Domeniul privat al statului și al unităților

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Domeniul privat al unităţilor administrativ teritoriale este alcătuit din bunurile mobile şi imobile care nu sunt afectate unui interes general şi nici unui serviciu public şi de aceea ele rămân supuse normelor de drept privat.

Regimul juridic al utilizărilor private stabileşte că, acestea nu pot exista decât în urma unei autorizări prealabile din partea celui ce administrează bunul şi întrucât ele reprezintă pentru beneficiarii lor o folosinţă specială, deosebită de cea comună, în acest regim de drept public sunt supuse plăţii unor sume de bani care au în genere caracterul unor taxe, plătite în schimbul unor prestaţii de servicii speciale.

Parteneriatul public-privat, privit ca act juridic este un contract administrativ, fiind încheiat de o persoană publică şi identificat prin intermediul unui criteriu alternativ şi anume existenţa unor clauze derogatorii de la dreptul comun sau participarea contractanţilor la executarea aceluiaşi serviciu public, care fără deosebire este supus în primul rând principiilor generale ale contractelor din dreptul privat, dar şi unor principii şi norme din dreptul administrativ.

Pentru existenţa contractului administrativ trebuiau îndeplinite mai multe condiţii, astfel :

- acordul de voinţă între administraţie şi particulari ;

- scopul să fie crearea a noi obligaţii juridice pentru prestarea unui serviciu în schimbul unei remuneraţii ;

- prestaţia să fie destinată funcţionării unui serviciu public ;

- părţile să fi înţeles într-o prevedere concretă să se supună unui regim de drept public ;

- inegalitatea părţilor ;

- dreptul de a lua măsuri unilaterale ;

- aplicarea teoriei impreviziunii.

Încheierea unui contract de parteneriat public-privat, presupune organizarea şi desfăşurarea mai multor etape de selecţionare a investitorilor eligibili. Prin intermediul anunţului de intenţie şi a documentului ataşat acestuia, care este un document formal publicat de autoritatea publică, se are în vedere demararea unei proceduri de realizare a unui proiect de parteneriat public-privat, prin comunicarea tuturor investitorilor interesaţi descrierea proiectului avut în vedere, a serviciilor necesare, programelor de implementare, cerinţelor de capacitate şi criteriile de selecţie a investitorilor. Procedura de selecţionare a investitorilor eligibili are la bază principiul competiţiei libere între potenţialii investitori, evaluarea lor făcându-se în concordanţă cu un set de criterii precis cuantificabile, stabilit şi aprobat de autoritatea publică, precizat atât în documentul ataşat, cât şi în anunţul de intenţie.

Comisia de evaluare a scrisorilor de intenţie este obligată să păstreze confidenţialitatea absolută a tuturor informaţiilor şi conţinutului documentelor puse la dispoziţie de investitori. Pe tot parcursul procesului de evaluare, membri acestei comisii trebuie să facă dovada unei probităţi morale şi profesionale absolute, asumată prin declaraţii de confidenţialitate şi de imparţialitate. Procesul de definire a proiectului public-privat şi de selecţie a investitorilor capabili să-l realizeze se desfăşoară în etape, astfel:

1. elaborarea şi aprobarea studiului de prefezabilitate de către autoritatea publică, studiu care cuprinde principalele informaţii tehnice, economice şi financiare ale proiectului;

2. elaborarea documentului ataşat la anunţul de intenţie;

3. constituirea comisiei de evaluare a scrisorilor de intenţie de către autoritatea publică şi numirea ei prin ordin sau decizie, după caz;

4. elaborarea şi aprobarea criteriilor de evaluare, grilelor de punctaj şi a modului de tratare a scrisorilor de intenţie întârziate sau primite nesigilate şi aprobarea lor;

5. publicarea anunţului de intenţie;

6. distribuirea fără plată, a documentului ataşat la anunţul de intenţie;

7. primirea şi înregistrarea plicurilor ce conţin scrisorile de intenţie elaborate de investitorii interesaţi;

8. convocarea comisiei de evaluare şi deschiderea plicurilor ce conţin scrisorile de intenţie în prezenţa tuturor membrilor acesteia;

9. evaluarea scrisorilor de intenţie şi a documentelor anexate la acestea;

10. întocmirea raportului de evaluare, adjudecare şi prezentarea acestuia autorităţii publice spre aprobare;

11. invitarea investitorilor selectaţi la negocierea şi semnarea acordului de proiect.

