Statistică Economică

Conf. univ. dr. MARIANA-ELENA BALU

OBIECTIVE

Cursul de Statistică economică, prin cele două părţi ale sale: Statistică

teoretică şi Statistică microeconomică şi macroeconomică, îşi propune să

pregătească studenţii pentru înţelegerea complexităţii vieţii economico-sociale.

Civilizaţia acestui început de mileniu este asaltată de o masă mare de

informaţii, ce au o variabilitate şi o incertitudine mare şi afectează întreaga

economie: apariţia şi dispariţia de tehnologii, politicile monetare ale băncilor

centrale, politicile fiscale ale guvernelor, şocurile şi variaţiile de pe pieţele

financiare, piaţa muncii etc.

Statistica, fiind o ştiinţă de graniţă, interdisciplinară, ne oferă metodele de

analiză a datelor pentru toate domeniile economice. De asemenea, ea permite

sistematizarea şi sintetizarea imensului volum de date şi informaţii care descriu

realitatea economico-socială, ajută la identificarea caracteristicilor esenţiale ale

fenomenelor, facilitând interpretarea interdependenţelor dintre fenomene.

Sinteza de faţă urmăreşte să sprijine studenţii în vederea înţelegerii şi utilizării

corecte a metodelor şi tehnicilor de prelucrare statistică a datelor, să le formeze

deprinderea unor raţionamente economice bazate pe calcule statistice riguroase.

SEMESTRUL I

STATISTICĂ TEORETICĂ

1. STATISTICA – INSTRUMENT DE CUNOAŞTERE

ŞI CONDUCERE ÎN ECONOMIE

Ca disciplină ştiinţifică, statistica, în funcţie de scopul cunoaşterii, se subdivide

în:

Statistica descriptivă vizează descrierea stării şi variabilităţii colectivităţii

statistice, după una sau mai multe caracteristici.

Realizarea acestui obiectiv presupune: culegerea datelor statistice; prelucrarea şi

prezentarea lor sintetică, fie sub formă numerică, prin indicatori statistici, fie sub formă

grafică, prin diagrame şi tabele statistice.

În funcţie de numărul caracteristicilor, există:

- Statistică descriptivă unidimensională (pentru o variabilă);

- Statistică descriptivă multidimensională (pentru două sau mai multe variabile).

Statistica inferenţială vizează estimarea caracteristicilor unei colectivităţi

pornind de la cunoaşterea unui eşantion şi presupune măsurarea incertitudinii rezultatelor

şi calcularea riscurilor pe care le implică luarea unor decizii fundamentale

pe baza unei informaţii.

107

Analiza statistică urmăreşte descoperirea a tot ceea ce este permanent,

esenţial, logic în variaţia proceselor statistice şi măsurarea influenţei factorilor care

le determină variaţia în timp, în spaţiu şi din punct de vedere calitativ.

Pentru aceasta se folosesc: analiza de regresie, analiza de corelaţie, analiza

seriilor de timp.

1.1. Obiectul statisticii

Obiectul de studiul al statisticii îl reprezintă fenomenele de masă.

Spre deosebire de cele din natură, fenomenele de masă sunt fenomene

complexe, atipice, rezultate din acţiunea combinată şi repetată a unui număr mare

de factori de influenţă.

Conceptul de fenomen de masă presupune luarea în considerare a raporturilor

dintre:

– necesitate şi întâmplare;

– legea statistică şi legea dinamică;

– modelul statistic şi modelul determinist.

Legea statistică nu poate fi cunoscută decât dacă se ia în studiu un număr

mare de cazuri individuale, care sunt legate între ele datorită acţiunii diferite a

aceloraşi factori de influenţă.

Legile statistice se manifestă sub formă de tendinţă şi sunt valabile pentru un

ansamblu de unităţi individuale.

În esenţă, rolul statisticii este de a determina, pe baza datelor empirice, informaţii

cât mai precise asupra legii statistice de repartiţie a fenomenelor individuale, a

fenomenelor de masă ce ne interesează.

Statistica este ştiinţa care studiază aspectele cantitative ale determinărilor

calitative ale fenomenelor de masă, fenomene supuse legilor statistice ce se manifestă

în condiţii concrete, variabile în timp, spaţiu şi organizare socio-economică.

