Contractele Administrative

Distincţia dintre contractele administrative şi contractele de drept comun ale administraţiei este importantă întrucât primele sunt supuse regulilor speciale de drept administrativ diferite de regulile de drept civil cu privire la obligaţii, iar contenciosul relevă tribunalelor administrative, în timp ce ultimele sunt supuse regulilor de drept civil şi relevă competenţei judiciare. În practică, în ultima vreme se constată o oarecare divergenţă a r egimurilor juridice a celor două categorii de contracte.Contractul privat rezultă din voinţa egală a părţilor. În contractul administrativ persoana publică are o serie de prerogative legate de prioritatea interesului general care o plasează în raport cu cealaltă parte într-o poziţie de superioritate; există acord de voinţă, dar pe baza unei inegalităţi juridice.

Contractul privat pune în contact două voinţe autonome, libere, în cadrul legii, de a-şi alege scopurile şi modalităţile acordului. Voinţa administraţiei nu este liberă în totalitate pentru că interesul general îi interzice să recurgă la procedee contractuale pentru exercitarea atribuţiilor inerente suveranităţii de stat astfel că nu ar putea încredinţa exerciţiul poliţiei unei intreprinderi private.

Regimul contractelor administrative derogă de la dreptul comun al contractelor, pe de o parte prin prerogativele pe care le conferă în profitul administraţiei, iar pe de altă parte prin constrângerile care-i sunt impuse acesteia, ambele găsindu-şi justificarea în interesul general. Contractele administrative sunt de competenţa judecătorului administrativ în ceea ce priveşte validitatea, interpretarea şi executarea lor, constituind una din piesele esenţiale ale contenciosului de plină jurisdicţie.

Legiuitorul poate să stabilească caracterul public sau privat al unui contract fie direct, calificându-l ca atare, fie indirect atribuind competenţa pentru contenciosul născut din aceste contracte judecătorului administrativ.

În afara contractelor administrative determinate de lege, jurisprudenţa trebuie să definească care sunt criteriile ce trebuie avute în vedere pentru a stabili dacă un contract este sau nu administrativ. Soluţiile care s-au degajat în literatura de specialitate se referă la trei elemente:

1) părţile din contract: un contract nu este administrativ decât atunci când cel puţin una din părţi este o persoană juridică de drept public.

2) obiectul contractului: este administrativ orice contract a cărui obiect se referă la realizarea unui serviciu public.

3) clauzele contractului: dacă un contract nu are ca obiect prestarea serviciului public, el nu este administrativ decât dacă conţine cel puţin o clauză exorbitantă de la dreptul comun.

1.1. Părţile din contract

Un prim element care este avut în vedere pentru ca un contract să fie administrativ este ca cel puţin una din părţi să fie o persoană publică.

Dacă un contract este încheiat între două persoane publice, acesta este în principiu administrativ. Dar şi contractele încheiate între persoane publice pot fi contracte de drept privat dacă datorită obiectului lor, între părţi se nasc raporturi de drept privat. Găsim aici ideea că administraţia poate acţiona şi ca o persoană privată. Este normal ca o persoană publică “clientă” a unor servicii (de exemplu, serviciul de furnizare a energiei electrice) să încheie contracte de natură comercială la fel cum fac şi particularii.

Dacă numai una din părţi este o persoană publică, iar cealaltă o persoană privată, contractul este administrativ cu condiţia îndeplinirii uneia din celelalte condiţii. Condiţia cu privire la părţi este necesară dar nu suficientă; este suficientă numai dacă ambele părţi sunt persoane publice.

Un contract încheiat între două persoane private nu poate fi în principiu un contract administrativ. Jurisprudenţa franceză a admis totuşi că poate fi administrativ dacă se acţionează în vederea prestării unui serviciu public sau dacă se acţionează în contul unei persoane publice.

1.2. Obiectul contractului

Cât priveşte a doua condiţie, este administrativ contractul care are ca obiect prestarea unui serviciu public. Acest criteriu există de mult timp într-un contract administrativ clasic şi anume concesionarea serviciului public.

Şi Consiliul de Stat din Franţa menţinând criteriul “ clauzelor exorbitante” pentru un număr mare de situaţii a decis că un contract poate fi administrativ chiar în absenţa clauzelor exorbitante dacă are ca obiect “execuţia însăşi a unui serviciu public”.În ultima vreme jurisprudenţa franceză a revenit la o noţiune aproape în exclusivitate materială a serviciului public admiţând că sarcinile de serviciu public pot fi încredinţate şi organismelor private şi competenţa judecătorului administrativ pentru anumite litigii care interesează organismele private însărcinate cu un serviciu public. Această jurisprudenţă poate apare ca o excepţie de la principiul după care judecătorul administrativ nu este competent decât pentru acţiunile împotriva persoanelor publice. Excepţia este numai aparentă. De fapt organismele private sunt în parte supuse unui regim de putere publică, fie datorită obligaţiilor pe care le au, fie datorită prerogativelor care le sunt recunoscute; cel puţin o parte din activitatea lor se exercită în contul statului.