Procesul și metodele de evaluare a performanțelor resurselor umane

CAP. I. EVALUAREA PERFORMANŢELOR PROFESIONALE ASPECTE TEORETICO-METODOLOGICE

1.1. Rolul şi particularităţile resurselor umane în cadrul organizaţiei

Rolul primordial al resurselor umane la scara întregii societăţii se regăseşte şi la nivelul organizaţiei, fapt recunoscut şi argumentat de numeroşi oameni de ştiinţă din diferite ţări şi de practica managerială a firmelor competitive pe plan naţional. Principalele elemente care o demonstrează sunt următoarele:

Forţa de muncă este singura creatoare de valoare de întrebuinţare. În fapt, firma reprezintă celula economică de bază a societăţii în care se creează de către oameni produse şi servicii indispensabile extinderii şi dezvoltării populaţiei.

Resursa umană este singura creatoare, nu numai sub aspect economic ci şi sub aspect spiritual şi ştiinţific. Generarea de noi idei concretizate in produse, tehnologii, metode de conducere, soluţii organizatorice noi ş.a. este apanajul exclusiv al omului.

Eficacitatea şi eficienţa utilizării resurselor financiare, materiale şi informaţionale depind într-o măsură hotărâtoare de resursele umane. Practica activităţii economice relevă nu puţine situaţii când întreprinderi, înzestrate la fel tehnic-financiar şi informaţional sau la niveluri foarte apropiate, obţin performanţe economice sensibil diferite.

Unii specialişti abordează resursa umană drept capital uman al organizaţiei. Argumentele principale pe care se bazează sunt următoarele: abilităţile şi cunoştinţele forţei de muncă reprezintă capital întrucât ele amplifică productivitatea organizaţiei resurselor firmei, începând cu cele umane; resursele umane ale firmei încorporează investiţii ale acesteia, ca şi celelalte forme de capital din firmă; pe piaţa resurselor umane salariaţii organizaţiei au valoare şi li se atribuie un preţ datorită cererii existente din partea altor firme. în consecinţă, managementul organizaţiei este necesar să trateze resursele umane nu numai ca o resursă a sa, dar şi ca un capital care să-i valorifice valenţele sale.

Accentuarea rolului resurselor umane nu semnifică însă o subevaluare a resurselor materiale, financiare şi informaţionale. Conceperea sistemică a firmei implică abordarea resurselor umane în strânsă interdependenţă cu celelalte resurse, pornind de la obiectivele fundamentale la a căror realizare concură împreună, de la conexiunile de esenţă ce există între ele. Suprasolicitarea resurselor umane în detrimentul celorlalte afectează echilibrul dinamic al organizaţiei ce condiţionează funcţionarea şi dezvoltarea sa profitabilă.

Consacrarea unui subcapitol special managementului resurselor umane în cadrul managementului de ansamblu al organizaţiei are în vedere faptul că oamenii reprezintă, alături de informaţii, principalele materii prime ale managementului. Ca atare, este absolut firesc să fie abordată în mod special de sine stătător, asigurând o tratare sistemică a ansamblului problematicii manageriale. (A. Manolescu, 2003, 389).

Dată fiind importanţa şi specificul lor deosebite, resursele umane fac, în ultimele două decenii, şi obiectul special de studiu al unei subramuri de bază a managementului - managementul resurselor umane.

În literatura de specialitate, managementul a fost definit de Mary Parker Follet ca fiind "arta de a determina realizarea unor lucruri cu ajutorul oamenilor" .

După alţi autori, o modalitate mai concisă de spune acelaşi lucru este aceea conform căreia managementul înseamnă a pune pe alţii să facă treabă" .

Dacă se au în vedere definiţiile deja prezentate, precum şi una din definiţiile de lucru, considerată simplă şi utilă, dată managementului, conform căreia esenţa acestuia constă în "atingerea unor obiective predeterminate prin intermediul altor oameni" sau, după cum afirmă De Cenzo, "în obţinerea unor activităţi eficiente ca şi prin intermediul altor oameni" , rezultă că managementul resurselor umane este vital, deoarece sintetizează şi exprimă cel mai sugestiv specificitatea managementului ca tip de activitate umană.

De asemenea, managementul resurselor umane este, după cum se exprimă George T. Milkovich şi John W. Boudreau, un domeniu ştiinţific deosebit de important şi în acelaşi timp fascinant, deoarece implică oameni şi decizii în legătură cu aceştia.

În concluzie, în concepţia modernă sau din perspectiva managementului resurselor umane, oamenii nu sunt recrutaţi şi selectaţi pentru a ocupa anumite posturi vacante, ci aceştia sunt căutaţi şi atraşi pentru rolul deosebit de important în cadrul organizaţiei. Aceasta cu atât mai mult, cu cât, concurând într-un mediu aflat în permanentă schimbare, în care o serie de variabile scapă controlului, dificultăţile tot mai mari cu care se confruntă organizaţiile sunt din ce în ce mai mult puse pe seama rolului resurselor umane şi a managementului acestora, realitate de care organizaţiilor şi managerilor le va fi din ce în ce mai greu şi nu ţină seama. (Pitariu, 2003).