Sistemul Resurselor Financiare Publice

SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

1. Continutul resurselor financiare publice si alocarea optima intersectoriala a resurselor

Resursele  ca elemente ale bogatiei unei natiuni includ în structura lor, alaturi de resursele materiale, umane, informationale, valutare si resursele financiare.

Resursele financiare reprezinta totalitatea mijloacelor banesti necesare realizarii obiectivelor economice si sociale într-un interval de timp determinat.

Ca urmare a faptului ca resursele financiare au un caracter limitat, se pune problema alocarii resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri: publice, private si mixte.

Cetatenii unei tari pot manifesta anumite preferinte fata de procurarea bunurilor private si a celor publice. Comportamentul populatiei (ca rezultat al raportului dintre sectorul public si privat) este pus în evidenta de ,,curbele de indiferenta.

Curba de indiferenta reprezinta locul geometric al tuturor vectorilor de consum specific care confera agentului economic aceeasi satisfactie sau utilitate (cuprinde toate punctele de coordonate x, y).

Agentul economic manifesta o relatie de indiferenta fata de bunurile publice si bunurile private.

Miscarea unui punct de-a lungul curbei de indiferenta arata masura în care se modifica alocarile între cele doua sectoare. Astfel, scaderea productiei sectorului public (miscarea punctului pe curba de indiferenta U1, respectiv de la A la B), respectiv cu Y1Y2 unitati semnifica o crestere a productiei sectorului privat cu X1X2 unitati.

Preferintele consumatorilor nu se vor orienta niciodata catre o structura a productiei de bunuri publice si private care sa corespunda unor puncte situate la extremitatile curbei de indiferenta, pentru ca aceasta ar însemna preponderenta unui dintre sectoare.

Curba de indiferenta este realizata prin intermediul functiei de utilitate (U) care este continua si crescatoare, diferentiabila de ordinul 2 (de clasa C2) si convexa.

Alocarea resurselor este optima daca cerintele consumatorilor sunt satisfacute la nivel maxim prin intermediul sectorului public si privat.

Matematic, alocarea optima a resurselor se realizeaza sub urmatoarele restrictii:

max U(X, Y) maximizarea functiei de utilitate

p1X + p2Y d R restrictia bugetara (constrângerea bugetara)

unde : p1 , p2 = pretul platit pentru achizitionarea bunurilor

R = volumul total al resurselor

Gradul de bunastare sociala (satisfactia, utilitatea)se diminueaza daca societatea consuma fie prea multe bunuri publice fie prea multe bunuri private. Daca preferintele consumatorilor se situeaza în partea superioara a curbei, se impune renuntarea la o mare cantitate de bunuri publice pentru a asigura o crestere minima în sectorul privat. Cantitatea de bunuri publice la care trebuie sa se renunte pentru a obtine o cantitate determinata de bunuri private se numeste rata marginala de substitutie.

Astfel, utilitatea maxima va fi obtinuta în conditiile în care rata marginala de substitutie este egala cu raportul preturilor la care se comercializeaza bunurile respective.

Cantitatea optima a bunurilor publice care trebuie furnizata la un moment dat va fi atinsa atunci când suma ratelor marginale de substitutie va egala costul marginal al furnizarii unei unitati suplimentare din bunul public.

Pentru a arata modul în care se determina cantitatea optima a bunurilor publice care trebuie furnizata, consideram urmatorul exemplu: