Metode de recrutare

În practica managerială se întâlnesc mai multe metode ce pot fi utilizate în recrutarea potenţialilor angajaţi:

1. publicitatea

2. reţeaua de cunoştinţe

3. folosirea consilierilor

4. căutarea persoanelor

5. fişierul cu potenţiali candidaţi

6. activitatea de marketing

Publicitatea – reprezintă o metodă frecvent întâlnită în activitatea de recrutare care presupune utilizarea unui mijloc de comunicare adecvat care să permită ajungerea anunţului la toate persoanele interesate şi care pot deveni potenţialii candidaţi. Această metodă ridică problema conceperii anunţului în legătură cu postul vacant care, în poinia specialiştilor trebuie să fie formulat într-o manieră cât mai politicoasă şi să fie atractiv pentru a deveni motivant pentru potenţialii candidaţi.

Reţeaua de cunoştinţe – este mai puţin utilizată şi presupune contactul direct cu anumite persoane care cunosc candidaţii şi care pot da informaţii despre aceştia. Acest lucro poate imprima metodei un puternic caracter subiectiv ceea ce duce la apariţia unor presiuni în direcţia angajării anumitor persoane, lucru ce poate genera fenomene de corupţie.

Folosirea consilierilor – reprezintă o metodă modernă utilizată frecvent şi care presupune ca anumite persoane numite consilieri specializate în recrutarea persoanelor au calităţi şi experienţa necesare pentru a şti unde şi cum să găsească persoane de care organizaţia are nevoie şi să-i determine pe aceştia pentru a participa la selecţie.

Căutarea personalului – se utilizează în cazul posturilor de conducere şi a celor cu un grad mare de specializare şi care presupune identificarea şi atragerea acelor persoane cu experinţa şi calităţile cerute de posturile vacante iar atunci când această căutare se realizează pe baza unor criterii obiective ea devine extrem de eficientă.

Fişierul – ca metodă de recrutare presupune ca compartimentul de resurse umane să întocmească o evidenţă în cadrul aşa-numitului fişier cu potenţial candidaţi, necesar ocupării posturilor vacante.

Activitatea de marketing – recrutarea personalului trebuie înţeleasă de recrutori ca o activitate de marketing, mai ales pentru posturile de conducere datorită faptului că anunţul şi textul acestuia trebuie conceput într-o formă cât mai atractivă pentru a stimula şi motiva angajaţii.

Principalele criterii şi principii verificate de practica managerială în domeniul recrutării

Criterii

- competenţa

- vechimea

- potenţialul de dezvoltare a candidaţilor

În ceea ce priveşte competenţa, are o accepţiune largă, incluzând pe lângă priceperea profesională multe alte calităţi care trebuie să le îndeplinească candidaţii la angajare pentru a fi compatibili cu cerinţele postului.

Din punct de vedere al vechimii organizaţia trebuie să adopte o politică de recrutare în aşa fel încât să se creeze piramida de vârstă care să permită promovarea normală a angajaţilor respectivei organizaţii.

În practica managerială recrutorii au în vedere mai multe principii:

1. alegerea cu discernământ a surselor de recrutare interne/externe;

2. efectuarea recrutării de către persoane specializate competente şi cât mai obiective;

3. realizarea recrutării pe baza unor politici şi obiective cât mai riguros stabilite

4. textul anunţului să se adreseze unei mase cât mai mari de persoane şi să informeze cât mai exact în legătură cu cerinţele postului

5. să nu denigreze organizaţiile existente concurente care recrutează, caută persoane cu aceeaşi specializare.

Surse interne şi externe de recrutare

O etapă deosebit de importantă a procesului de recrutare a personalului o reprezintă identificarea surselor de recrutare care pot fi interne sau externe, însă majoritatea organizaţiilor folosesc în general ambele surse de recrutare.

Avantajele şi dezavantajele surselor interne de recrutare a personalului

Recrutarea internă

Ca regulă generală , pentru ocuparea posturilor vacante principala sursă la care se apelează este însăşi organizaţia, ceea ce înseamnă că posturile libere sunt oferite prioritar propriilor angajaţi care percep promovarea ca fiind deosebit de stimulativă.

Prin urmare, în acest caz, se realizează o recrutare internă care, de fapt, nu este o angajare, ci numai o schimbare de post, dar care presupune parcurgerea de către candidaţii respectivi a aceloraşi etape ca şi pentru candidaţii externi.