele de acţiune; 5. priorităţile; 6. planurile de contingenţă (rezervă) 7. alianţele (asocierile).
Aceste elemente ne arată maniera în care sunt alocate sursele şi eforturile depuse de unii în raport cu alţii.
1. Misiunea, de exemplu, aduce răspunsuri la întrebări care pentru întreprindere se pot pune de felul: “Cine suntem noi? Ce dorim noi să fim?”. Misiunea e linia directoare pe care o va avea organizaţia. Ea este un ghid pentru calea de urmat. Totodată, acest ghid nu poate fi nici prea uşor nici prea rigid. Prea uşor, înţelegem că nu este cazul unei întreprinderi care se redefineşte. Aici, noţiunea de transfer de linie directoare, este foarte vagă pentru a servi ca un criteriu de alegere a orientării eforturilor.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Management Strategic
- Capitolul 01.doc
- Capitolul 02.doc
- Capitolul 03.doc
- Capitolul 04.doc
- Capitolul 05.doc
- Capitolul 06.doc
- Capitolul 07.doc
- Capitolul 08.doc
- Capitolul 09.doc
- Capitolul 11.doc