În ceea ce priveşte comisia de evaluare a scrisorilor de intenţie, printre persoanele numite în cadrul acesteia trebuie să se numere cel puţin un specialist tehnic, financiar şi un consilier juridic specializat în contracte comerciale. În vederea întăririi capacităţii de evaluare a comisiei, autoritatea publică poate decide pentru utilizarea unor agenţi economici sau consultanţi de specialitate, pe bază de contract.

Ca o completare la afirmaţiile de mai sus prof.Antonie Iorgovan în urma efectuării unor analize asupra contractelor administrative din perioada interbelică, concluzionează că, autoritatea administraţiei publice nu poate ceda interesele, drepturile sau obligaţiile sale contractuale decat altei autorităţi a administraţiei publice, in condiţiile legii, iar particularul le poate ceda oricărei persoane, dar numai cu acordul autorităţii publice.

`Raportându-ne la condiţiile juridice actuale, contractele de parteneriat public-privat sunt reglementate de Ordonanta de Guvern nr. 16 din 24 ianuarie 2002, precum şi de Legea nr.470 din 9 iulie 2002 care aprobă ordonanţa mai sus menţionată.

În doctrina română au existat prea puţine preocupări în sensul unei teorii analitice cu şi cu? privire la criteriile de domenialitate . Vom încerca, prin urmare, să raportăm criteriile semnalate în doctrina franceză la realităţile legislative şi jurisprudenţiale de la noi. Se pot distinge, astfel, pe de o parte, unele criterii materiale, dintre care două ar putea fi considerate ,, principale" - titlul şi afectaţiunea , în vreme ce alte trei ar avea o importanţă secundară , după care un bun poate fi încadrat în domeniul public. Pe de altă parte, trebuie să discutăm şi despre un criteriu formal - determinarea legii sau cla¬sarea prin act administrativ .

Domeniul privat este, la rândul său, o sumă de paradoxuri: el se supune regulilor dreptului comun, în lipsă de prevedere legală contrară; anali¬zând însă legislaţia specială aplicabilă, constatăm că de fiecare dată există o ase¬menea prevedere... Deşi se numeşte domeniu „privat", niciodată administraţia nu se poate comporta cu bunurile care îl compun ca un simplu „privat"! în plus, deşi în teorie acesta este alienabil, prescriptibil şi sesizabil, sunt suficiente texte legale care declară anumite asemenea bunuri inalienabile ori le amână sesi-zabilitatea: legiuitorul nostru nu pare că a înţeles întotdeauna diferenţa simplă dintre domeniul public şi domeniul privat.

Domeniul privat este constituit din bunuri mobile şi imobile neafectate uzului public, care aparţin statului şi unităţilor administrativ-teritoriale şi care, întocmai particularilor exercită asupra lor atributele dreptului de proprietate – folosinţa, posesia şi dispoziţia -, în regim de drept comun.

Aceste bunuri pot fi înstrăinate ori dobândite de către particulari pe calea uzucapiunii sau a posesiei de bună-credinţă, în cazul bunurilor mobile.

Constituţia României, prin art. 41, ocroteşte proprietatea privată indiferent de titular, astfel că statul sau unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de titulari ai bunurilor ce alcătuiesc domeniul privat, beneficiază , cu unele excepţii, de acelaşi regim de ocrotire ca şi persoanele fizice ori persoanele juridice de drept privat, titulare ale dreptului de proprietate privată.

Pentru creanţele aferente domeniului privat, administraţia poate să recurgă atât la procedeele de drept comun, cât şi la cele specifice dreptului public. Asupra domeniului privat, administraţia poate să efectueze lucrări publice sau să consimtă la executarea unor asemenea lucrări de către terţe persoane.

Gestionarea domeniului privat implică şi obligaţii specifice, necunoscute dreptului comun. Astfel, statul sau autorităţile administraţiei publice locale nu pot constitui servituţi convenţionale asupra domeniului privat şi nici nu-l pot lăsa neproductiv. Produsele financiare ale domeniului privat sunt considerate venituri publice şi, ca atare, se supun regimului juridic special aplicabile acestor bunuri. Spre deosebire de domeniul public, domeniul privat este susceptibil de expropriere pentru cauză de utilitate publică şi rechiziţie, în condiţiile prevăzute de legile speciale.