Managementul Proiectelor

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Management
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 120 în total
Cuvinte : 42195
Mărime: 391.95KB (arhivat)
Publicat de: Elisaveta Puiu
Puncte necesare: 0

Extras din curs

CAPITOLUL I

ELEMENTE INTRODUCTIVE SI DEFINIRI CONCEPTUALE

1.1. Elemente introductive

Operaţionalizarea elementelor ştiinţifice nu este posibilă fără punerea în valoare a celei mai importante resurse, singura cu efect creator şi inovator, resursa umană. Creând această posibilitate managementul devine o artă ce constă în măiestria managerului de a aplica la realităţile diferitelor sisteme, cu rezultate bune, în condiţii de eficienţă, cunoştinţele ştiinţifice. 1

Deşi este o ştiinţă de sinteză, caracterul său economic decurgând din însăşi menirea sa, aceea de creştere a eficienţei economice, managementul are şi un caracter multidisciplinar, determinat de încadrarea a unor categorii şi metode sociologice, matematice, psihologice, statistice, juridice, etc. În timp se manifestă o tendinţă de amplificare a acestei caracteristici ca urmare a fundamentării ştiinţifice a managementului pe o concepţie sistemică în condiţiile dezvoltării rapide a numeroaselor ştiinţe şi a schimbărilor de mediu organizaţional.

Evoluţia înregistrată în cadrul proprietăţii private, ritmul rapid al înnoirii în tehnică şi tehnologie, creşterea nivelului de cultură, pregătirea profesională a salariaţilor, schimbarea poziţiei lor sociale sunt elemente care pun în evidenţă manifestarea managementului ca stare de spirit si necesitatea promovării mai multor forme de management. Concomitent cu accentuarea caracterului naţional şi sectorial al managementului creşte şi universalitatea acestuia.

În funcţie de specificul domeniului s-au impus adaptări şi transformări de concepte, metode, tehnici şi instrumente manageriale din domeniul activităţii industriale unde a apărut şi s-a dezvoltat managementul ştiinţific, astfel încât vorbim astăzi de management bancar, financiar, al serviciilor publice, al resurselor umane, al proiectelor etc.

Definirea noţiunii de metodă a conducerii s-a impus datorită faptului că în literatura de specialitate se încadrează uneori în noţiunea de metodă de management o serie de teorii, sisteme sau discipline cum sunt teoria deciziei, teoria informaţiei, cibernetica, ergonomia, iar în alte cazuri se pune semnul egalităţii între metode de management şi unele principii de management,

1 Andres S., Managementul resurselor umane, Ed. Eftimie Murgu, Resita, 2005

ca delegarea de autoritate, pornindu-se de la asigurarea legăturilor necesare în cadrul structurii organizatorice se ajunge la „managementul prin comunicare”. 2

Principiul de management reprezintă elementul fundamental, ideea de bază care exprimă sintetic un ansamblu de coordonate şi criterii pe care se bazează activitatea de conducere şi care-i imprimă acesteia caracterul ştiinţific(principiul concordanţei, conducerii în echipă, motivării eficienţei.

Un principiu de management poate influenţa într-o măsură determinată o metodă de conducere, dar el nu este singurul principiu pe care îl are în vedere aceasta, după cum acelaşi principiu este luat în considerare, în măsură mai mare sau mai mică, de mai multe metode de conducere.

Principiul conducerii în echipă de exemplu, este luat în considerare în marea majoritate a metodelor de management, managementul pe bază de plan, managementul prin proiecte, managementul prin excepţie, dar acestea ţin seama şi de multe alte principii de conducere.

Conceptul de management este ideea generală ce reflectă just realitatea şi caracterizează o anumită metodă de management.

Obiectivele cheie, motivaţia, antrenarea, excepţia sunt concepte care asigură metodelor de management un caracter ştiinţific şi o eficienţă sporită, putând în unele cazuri să aibă un rol determinant în cadrul metodei, conducând la diferenţierea acesteia faţă de altele prin caracterul specific ce îl imprimă, cum este cazul managementului prin obiective, managementului prin excepţie.

