Subiecte rezolvate Civil 1

1. Aplicarea legii civile in timp

Principiul neretroactivității legii civile noi este acea regulă de drept, potrivit căreia, o lege civilă se aplică numai situațiilor care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare, neputându-se aplica faptelor sau actelor juridice petrecute anterior.

Principiul aplicării imediate a legii civile noi este regula de drept, potrivit căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situațiilor apărute după intrarea ei în vigoare; aceasta deoarece, tot ce se petrece sub legea nouă trebuie să i se supună, astfel încât, prin acest principiu se exclude aplicarea legii vechi.

Excepțiile de la cele două principii ale aplicării legii civile în timp sunt:

- retroactivitatea legii civile noi care înseamnă aplicarea legii civile noi la situații ju-ridice anterioare intrării ei în vigoare. În legătură cu această “excepție de la principiul neretroactivității legii civile” se pot formula două observații:

1. dispoziția constituțională (art.15 alin.2) nu permite nici o excepție de la acest principiu, în materie civilă;

2. principiul neretroactivității vizează normele juridice cuprinse în noua lege des tinată a reglementa situații juridice.

- Ultraactivitatea (supraviețuirea) legii civile vechi. Reprezintă excepția de la prin cipiul aplicării imediate a legii noi și constă într-o limitare, vremelnică, a aplicării legii noi, legea veche urmând să se aplice, cu titlu tranzitoriu, situațiilor juridice în curs la momentul intrării în vigoare a noii legi, aplicarea acestei legi fiind amânată până la consumarea respectivelor situații juridice.

2. Notiuni si clasificarea drepturilor subiective civile

Posibilitatea recunoscută de lege subiectului activ dintr-un raport juridic civil - persoana fizică ori persoană juridică - în virtutea căreia aceasta poate, în limitele dreptului și moralei, să aibă o anumită conduită și putând pretinde subiectului pasiv o conduită corespunzătoare, iar, în caz de nevoie, să solicite concursul forței coercitive a statului.

A. Drepturi subiective civile absolute și relative

Dreptul subiectiv civil absolut este acel drept în virtutea căruia titularul său poate avea o anumită conduită, fără a face apel la altcineva pentru a și-l exercita.

Sunt absolute drepturile personal nepatrimoniale și drepturile reale.

Drepturile absolute prezintă următoarele caracteristici:

- raportul juridic, care are în conținutul său un drept absolut, se stabilește în tre titularul dreptului, ca subiect activ, și toate celelalte persoane, ca subiecte pasive, nedeterminate, în momentul stabilirii raportului juridic;

- dreptul absolut este opozabil tuturor - erga omnes - în sensul că tuturor subiec telor de drept civile le revine obligația de a nu-l încălca;

- conținutul obligației subiectelor pasive nedeterminate este îndatorirea lor gene rală și negativă de a nu aduce atingere dreptului absolut al subiectului activ.

Dreptul subiectiv civil relativ este acel drept în virtutea căruia titularul poate pretinde subiectului pasiv o conduită determinată, fără de care dreptul nu se poate rea liza.

Categoria drepturilor subiective civile relative include toate drepturile de creanță.

Drepturile relative prezintă următoarele caracteristici:

- raportul juridic care are în conținutul său un drept relativ se stabilește între titu larul (sau titularii) dreptului ca subiect activ și o (sau mai multe) persoană de terminată din însăși momentul stabilirii raportului juridic ca subiecte pasive;

- obligația corelativă unui asemenea drept poate consta, după caz, în a da, a face sau a nu face; astfel încât conținutul obligației corelative dreptului relativ nu este întot deauna același, putând consta fie într-o acțiune (a da și a face) ca obligație pozitivă, fie într-o abținere (a nu face), ca obligație negativă;

- este opozabil numai subiectului pasiv determinat.

B. Drepturi subiective civile patrimoniale și nepatrimoniale

Dreptul patrimonial este dreptul subiectiv civil al cărui conținut poate fi evaluabil în bani.

Drepturile patrimoniale se împart, la rândul lor, în drepturi reale și drepturi de creanță.

Dreptul real (jus in re), este acel drept patrimonial în virtutea căruia titularul său își poate exercita prerogativele asupra unui bun, în mod direct și nemijlocit, fără concursul altei persoane.

Drepturile reale prezintă următoarele caracteristici:

- iau naștere din raporturi juridice stabilite între titularul dreptului, ca subiect ac tiv și toate celelalte subiecte de drept, ca subiecte pasive nedeterminate;

- conferă subiectului activ puterea de a-și exercita prerogativele (posesia, folo sința și dispoziția) dreptului direct asupra lucrului, fără concursul unei alte per soane;

- dreptului real îi corespunde obligația generală și negativă ce revine subiectelor pasive nedeterminate de a nu face nimic de natură să aducă atingere exercițiului drep tului;

- drepturile reale sunt absolute fiind opozabile tuturor (erga omnes), în sensul că toate subiectele de drept sunt ținute să respecte prerogativele pe care titularii lor le au;

- drepturile reale conferă titularilor - pe lângă celelalte atribute specifice (pose sie, folosință, dispoziție) - atât un drept de urmărire, cât și un drept de preferință;

- drepturile reale sunt limitate ca număr, fiind expres reglementate de lege (nu mai prin lege putând fi create noi drepturi reale) părțile neputând crea prin con venția lor alte drepturi reale.

Dreptul de creanță (jus ad personam) - este acel drept patrimonial în temeiul că ruia subiectul activ numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv numit debi tor, ca acesta să dea, să facă sau să nu facă ceva, respectiv să îndeplinească o obli gație corela tivă prin executarea căreia se realizează dreptul creditorului.