Infracțiunile de evaziune fiscală

CAPITOLUL I

NOȚIUNE ȘI REGLEMENTARE

Secțiunea 1 Noțiunea de evaziune fiscală

Aderarea țării noaste la structurile economice comunitare a impus o serie de modificări la nivelul legislației fiscale naționale, în scopul armonizării acesteia cu reglementările europene din domeniu.

Modificarea conținutului normativ al unor reglementări deja existente sau introducerea altora noi a vizat, în special legislația privind taxa pe valoare adăugată, deoarece aceasta avea mai mult caracterul unei legislații naționale. Din aceste considerente, prin modificările aduse Codului fiscal începând cu data de 01.01.2007, s-a urmărit preluarea aquis-ului comunitar privind taxa pe valoare adăugată în cuprinsul prevederilor fiscale românești.

Noutatea unor concepte sau mecanisme introduse în acest sens, la nivelul acestui impozit indirect, are rolul de a accelera transpunerea în practică a directivelor comunitare. Transpunerea în legislația națională a directivelor europene din domeniul TVA a presupus, în mod prioritar , definirea conceptuală a termenilor: „achiziție intracomunitară” și „livrare intracomunitară”

Fraudele vamale și intracomunitare sunt printre cele mai active modalități de alimentare a economiei subterane și continuă să își diversifice formele de manifestare: subevaluarea mărfurilor, importurile/achizițiile intracomunitare prin „firme fantomă”, folosirea de documente false, ascunderea sau nedeclararea produselor.

Criminalitatea economico-financiară reprezintă un fenomen actual pentru majoritatea statelor, un flagel ajuns la cote ridicate. În egală măsură este și un fenomen aflat într-o continuă evoluție. Este un fenomen actual, întrucât continuă să fie o problemă pentru toate statele, implicit pentru România, autoritățile judiciare confruntându-se cu forme tot mai evoluate ale acestui tip de criminalitate. Este, de asemenea, un fenomen aflat într-o evoluție continuă, întrucât infractorii găsesc mijloace din ce în ce mai sofisticate și complexe prin care să înfrângă sau să eludeze dispozițiile legale cu incidență în domeniu, prin care să își acopere urmele infracționale și să dea o aparență legală activităților desfășurate, dar și să-și asigure produsul infracțiunii. Consecințele evaziunii și fraudelor fiscale sunt reflectate atât la nivelul de colectare al taxelor și impozitelor la bugetul de stat cât și la efectele negative în privința climatului concurențial pe piața națională și europeană.

Secțiunea 2 Delimitări conceptuale

În literatura juridică de specialitate se disting două tipuri de evaziune fiscală: cea licită sau legală respectiv cea ilicită, nelegală, incriminată de legislația penală. Criteriul după care se face această delimitare conceptuală îl reprezintă modalitatea de săvârșire a faptei în sensul raportului dintre aceasta și legislația în vigoare.

- evaziunea fiscală licită sau legală reprezintă acțiunea contribuabililor de a se sustrage în total sau în parte de la plata impozitelor și taxelor prin exploatarea insuficiențelor legislației, reușind eludarea acestora în mod "legal". Procedând astfel contribuabilii rămân în limita stricta a drepturilor lor și statul nu se poate apăra decât printr-o legislație bine studiată, clară, precisă, științifică.

- evaziunea fiscală ilicită sau frauduloasă, reprezintă „acțiunea contribuabilului ce încalcă prescripția legală cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor cuvenite statului” . Aceasta presupune în fapt încălcarea cu știință a legii fiscale în scopul sustragerii de la plata obligațiilor datorate statului.

În opinia noastră aceasta reprezintă singura formă de evaziune fiscală propriu-zisă, deoarece este forma reglementată de legiuitor, prin care sunt prevăzute pedepse pentru încălcarea legislației fiscale, atât prin fapte comisive (ascunderea bunului sau a sursei, întocmirea de declarații false, întocmirea de documente de plăți fictive, alcătuirea de registre contabile nereale, executarea de registre de evidențe duble, un exemplar real și altul fictiv, evidențierea în contabilitate a unor cheltuieli care nu au la baza operațiuni reale, declararea de venituri impozabile inferioare celor reale etc.) cât și prin fapte omisive (omisiunea evidențierii operațiunilor comerciale efectuate ori a veniturilor realizate).