Extras din curs
“Persoane care exercită funcţiile managementului în
virtutea obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi
responsabilităţilor specifice funcţiei pe care o ocupă”
În funcţie de nivelul ierarhic pe care se situează şi după
sfera activităţilor pentru care sunt responsabili,
managerii pot fi:
- Top managers
- Middle managers
- Lower-level managers
Roluri atribuite managerilor: reprezentare, lider, agent de
legătură, monitor, diseminator, purtător de cuvânt,
întreprinzător, mânuitor de disfuncţionalităţi,
negociator.
Tipuri de manageri şi stiluri de management
1. În funcţie de personalitate:
a. Introvertitiţii – persoane interiorizate, meditative,
rezervate şi subiective
b. Extravertiţii – persoane deschise lumii exterioare,
impetuoase, sociabile şi obiective
c. Echilibraţii – persoane meditative dar energice,
deschise lumii exterioare, adaptabile dar cenzurate
de filtrul introspecţiei
d. Compensaţii – persoane la care tipurile introvertit şi
extravertit coexistă, alternând cu o anumită
periodicitate. Ei acumulează fapte, observă,
meditează, concluzionează şi verifică propriile
concluzii.
2. În abordarea bazată pe interesul pentru obiective şi rezultate
şi respectiv pentru oameni şi problemele lor se identifică:
a. Managerul populist – caracterizat prin absenţa unei viziuni
strategice, tergiversarea disponibilizărilor de personal,
contractarea de credite pentru salarii
b. Managerul autoritar – bogată experienţă şi personalitate
puternic conturată, competenţă, exigenţă, dezinteres
pentru problemele sociale
c. Managerul incompetent – lipsit de iniţiativă, nemulţumeşte
pe toată lumea, absenţa unei viziuni strategice, neadaptare
la schimbările produse în mediul ambiant
d. Managerul participativ-reformist – curaj în asumarea
riscurilor, spirit inovator, disponibilitate pentru comunicare,
antrenare
e. Managerul conciliator – abilitate în situaţii conflictuale,
transparenţă redusă, conducere prudentă, “de pe o zi pe
alta”
Preview document
Conținut arhivă zip
- Leadership.pdf
- Manageri-stiluri.pdf
- Procesul-de-management.pdf
- SI-SD-SMM.pdf
- SISTEMUL ORGANIZATORIC.pdf