Management Strategic

1.1 Strategia organizaţiei

Termenul „strategie” are o istorie multimilenară. Utilizat pentru prima dată

pentru a defini „arta războiului” în China antică, în urmă cu circa 2500 de ani de

către Sun-Tzu, termenul nu le-a fost străin nici istoricilor antici Tucidide şi

Xenofon, sau împăratului roman Cezar. De altfel, în antichitatea greacă, termenul se

folosea încă referitor la rolul comandantului unei armate. Excepţia a fost reprezentată

de „secolul lui Pericle” (cca 400-500 Î.H), când termenului i s-a atribuit şi sensul de

abilitate de conducere şi administrativă, putere şi convingere prin oratorie. Un secol

mai târziu, în timpul lui Alexandru Macedon (cca 330-300 Î.H.), strategia se

referea la abilitatea desfăşurării forţelor pentru a copleşi duşmanul şi a putea crea

un sistem unitar de guvernare în imensul, dar efemerul său imperiu.

În evul mediu renascentist (secolele XV-XVI) Niccollo Machiavelli şi

Andrea Montecuccoli au folosit în operele lor literare acest termen, în scopul

evidenţierii pregătirilor pentru planificarea şi realizarea planurilor unora dintre

personajele lor.

Strategia şi managementul strategic al organizaţiei.

Concepte fundamentale. Aplicaţii manageriale

Şcoala franceză a preluat creator acest concept şi l-a dezvoltat, strategia

redevenind preocuparea pentru reuşita unei acţiuni militare ofensive (Maurice de

Saxe, Puysegur, Turpin de Crisse, Mazeroy, Contele de Guibert). Îl amintim aici şi

pe Karl von Clausewicz, strategul binecunoscut al lui Napoleon Bonaparte.

În a doua parte a secolului al XX-lea, termenul a fost „redescoperit” de

Mao Tze Dong, care a conceput o strategie de război revoluţionar în cadrul unui

război civil şi de generalul Charles de Gaulle, cel care a condus Franţa în timpul

celui de-al doilea război mondial, devenit ulterior primul preşedinte al acesteia. Nu

îi putem omite nici pe Iosif Visarionovici Stalin şi Adolf Hitler, cărora „strategia”

le-a furnizat instrumentele pentru a-şi desfăşura fiecare propriul război. Pentru

primul, scopul războiului era obţinerea unei păci avantajoase, iar pentru cel de-al

doilea, dominarea lumii de către rasa ariană1.

1.1.1 Conceptul de strategie

Literatura de specialitate cuprinde un mare număr de interpretări date

termenului de strategie, neexistând până în prezent o definiţie universală, unanim

acceptată. În continuare, vom prezenta câteva dintre cele mai reprezentative

definiţii.

A. Chandler2 (1962) defineşte strategia ca fiind „determinarea pe

termen lung a scopurilor şi obiectivelor unei organizaţii, adoptarea cursului

de acţiune şi alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor”.

I. Ansoff3 (1965) tratează strategia ca „axul comun al acţiunilor

organizaţiilor şi produselor/pieţelor ce definesc natura esenţială a activităţilor

economice pe care organizaţia le realizează sau prevede să o facă în viitor”. În

viziunea sa, strategia cuprinde patru componente:

- vectorul de creştere geografică, bazat pe cuplul produs/piaţă, care

precizează orientarea şi mărimea activităţilor viitoare ale organizaţiei;

- avantajul competitiv, care se referă la câştigarea unei poziţii

competitive mai puternice, prin identificarea proprietăţilor fiecărui

cuplu produs/piaţă;

- sinergia utilizării resurselor organizaţiei;

1 F. Le Roy, Doctrines militaires et management stratégique des entreprises, teză de doctorat

Université Montpellier, 1994, p. 17.

2 A. Chandler, Stratégie, structure, décision, identité în STRATEGOR, Paris, Dunod, 1993, p. 63

3 I. Ansoff, Stratégie et développement de l’entreprise, Paris, Les Editions d’Organisation, 1996,

p.116

Strategia şi managementul strategic al organizaţiei

- flexibilitatea strategică, bazată pe resurse şi competenţe transmisibile

de la un domeniu de activitate la altul.

K. Andrews4 (1971) consideră strategia ca fiind “sistemul de scopuri şi

obiective, de politici şi de planuri pentru atingerea acestor obiective,

exprimate într-o manieră care să contribuie la definirea sectorului de

activitate în care se află organizaţia sau în care acceptă să intre, ca şi a tipului

de organizaţie care doreşte să devină“.