Tehnica de management trebuie înţeleasă ca fiind ansamblul de procedee şi instrumente folosite de conducerea unităţii economice, în condiţiile aplicării unei metode, pentru a asigura realizarea acţiunii propuse în mod cât mai eficient.

Metoda, în general, constituie procedeul folosit pentru atingerea unui obiectiv. Ea sugerează deci calea de urmat, sau drumul de parcurs, pentru obţinerea unui rezultat, atingerea unui scop sau obiectiv.

Metoda de management se concretizează în procedee, tehnici şi instrumente de lucru. Ca atare, metoda de management nu se poate rezuma la aplicarea unui singur principiu de conducere, după cum nu se confundă cu ramura de ştiinţă ce furnizează o anumită tehnică, un anumit procedeu sau instrument folosite în cadrul metodei de management.

2 Andres S., Bazele managementului, Ed. Eftimie Murgu, Resita, 2005

Pentru utilizarea eficientă a diferitelor metode de management s-a impus o grupare, o clasificare a lor, după criterii care să permită identificarea caracterului lor şi posibilităţile de utilizare într-un domeniu sau altul de activitate. Criteriile principale după care se justifică o clasificare a metodelor de conducere sunt următoarele: sfera de aplicabilitate; domeniul de aplicare; obiectivul urmărit; disciplina a cărei teorie o utilizează în principal.

Ultimele trei criterii de clasificare conduc la gruparea metodelor după elemente cunoscute cum sunt funcţiunile organizaţiei, funcţiile managementului, obiectivele de urmărit (creşterea volumului producţiei, creşterea productivităţii muncii, ridicarea nivelului calităţii produselor, reducerea costurilor de producţie, sporirea volumului de beneficii), şi de aceea vom exemplifica doar clasificarea după criteriul sferei de aplicabilitate.

După sfera de aplicabilitate metodele de management se împart în: metode generale şi metode specifice.3

Metodele specifice de management au o sferă de aplicabilitate mai restrânsă, se aplică eficient într-un domeniu sau altul de activitate (tehnica Delphi- în previziune, zero – defecte - în probleme de calitate, rotaţia în posturi - în probleme de personal, clinica costurilor - în analiza costurilor de producţie). Acestea sunt eficiente doar în unele domenii de activitate, iar în multe domenii practic nici nu pot fi utilizate, ele limitându-se de regulă la nivelul managementului compartimentelor de muncă.

Metodele generale de management sunt acelea care pot fi aplicate atât la nivelul întregii organizaţii, cât şi la cel al compartimentelor, în toate domeniile de activitate din unitatea economică şi la toate nivelurile ierarhice.

