Psihologia educației

I. OBIECTUL SI METODELE PSIHOLOGIEI EDUCAłIEI

Lectia 1. Ce este Psihologia educatiei?

Pentru a fi întelese obiectivele si domeniul de studiu al acestei discipline ne

referim la două concepte de bază si anume:

Psihologia: termen derivat din grecescul „psyche”- suflet si „logos”- stiintă,

studiază fenomenele psihice, urmărind descrierea si explicarea lor prin determinarea unui

ansamblu de legi determinative, fenomene ce reprezintă elemente constitutive ale

daihicului uman. Aceste fenomene psihice se manifestă în:

a. exterior – respectiv comportamentul uman, adică ceea „ce se vede” (de

exemplu actiuni motrice, de comunicare etc.);

b. interior: sub formă de procese psihice (simple, senzoriale - senzatii,

perceptii, reprezentări - si complexe – gândirea, memoria, limbajul etc.), de activităti

psihice (joc, învătare, muncă, sociale etc.) si însusiri psihice de personalitate

(temperament, caracter, aptitudini etc.).

Există, asadar, o specificitate ireductibilă a psihologiei: putem afirma că obiectul

de studiu al psihologiei este omul, individul, adică personalitatea umană, iar psihologia

contribuie la construirea unei imagini despre om, imagine caracteristică unei societăti

psihicului uman. Aceste fenomene psihice se manifes

Educatia: derivă din latinescul „educatio” care înseamnă crestere, hrănire,

cultivare reprezintă o activitate socială complexă, un fel de „ofertă exterioară”, dar si un

„dialog interior” despre propria fiintă si despre umanitatea în devenire; este cerută „din

afară”, dar realizată „din interior”.

2

Educatia are sarcina de a pregăti omul ca element activ al vietii sociale. În

procesul educatiei vorbim despre cel putin doi agenti umani: educatorul (cel care educă)

si educatul (cel ce se lasă educat), pentru fiecare din acestia existând mecenisme specifice

de comunicare, receptare, adaptare etc, iar efectul actiunii educative depinde atât de

calitatea agentilor, educator si educat, cât si de relatia dintre ei. Cu cât capacitătile fizice

si psihice ale individului sunt mai largi (mai active, mai temeinice), cu atât premisele

educatiei sunt mai favorabile. Într-o viziune mai specifică, educatia reprezintă actiunea

adultilor (părinti, educatori, mentori, formatori, profesori etc.) menită să îmbunătătească

în mod conttient capacitătile, cunostintele, atitudinile, orientările valorice, morale, dorinta

de a învăta, de a munci, cu alte cuvinte este vorba despre procesul de maturizare a

individului în scopul participării sale competente la viata socială.

Pedagogul american Horace Mann era de părere că asa cum un măr nu este un

măr în adevăratul sens al cuvântului atâta timp cât el nu este copt, asa si o fiintă umană

nu este cu adevărat o fiintă umană până ce ea nu este educată. Educatia reprezintă

procesul prin care oamenii se străduiesc să transmită copiilor lor întelepciunea lor cu greu

dobândită si aspiratiile lor pentru o lume mai bună. Acest proces începe la scurt timp

după nastere, părintii căutând să-si pregătească copilul să se comporte conform cerintelor

culturii lor. De exemplu, părintele îl învată curând pe copil să transforme sunetele

gângurite în limbaj si, prin exemple si precepte, el încearcă să inoculeze copilului

atitudinile, valorile si cunostintele care vor coordona comportamentul acestuia de-a

lungul vietii.

Mai mult, educatia reprezintă un proces generator de umanitate si, ar fi de

preferat, ca cea mai bună educatie să fie educatia scolară. Problematica educatiei a fost si

este abordată în principal de stiintele educatiei, dar si de alte discipline conexe si cu care

se află într-un raport de interdependentă si interdisciplinaritate. Astfel, amintim cu

precădere rolul psihologiei în general si al psihologiei pedagogice sau educationale – ca

ramură aplicativă – în special, în vederea realizării dezideratelor procesului instructiv

educativ si ale sistemului scolar (formarea unei personalităti armonioase care să

corespundă solicitărilor actuale si de perspectivă ale societătii contemporane).