Gestiunea clienților într-o bază de date Microsoft Access

Capitolul I. Abordarea sistemică a întreprinderii

1.1. Conceptul de sistem

Aplicarea teoriei sistemelor în economie a avut loc la sfârşitul anilor 1950 şi a fost una din contribuţiile şcolii cantitative, fiind o modalitate complexă de gândire asupra întreprinderii.

Un sistem poate fi definit ca “un ansamblu de elemente în interacţiune între ele, dar egale ca dezvoltare în mediu şi coordonate în funcţie de o finalitate.”

Întreprinderea privită ca un sistem este alcătuită din trei elemente componente şi anume: variabile, un proces de transformare şi un conducător.

- Variabilele pot fi:

- Variabile de intrare - acestea sunt date provenite din exteriorul sistemului necesare şi suficiente pentru ca acesta să poată funcţiona;

- Variabile de ieşire – sunt rezultate produse de funcţionarea sistemului pentru exterior;

- Variabile esenţiale – sunt ieşiri care constituie criterii de apreciere a obiectivelor fixate. Ele reprezintă raţiunea de funcţionare a întreprinderii;

- Variabile de acţiune – ele corespund unor intrări pe care se poate lucra.

- Procesul de transformare conţine capacităţile manageriale şi tehnologice ale organizaţiei pentru a transforma intrările în ieşiri.

- Conducătorul (managerul) este cel care:

- stabileşte obiectivele ce trebuie realizate (variabilele de ieşire şi cele esenţiale);

- determină ce intrări (variabile de intrare şi de acţiune) sunt necesare pentru a obţine rezultatele;

- fixează acţiunile ce trebuie întreprinse pentru ca intrările să poată fi transformate în ieşiri;

- asigură feedback-ul luând măsurile de corecţie necesare atunci când ieşirile nu corespund obiectivelor fixate iniţial.

1.2. Relaţia întreprindere - mediu exprimată prin fluxuri

Sistemele pot fi închise sau deschise. Un sistem închis este un sistem care nu atrage nici un element din mediul extern. Un sistem deschis presupune existenţa între el şi mediul înconjurător a unui schimb permanent de energie şi informaţii.

Întreprinderea este un sistem deschis – între întreprindere şi mediul său exterior existând un permanent schimb de materiale, energie şi informaţii.

Activitatea economică a întreprinderii se compune dintr-o multitudine de operaţii economice. Operaţiile economice sunt tranzacţii şi acţiuni pe care le execută întreprinderea pentru a produce şi a vinde bunuri şi servicii, ele determină mişcări de valori, denumite şi fluxuri economice.

Între întreprindere şi mediul exterior au loc fluxuri externe, iar în interiorul întreprinderii determinate de propria activitate au loc fluxuri interne.

Atât fluxurile externe, cât şi cele interne la rândul lor pot fi:

- Fluxuri reale, materiale - care sunt însoţite în sens invers de fluxuri financiare ca o contraprestaţie;

- Fluxuri financiare – care cuprind fluxuri monetare şi fluxurile de creanţe-datorii generate de decalajul între momentul efectuării prestaţiei sau livrării bunurilor şi momentul plăţii contravalorii acesteia.

Fluxurile economice externe care se produc între întreprindere şi partenerii săi din amonte şi aval sunt foarte importante. În desfăşurarea activităţii lor, firmele intră în relaţie cu numeroase alte firme, fie în calitate de furnizori, fie în calitate de clienţi şi nu numai, de asemenea cu statul, băncile şi alţi creditori, personalul firmei, investitorii şi cu alţi întreprinzători.

Atunci când ne referim la fluxul în amonte cu furnizorii, fluxul material îl reprezintă aprovizionările de materii prime, materiale, mărfuri, sau servicii. Fluxul financiar care se manifestă ca o contraprestaţie poate fi unul monetar (atunci când plata furnizorilor se face pe loc) sau un flux de datorii (atunci când aprovizionările se realizează pe credit comercial). Şi în cazul relaţiei firmei cu clienţii săi când avem un flux în aval, se manifestă cele două tipuri de fluxuri. Fluxul material îl reprezintă livrarea produselor, mărfurilor sau prestarea serviciilor către clienţi, iar fluxul financiar îl poate reprezenta încasarea contravalorii acestora sau naşterea unei creanţe (ce se va încasa ulterior).