Preview document

Managementul Proiectelor - Pagina 1
Managementul Proiectelor - Pagina 2
Managementul Proiectelor - Pagina 3
Managementul Proiectelor - Pagina 4
Managementul Proiectelor - Pagina 5
Managementul Proiectelor - Pagina 6
Managementul Proiectelor - Pagina 7
Managementul Proiectelor - Pagina 8
Managementul Proiectelor - Pagina 9
Managementul Proiectelor - Pagina 10
Managementul Proiectelor - Pagina 11
Managementul Proiectelor - Pagina 12
Managementul Proiectelor - Pagina 13
Managementul Proiectelor - Pagina 14
Managementul Proiectelor - Pagina 15
Managementul Proiectelor - Pagina 16
Managementul Proiectelor - Pagina 17
Managementul Proiectelor - Pagina 18
Managementul Proiectelor - Pagina 19
Managementul Proiectelor - Pagina 20
Managementul Proiectelor - Pagina 21
Managementul Proiectelor - Pagina 22
Managementul Proiectelor - Pagina 23
Managementul Proiectelor - Pagina 24
Managementul Proiectelor - Pagina 25
Managementul Proiectelor - Pagina 26
Managementul Proiectelor - Pagina 27
Managementul Proiectelor - Pagina 28
Managementul Proiectelor - Pagina 29
Managementul Proiectelor - Pagina 30
Managementul Proiectelor - Pagina 31
Managementul Proiectelor - Pagina 32
Managementul Proiectelor - Pagina 33
Managementul Proiectelor - Pagina 34
Managementul Proiectelor - Pagina 35
Managementul Proiectelor - Pagina 36
Managementul Proiectelor - Pagina 37
Managementul Proiectelor - Pagina 38
Managementul Proiectelor - Pagina 39
Managementul Proiectelor - Pagina 40
Managementul Proiectelor - Pagina 41
Managementul Proiectelor - Pagina 42
Managementul Proiectelor - Pagina 43
Managementul Proiectelor - Pagina 44
Managementul Proiectelor - Pagina 45
Managementul Proiectelor - Pagina 46
Managementul Proiectelor - Pagina 47
Managementul Proiectelor - Pagina 48
Managementul Proiectelor - Pagina 49
Managementul Proiectelor - Pagina 50
Managementul Proiectelor - Pagina 51
Managementul Proiectelor - Pagina 52
Managementul Proiectelor - Pagina 53
Managementul Proiectelor - Pagina 54
Managementul Proiectelor - Pagina 55
Managementul Proiectelor - Pagina 56
Managementul Proiectelor - Pagina 57
Managementul Proiectelor - Pagina 58
Managementul Proiectelor - Pagina 59
Managementul Proiectelor - Pagina 60
Managementul Proiectelor - Pagina 61
Managementul Proiectelor - Pagina 62
Managementul Proiectelor - Pagina 63
Managementul Proiectelor - Pagina 64
Managementul Proiectelor - Pagina 65
Managementul Proiectelor - Pagina 66
Managementul Proiectelor - Pagina 67
Managementul Proiectelor - Pagina 68
Managementul Proiectelor - Pagina 69
Managementul Proiectelor - Pagina 70
Managementul Proiectelor - Pagina 71
Managementul Proiectelor - Pagina 72
Managementul Proiectelor - Pagina 73
Managementul Proiectelor - Pagina 74
Managementul Proiectelor - Pagina 75
Managementul Proiectelor - Pagina 76
Managementul Proiectelor - Pagina 77
Managementul Proiectelor - Pagina 78
Managementul Proiectelor - Pagina 79
Managementul Proiectelor - Pagina 80
Managementul Proiectelor - Pagina 81
Managementul Proiectelor - Pagina 82
Managementul Proiectelor - Pagina 83
Managementul Proiectelor - Pagina 84
Managementul Proiectelor - Pagina 85
Managementul Proiectelor - Pagina 86
Managementul Proiectelor - Pagina 87
Managementul Proiectelor - Pagina 88
Managementul Proiectelor - Pagina 89
Managementul Proiectelor - Pagina 90
Managementul Proiectelor - Pagina 91
Managementul Proiectelor - Pagina 92
Managementul Proiectelor - Pagina 93
Managementul Proiectelor - Pagina 94
Managementul Proiectelor - Pagina 95
Managementul Proiectelor - Pagina 96
Managementul Proiectelor - Pagina 97
Managementul Proiectelor - Pagina 98
Managementul Proiectelor - Pagina 99
Managementul Proiectelor - Pagina 100
Managementul Proiectelor - Pagina 101
Managementul Proiectelor - Pagina 102
Managementul Proiectelor - Pagina 103
Managementul Proiectelor - Pagina 104
Managementul Proiectelor - Pagina 105
Managementul Proiectelor - Pagina 106
Managementul Proiectelor - Pagina 107
Managementul Proiectelor - Pagina 108
Managementul Proiectelor - Pagina 109
Managementul Proiectelor - Pagina 110
Managementul Proiectelor - Pagina 111
Managementul Proiectelor - Pagina 112
Managementul Proiectelor - Pagina 113
Managementul Proiectelor - Pagina 114
Managementul Proiectelor - Pagina 115
Managementul Proiectelor - Pagina 116
Managementul Proiectelor - Pagina 117
Managementul Proiectelor - Pagina 118
Managementul Proiectelor - Pagina 119
Managementul Proiectelor - Pagina 120

