Statistica Tehnică

Capitolul III

STATISTICA TEHNICĂ

[3] [4] [5] [8] [9] [10] [12] [13] [17] [24] [25] [28] [47] [58] [74] [87] [88] [89] [90] [91] [93] [99] [100] [107] [109] [113] [121] [126] [127] [129] [130] [131]

3.1. NOŢIUNI GENERALE

Statistica reprezintă un ansamblu de procedee, tehnici şi principii metodologice care au drept scop producerea informaţiei statistice având la bază observarea, culegerea, prelucrarea şi analiza datelor statistice, acţiuni care vor conduce la fundamentarea deciziilor referitoare la starea şi variabilitatea colectivităţii statistice în timp, în spaţiu şi din punct de vedere calitativ.

Statistica matematică, în general, şi statistica tehnică, în particular, are ca obiectiv cercetarea metodelor de culegere, înregistrare, prelucrare şi analiză a datelor statistice experimentale referitoare la o colectivitate statistică în scopul obţinerii unor previziuni privind desfăşurarea ulterioară a fenomenelor de masă, respectiv pentru fundamentarea deciziilor.

Principalul rol al statisticii tehnice este de a descoperii legile de variabilitate a fenomenelor de masă, fenomene ce se produc în condiţii de incertitudine. Practic, se poate determina probabilitatea de reapariţie a unor fenomene în viitor în funcţie de frecvenţa de apariţie în trecut a evenimentelor.

Statistica tehnică studiază fenomene de masă cum ar fi mulţimea de piese finite, mulţimea de repere, de subansambluri care se produc în aceleaşi condiţii, sunt de aceiaşi natură, au aceleaşi legi de dezvoltare, practic sunt fenomene statistice omogene.

Procesul de cunoaştere statistică este complex utilizând două tipuri de raţionamente recunoscute în cadrul metodelor ştiinţifice: raţionamentul deductiv şi raţionamentul inductiv. Raţionamentul deductiv parcurge etapele de la general la particular şi utilizează raţionamentul matematic: se stabilesc ipotezele generale asupra unor fenomene şi se deduc prin raţionament logic, proprietăţile particulare. Raţionamentul inductiv parcurge procesul plecând de la observaţiile particulare asupra fenomenelor ajungându-se la reguli generale. În procesul de cunoaştere statistică se emit ipoteze, se culeg date, se prelucrează şi se verifică datele observate, astfel se generează un ciclu deductiv – inductiv. În concluzie, procesul de cunoaştere statistică este iterativ.

Ca disciplină ştiinţifică, funcţie de scopul cunoaşterii, statistica se subdivide în:

• Statistică descriptivă

• Statistică inferenţială

• Analiză statistică

Statistica Descriptivă

Cu ajutorul statisticii descriptive se pot descrie starea şi variabilitatea unei colectivităţi statistice după una sau mai multe caracteristici. Obiectivul principal constă în culegerea datelor statistice, prelucrarea şi prezentarea lor sintetică, fie sub formă numerică prin indicatori statistici, fie sub formă grafică prin diagrame şi tabele statistice.

În raport cu numărul caracteristicilor considerate în planul cunoaşterii avem:

• Statistică descriptivă unidimensională – cu o singură variabilă;

• Statistică descriptivă bidimensională – cu două variabile;

• Statistică descriptivă multidimensională – mai multe variabile;

Statistică Inferenţială s-a dezvoltat după descoperirea legilor probabilistice şi construirea teoriei probabilităţilor. Statistica inferenţială este utilizată pentru estimarea caracteristicilor unei colectivităţi pornind de la cunoaşterea unei colectivităţi parţiale şi testarea ipotezelor statistice care constă în măsurarea incertitudinii rezultatelor şi calcularea riscurilor pe care le implică luarea unor decizii fundamentate pe baza unor informaţii ce nu pot fi exhaustive. Statistica inferenţială se utilizează pentru studierea, cunoaşterea unei colectivităţi şi se bazează pe inducţia matematică fiind fundamentată pe legea numerelor mari, pe principiile teoriei probabilităţilor şi pe statistica matematică.

Analiză Statistică urmăreşte descoperirea a ceea ce este permanent, esenţial, logic în variaţia proceselor şi fenomenelor de masă şi măsurarea influenţei factorilor care le determină variaţia în timp, în spaţiu şi din punct de vedere calitativ. În acest scop se folosesc următoarele metode: analiza de regresie, analiza de corelaţie, analiza seriilor de timp.

3.1.1. ETAPELE ŞI PROCEDEELE SPECIFICE METODEI STATISTICE

a) Definirea problemei presupune precizarea clară a scopului şi a ariei de investigaţie (fenomen sau proces observat) a variabilelor care sunt observate. În această etapă se efectuează documentarea teoretică şi faptică asupra fenomenului ce trebuie observat, se emit ipotezele de lucru, se aleg metodele de investigare, se elaborează planul de cercetare.

b) Observarea statistică este o etapă importantă, un proces complex de identificare, măsurare şi înregistrare a fenomenelor de masă reprezentând caracteristicile indivizilor unei colectivităţi care se manifestă într-un mod real, practic se obţin probele pentru procesul de cunoaştere statistică. Calitatea probelor obţinute va determina în mod esenţial autenticitatea informaţiei statistice.

Culegerea datelor statistice se poate face prin:

- înregistrare totală (exhaustivă) a populaţiei;

- înregistrarea parţială (anchete prin sondaj) adică înregistrarea la nivelul unui eşantion.

c) Prelucrarea statistică a datelor este un proces complex prin care datele înregistrate sunt sistematizate şi tratate statistic în vederea obţinerii sistemului de indicatori. Prelucrarea statistică cuprinde efectuarea unui număr de opt operaţii pentru obţinerea indicatorilor utilizând procedee şi tehnici de lucru specifice statisticii:

1. Sistematizarea probelor obţinute în etapa observării statistice. Operaţia se poate realiza prin procedee clasice de centralizare şi grupare statistică în urma căreia se obţin indicatorii primari şi serii de date statistice.

2. Prezentarea datelor statistice utilizează metodele tabelare şi/sau graficele.

3. Calcularea indicatorilor derivaţi cum ar fi:

- indicatori ai valorii centrale;

- indicatori ai dispersiei;

- indicatori ai formei de repartiţie.

4. Măsurarea gradului de intensitate a legăturilor statistice (procedeele covariaţiei şi corelaţiei);

5. Măsurarea influenţei factorilor asupra variaţiei fenomenelor;

6. Aproximarea modelelor de regresie şi de trend (procedeul ajustării statistice);

7. Prognoza fenomenelor (extrapolarea statistică);

8. Estimarea parametrilor şi verificarea ipotezelor statistice (procedeul inferenţial).

Rezultatul prelucrării statistice se regăseşte în valoarea indicatorilor primari şi derivaţi.

d) Analiza statistică. Procesul cunoaşterii statistice fiind un proces iterativ, etapele prelucrării datelor statistice se combină cu procedeele de analiză a rezultatelor, practic trecerea la următoarea fază de prelucrare statistică se face numai după analiza rezultatelor obţinute în cadrul prelucrărilor statistice.