Introducere în etica politică

Etica şi morala

Sintagma “etica politica” asociaza doi termeni de referinta in aria stiintelor socio-umane cu o mare frecventa atat in limbajul curent cat si in cel savant: cel de etica si cel de politica.

Pentru ambii termeni, pot fi identificate, in istoria gandirii filozofice si etico-politice, numeroase acceptiuni. Este, de aceea, necesar ca, de fiecare data cand utilizam acesti termeni, sa le precizam conotatiile cu care urmeaza sa operam.

Etimologic, termenul etica vine din limba greaca unde éthos insemna: “caracter, mod habitual de viata” (v. Francis E. Peters, Termenii filosofie grecesti, Bucuresti, Humanitas, p. 102).

De-a lungul timpului termenul etica a impartit “gloria” sau “oprobiul” cu un alt termen desemnand, in principiu, acelasi lucru: cel de morala. Acesta isi are originea in limba latina, unde mos, mores insemna: “obicei”, “datina”, “obisnuinta”.

Multa vreme cei doi termeni au fost utilizati ca termeni echivalenti si aceasta atitudine persista si astazi (Encyclopédie philosophique universelle II. Les notions philosophiques, Dictionnaire, volume dérijée par Sylvain Auroux, t.1, PUF, PP.874-875).

Totusi, numerosi cercetatori au tinut sa puna ordine in acest domeniu, astfel incat, sprijinindu-se pe experienta utilizarii efective, in timp, a celor doi termeni, acestia le-au delimitat acceptiunile, desemnand prin morala fenomenul moral, viata morala reala (raporturile morale, intelese ca raporturi libere, comportamentele morale, actiunile morale etc, intr-un cuvant practica morala), in vreme ce termenului de etica i s-a rezervat acceptiunea de teorie a moralei (teorie despre morala): stiinta a moralei sau filosofie morala. Acest punct de vedere se impune insa a fi, la randul sau, explicat, nuantat.

Conform definitiei date de Raymond Polin (v. Ethique et politique, Edition Sérey, Paris, 1968, p.101), fost profesor la Sorbona si cunoscut cercetator al raportului dintre etic si politic (printre putinii care au facut-o si sub aspect formal, terminologic): “Etica mediteaza, defineste si apreciaza, in termeni de bine si de rau, intentiile, actele si operele unui individ considerat in el insusi sau considerat in raporturile cu ceilalti indivizi”.

In acceptiunea lui Polin, etica in sensul cel mai larg, se prezinta mai intai ca un ansamblu de semnificatii si de valori destinate a descrie, a intelege, a defini nu omului situatia in raporturile sale cu lumea, ceea ce ar constitui obiectul metafizicii, ci actiunea omului prin care el se impune si se situeaza in libertatea sa, in raport cu ceilalti oameni si cu lumea . (subl.ns.-V.B.)

Teorie practica prin excelenta, etica nu este separabila de realitatea traita pe care ea incearca sa o inteleaga si sa o ordoneze.

Daca aceasta este, potrivit autorului francez, etica, se pune intrebarea: Ce este morala?

“O morala-considera Raymond Polin-este un ansamblu mai mult sau mai putin coerent, uneori un simplu conglomerat de traditii, de cutume, de habitudini, de moravuri, de maniere de a trai, de sentimente si de opinii primite, de opere implinite. Ea rezulta din acumularea, sedimentarea de opere implinite in sanul unei comunitati, in functie de eticile efectiv traite” (v. op.cit., p.102).

In domeniul moralei, moravurile, regulile, normele, explicite sau nu, importa asupra valorilor sau chiar a scopurilor, impun, cu toata greutatea trecutului, conduite de ascultare, de supunere (d’obeissance). In etica, dimpotriva, valorile, scopurile importa asupra normelor si cheama la conduite de resposabilitate, deschise catre viitor. Pentru Polin: « Morala se situeaza imediat la nivelul existentei traite pe cand etica se situeaza imediat la nivelul practicii reflectate a libertatii”

O etica este mai putin reflectie, in sensul clasic al termenului, cat inventie originala. Ea este libertatea inteleasa in miscarea sa creatoare in intentia scopurilor sale, in elaborarea lucrarii sale, in dialectica istorica a devenirii sale. In acelasi timp cand ea inventeaza, interpreteaza, ordona, defineste un ansamblu de valori si de semnificatii, ea incearca sa stabileasca, in realitate, o ordine care sa o justifice, sa o indreptateasca. Ea tinteste la stabilirea unui anumit tip de relatii umane, definibile si inteligibile pornind de la sensurile lor si de la valorile lor.