Cercetarea statistică trebuie să ţină seama în mod obiectiv de principiile

teoriei probabilităţilor şi de cerinţele legii numerelor mari.

Această lege a statisticii arată că, într-un număr suficient de mare de cazuri

individuale, influenţele factorilor se pot compensa, astfel încât să ajungă la o anumită

valoare tipică pentru întreg ansamblul.

1.2. Noţiuni fundamentale ale statisticii

Statistica foloseşte, în studiul fenomenelor de masă, un număr mare de concepte

şi noţiuni. Dintre acestea, unele au caracter general şi formează vocabularul

de bază al statisticii.

1. Colectivitatea statistică (populaţia statistică) desemnează totalitatea elementelor

de aceeaşi natură, care sunt supuse studiului statistic, au o serie de

trăsături esenţiale comune şi sunt generate de acelaşi complex de cauze esenţiale.

Colectivităţile statistice au un caracter obiectiv şi finit, delimitarea lor

presupunând definirea elementelor din punctul de vedere al conţinutului, spaţiului,

timpului şi formei de organizare.

Ele pot fi privite drept:

108

a) colectivităţi statice – cele ce exprimă o stare şi au o anumită întindere în

spaţiu, formând un stoc la un moment dat;

b) colectivităţi dinamice – cele ce exprimă un flux, o devenire în timp,

caracterizarea lor presupunând înregistrarea elementelor componente pe un interval

de timp.

2. Unităţile colectivităţii sunt purtătoare de informaţii, reprezentând elementele

componente ale colectivităţii statistice.

Unităţile colectivităţii statice există la un moment dat, iar unităţile colectivităţii

dinamice desemnează evenimente, procese sau fluxuri şi se produc în decursul

perioadei sau intervalului de timp în care au loc evenimentele statistice.

Unităţile statistice pot fi:

a) unităţi simple – reprezentând elemente constitutive specifice naturii fenomenului

(angajatul, produsul etc.), care formează aceeaşi colectivitate;

b) unităţi complexe – formate din mai multe unităţi simple, organizate în funcţie

de criterii social-economice (familie, echipe de lucru, grupe de studenţi etc.).

3. Caracteristica statistică desemnează însuşirea, proprietatea, trăsătura comună

unităţilor unei colectivităţi statistice, reţinută în programul statistic pentru a fi

înregistrată, şi care are valori diferite de la o unitate la alta (exemple de caracteristici

pot fi: vârsta, greutatea, sexul, naţionalitatea, ocupaţia, cifra de afaceri etc.).

Formele concrete de manifestare a caracteristicilor statistice la nivelul fiecărei

unităţi se numesc variante sau valori.

Caracteristica statistică se mai numeşte variabilă statistică, deoarece are proprietatea

de a-şi modifica valoarea în timp şi spaţiu, de la o unitate la alta, iar

numărul de apariţii ale unei variante într-o colectivitate se numeşte pondere,

frecvenţă.

Caracteristicile statistice se pot clasifica:

a) după conţinut:

- caracteristici de timp: arată apartenenţa la un moment sau interval de timp;

- caracteristici de spaţiu: exprimă teritoriul căruia îi aparţin;

- caracteristicile atributive, care pot fi caracteristici numerice ce se referă la

cantităţi, note obţinute, vârste etc., caracteristici calitative, exprimate în cuvinte

cum ar fi: naţionalitate, studii, meserii etc.;

b) după modul de manifestare:

- caracteristici alternative, care presupun numai două valori individuale,

complementare (exemplu: sexul (F.M), produsul (bun, rebut));

- caracteristici nealternative – se prezintă cu variante numerice sau calitative

distincte la nivelul unităţilor colectivităţii.

c) după gradul de esenţialitate:

- caracteristici esenţiale – care răspund scopului propus în programul de

observare;

- caracteristici neesenţiale, care sunt considerate ajutătoare, aduc un plus de

informaţie;

d) după modul de obţinere şi caracterizare a fenomenului:

- caracteristici primare, obţinute direct prin înregistrare;

- caracteristici derivate, care rezultă în urma prelucrării celor primare;

e) după natura variaţiei, caracteristicile numerice pot fi:

- caracteristici cu variaţie continuă, care pot lua orice valoare într-un interval dat.