Drept Financiar

I. NOŢIUNI GENERALE

1. Noţiunea şi obiectul de studiu al dreptului finanţelor publice

Dreptul financiar public reprezintă ansamblul normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale ce iau naştere în legătură cu formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale.

2. Izvoarele dreptului financiar public

Izvorul de drept este forma specifică pe care o îmbracă, la un moment dat voinţa socială generală pentru a impune ca obligatorii anumite reguli de conduită, sau altfel spus, modul de exteriorizare a regulilor juridice.

a)Constituţia României cuprinde dispoziţii ce se constituie în izvoare de drept, unele exclusiv ale dreptului finanţelor publice, iar altele, izvoare comune şi pentru alte ramuri de drept. Astfel, cea mai mare parte a Titului IV “Economia şi finanţele publice” reprezintă izvor de drept exclusiv pentru dreptul finanţelor publice. Cea mai mare parte a principiilor ce stau la baza întregii legislaţii financiar-fiscale se regăseşte în cuprinsul Titlului IV;

b)Legile organice şi ordinare sunt acte normative ce emană de la puterea legislativă, iar rolul şi importanţa lor, în general, este clar stabilită de Teoria dreptului. Astfel, legile organice sunt acte normative cu forţă juridică superioară care conţin, în cuprinsul lor dispoziţii de o importanţă deosebită, prin care se realizează organizarea unui întreg domeniu de activitate. Din această categorie enunţăm: Codul fiscal (adoptat prin Legea nr. 572/2003 cu toate modificările ulterioare); Codul de procedură fiscală (adoptat prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003), aprobat şi modificat prin Legea nr. 174/2004 şi Legea nr. 210/2005); Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice cu modificările ulterioare. Din categoria legilor ordinare enunţăm Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în 2004.

c)Ordonanţele de Guvern, simple sau de urgenţă sunt acte normative ce emană de la Guvern, au forţă juridică egală cu legea, dar trebuie să fie supuse aprobării Parlamentului. Aşa cum se cunoaşte, ordonanţele simple se pot emite doar în temeiul unei legi de delegare legislativă emisă de Parlament.

d)Hotărârile de Guvern emană de la executiv şi cuprind măsuri de organizare

a punerii în executare a legilor. Dintre acestea amintim H.G. nr. 1574/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, etc.

e)Ordinele ministrului finanţelor publice sunt acte cu caracter normativ şi cuprinde dispoziţii tehnice care să permită aplicarea unitară a unor reglementări cuprinse în alte acte normative superioare ca forţă juridică. ¬¬¬¬¬¬¬¬¬4. Subiectele raportului de drept al finanţelor publice

În cadrul raporturilor de drept al finanţelor publice, statul va fi întotdeauna reprezentat de unul din organele sale cu atribuţii de impunere sau de control, în calitate de subiect specializat.

a)Acest subiect specializat se află pe o poziţie dominantă faţă de celălalt subiect al raportului juridic de drept al finanţelor publice. Aceasta înseamnă că este suficientă o singură voinţă pentru ca raportul juridic să ia naştere (caracterul univoliţional al raportului de drept financiar public). Subiectele specializate sunt statul şi unităţile administrativ-teritoriale, respectiv organele lor cu atribuţii în sfera financiar-fiscală. În principal, este vorba despre Ministerul Finanţelor Publice împreună cu structurile sale din teritoriu, respectiv Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice din fiecare judeţ şi a Municipiului Bucureşti. La rândul lor, acestea au în subordine Administraţiile Financiare existente la nivelul fiecărui municipiu, oraş sau comună (mai exact la nivelul a 4-5 comune în funcţie de mărimea acestora). Alte subiecte specializate pot fi, după caz, organele de control financiar, ordonatorii de credite sau compartimentele cu atribuţii de resort din cadrul primăriilor.

În cadrul raporturilor de drept material fiscal (deci a rapoturilor de impunere), Ministerul Finanţelor Publice, ca subiect specializat este reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (care este o structură a celui dintâi) şi unităţile teritoriale ale acesteia, ce au atribuţii în ceea ce priveşte încasarea veniturilor destinate bugetelor publice centrale (ale statului). Din interpretarea Cod. pr. fisc. rezultă că aceleaşi sunt subiectele specializate şi în cadrul raporturilor de drept procedural fiscal. Unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autorităţile

administraţiei publice locale, precum şi de compartimentele de specialitate ale acestora. Este vorba despre organe cu atribuţii în sfera impunerii şi care au fost create pentru a asigura execuţia părţii de venituri a bugetelor locale şi implicit evidenţa distinctă a sumelor destinate acestor bugete faţă de bugetele centrale (ale statului).Toate aceste organe cu atribuţii în sfera impunerii sunt denumite generic chiar de către legiuitor “organe fiscale”.Mai pot fi subiecte specializate şi organele ce au atribuţii în sfera controlului financiar, cum ar fi Curtea de Conturi şi Garda Financiară, consacrate ca fiind organe cu atribuţii în sfera finanţelor publice.

b) Cel de al doilea subiect al raportului de drept financiar public poate fi, după caz, fie un contribuabil (în cazul raporturilor de drept fiscal, atât material, cât şi procedural), fie un ordonator de credite (în cazul raporturilor juridice ce iau naştere cu ocazia cheltuirii banilor publici), fie şi unul şi celălalt (în cazul raporturilor de control financiar). Analizând situaţia contribuabilului din cadrul raporturilor