Hidrocarburile prezente în suplimentele alimentare pe bază de propolis

REZUMAT

Propolisul şi extractele pe bază de propolis obţinute de la apicultori şi de pe piaţa locală au fost analizate pentru detectarea a 13 hidrocarburi aromatice policiclice (PAHs), incluzând opt hidrocarburi aromatice policiclice cu greutate moleculară mare, recent semnalate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) ca fiind indicatori adecvaţi ai prezenţei PAHs cancerigene şi genotoxice în produsele alimentare.

S-a utilizat o procedură analitică bazată pe microunde asistata de saponificare/extracţie, cromatografie lichidă de înaltă performanţă (HPLC) şi detecţie spectrofluorometrica. Aproximativ jumătate din probele analizate au prezentat concentraţii de benzo[a]piren (BaP) mai mari de 2μg/kg, care este propusă că o limită normativa pentru suplimentele alimentare.

O abordare produs-produs auxiliar (bazată pe doza maximă recomandată) a fost utilizată pentru a calcula expunerea la PAH. Majoritatea probelor au prezentat niveluri scăzute de expunere în comparaţie cu nivelurile de expunere de la alţi constituenţi alimentari. Raţiile de PAH ce provin din consumul de zi cu zi a unora dintre produsele investigate au oferit o contribuţie importantă la aportul alimentar total şi au dus la valori ale marjei de expunere (MOE) care sunt de interes pentru sănătatea umană.

I. INTRODUCERE

Hidrocarburile aromatice policiclice (PAHs) sunt un grup de mai mult de 100 de substanţe chimice diferite ce s-a dovedit a avea proprietăţi cancerigene, formate în timpul arderii incomplete a materiei organice şi a proceselor geochimice ducând la formarea petrolului (în acets ultim caz, PAHs alchilate predomina peste compuşii de bază).

Albinele şi produsele apicole au fost utilizate pe scară largă ca bio-indicatori în cazul contaminării mediului. Albinele colectează nectarul, substanţă dulce şi lipicioasă excretată de unele insecte şi întâlnită pe frunzele plantelor, substanţe răşinoase, polen şi apa din mediul înconjurător şi au fost observate, de asemenea, bând de la staţiile de epurare. Aceste produse pot fi contaminate cu xenobiotice diferite, cum ar fi pesticide, insecticide, radionuclizi, metale grele şi PAHs (Bodganov, 2006; Porrini şi alţii, 2003). Propolisul este un produs al albinelor (utilizat în principal în stup că etansator şi antiseptic) obţinut prin amestecarea răşinii colectate din muguri şi plante cu secreţii salivare ale albinelor şi ceară de albine.

Propolisul a fost folosit în medicină populară din timpuri străvechi pentru proprietăţile sale antibacteriene, antifungice, antitumorale, antioxidante, imunomodulatoare şi alte proprietăţi benefice (Bankova, Popova, Bodganov, şi Sabatini, 2002; Burdock, 1998); propolisul şi-a găsit, de asemenea, aplicaţii largi în industria cosmetică şi cea a produselor alimentare (Mohammadzadeh et al., 2007). Acesta participă la formarea unor serii de suplimente alimentare (comrecializate în principal sub formă de extracte hidro-alcoolice) şi a produselor medicinale.

Propolisul brut este considerat un supliment alimentar în aproape toate ţările din întreaga lume, în timp ce extractul hidro-alcoolic de propolis intră, de regulă, în zona suplimentelor alimentare când concentraţia acestuia este mai mică de 10%. Cu toate acestea, un număr tot mai mare de ţări, cum ar fi România şi Germania înregistrează propolisul ca un medicament datorită proprietăţilor sale medicinale (http://apitherapy.com/legal_bee_prod.htm).

Propolisul neprelucrat poate fi utilizat în bucăţi, sau poate fi congelat, rupt sau fărâmiţat în pulbere fină. Bucăţi mari de propolis pur pot fi mestecate, dar ar trebui consumate doar în cantităţi mici deoarece acesta poate provoca tulburări gastrice. Bucăţi mici de propolis şi pulberile pot fi luate sub formă de capsule sau amestecate cu alimente sau băuturi. Extractele hidro-alcoolice sunt de departe cea mai comună formă de comercializare a propolisului.

Înainte de extracţie (de obicei efectuată cu etanol), resturile brute şi ceară excesivă sunt, de obicei, înlăturate, iar propolisul este redus la o pulbere fină. Concentraţia iniţială a propolisului care urmează să fie extras nu trebuie să depăşească 30% ca urmare că extracţiei mai puţin eficiente la concentraţii mai mari. Amestecul este apoi lăsat într-un loc întunecat călduros pentru una sau două spatamani, agitand-ul o dată sau de două ori pe zi. Unii producători fierb amestecul timp de 8 ore în scopul de a dizolva toate răşinile (care duc la o dizolvare mai mare a cearei). În urma procesului de extracţie, lichidul este filtrat printr-un filtru de hârtie sau un balon de bumbac. O filtrare secundară poate fi efectuată după refrigerare (pentru a elimina ceară reziduală). Extractul final este apoi diluat sau concentrat în funcţie de utilizare (Krell, 1996).