Conținut arhivă zip

  • Managementul Proiectelor.doc

Alții au mai descărcat și

Diagnosticarea viabilității economice și manageriale la SC Tresim România SA

I. CARACTERISTICILE TIPOLOGICE ALE FIRMEI Societatea comerciala TRESIM S.A. este persoana juridica româna,având forma juridica de societate pe...

Diagnosticul general al direcției comerciale din cadrul CN Poșta Româna SA - studiu de caz

Capitolul 1 Prezentare generala 1.1.Definirea termenilor In vederea familiarizarii cititorului cu acest studiu de caz, vom incepe cu o scurta...

Managementul Riscurilor în Afaceri

1. Analiza definitiilor notiunii de risc Antreprenorul este persoana care risca, manifesta initiativa, adopta decizii, introduce inovatii si...

Procesul de Conducere

Conducerea este un proces dinamic de organizare şi coordonare de către un grup, într-o anumită perioadă de timp şi într-un context organizaţional,...

Tehnici de Management

SISTEMUL DE MANAGEMENT AL ORGANIZAŢIEI Conţinut Timp de studiu Decizia şi procesul decizional 1 oră Sistemul de management al organizaţiei 1 oră...

Riscurile întâlnite în activitatea unei întreprinderi

1. ÎNTREPRINDEREA-DEFINIȚII ȘI CARACTERISTCI Întreprinderea este un agent economic a cărui funcție principală este aceea de a pune la dispoziția...

Managementul Proiectelor

Curs. 1. Conceptul de proiect, managementul proiectelor 1. Introducere Pe plan naţional domeniul managementului de proiect a fost neglijat o...

Management de Proiect

Capitolul I PREZENTAREA GENERALĂ A MANAGEMENTULUI DE PROIECT 1.1. Scurt istoric al managementului de proiect De-a lungul timpului, omenirea a...

Te-ar putea interesa și

Aplicarea Managementului Proiectelor pentru Îmbunătățirea Activității de Transport

1. Introducere Dezvoltarea economică deosebită a tuturor ţărilor europene - în a doua jumătate a secolului al XX-lea - precum şi inevitabila...

Comunicarea în Managementul Proiectelor

ARGUMENT Lucrarea de faţă doreşte să prezinte elementele comunicării în managementul proiectelor, tipurile acesteia, necesităţile care au dus la...

Managementul calității proiectelor - studiu de caz pe măsura 3.1

INTRODUCERE Managementul proiectelor, ca idee, datează de foarte mult timp Dacă ar fi să ne gândim la toate lucrurile care s-au realizat în...

Influențe organizaționale asupra managementului de proiecte

ÎNTRODUCERE Actualitatea temei. Afirmaţia că viitorul aparţine organizaţiilor orientate pe proiecte nu constituie o exagerare. Flexibilitatea şi...

Management Sanitar

Capitolul 1 ASPECTE PRIVIND CONCEPTUL DE MANAGEMENT 1.1. Etimologia conceptului de management Folosit iniţial în ţările anglo-saxone, conceptul...

Posibilități de Perfecționare a Managementului Proiectelor de Construcții

1. Utilizarea metodei de diagnosticare şi perfecţionare a managementului proiectelor MProPerf Pe baza experienţei dobândite prin realizarea...

Managementul Proiectelor

I. Ciclul de viata al proiectului 1. Programarea • Se stabilesc liniile directoare si principiile de cooperare a UE cu o anumita tara. • Se...

Managementul Proiectelor în Activitățile financiar-contabile

Introducere Cadrul de lucru este un teren de 100 x 80 m patrati pe care proprietarul vrea o piscina de10x10 m pe proprietatea sa. Scopul consta...

Ai nevoie de altceva?