Contractul

Contractul

Contractul este principalul izvor de obligatii civile, instrumentul juridic esentialprin care omul isi satisface trebuintele sale materiale si spirituale, de la procurarea painii de toate zilele pana la accesul la informatie, toate facand obiectul unor drepturi si obligatii corelative.

Institutie fundamentala a dreptului civil, contractul a fost supranumit „laboratorul” teoriei generale a obligatiilor pentru ca toate celelalte izvoare de obligatii se raporteaza, intr-un fel sau altul, la el.

Desi adesea perceput ca un instrument imuabil mostenit din dreptul roman, contractul s-a aflat intr-o permanenta dependenta de ideile filosofice, politice si economice predominante ale fiecarei epoci istorice pe care omenirea le-a parcurs.

El a fost definit intr-o perioada aflata sub totala influenta a teoriei contractualiste elaborata de Jean Jaques Rousseau, potrivit careia omul este fundamental liber, iar daca ajunge sa fie obligat fata de altii, este numai pentru ca el a vrut si doar in masura in care a vrut.Este ceea ce avea sa numeasca principiul autonomiei de vointa .

Evolutia ulterioara a teoriei contractului este dominata de cautarea unui echilibru intre excesul liberalismului exacerbat si tendinta dirijismului caontractului.

Contractul reprezinta conventia dintre 2 sau mai multe persoane cu scopul de a produce efecte juridice.

Codul civil francez defineste contractul ca fiind „conventia prin care una sau mai multe persoane se obliga fata de una sau mai multe persoane sa dea, sa faca sau sa nu faca un anumit lucru”. Prin urmare, in timp ce legiuitorul roman nu distinge intre notiunea de contract si cea de conventie, Codul Napoleon, mai preocupat de nuante, priveste contractul ca pe o specie a conventiei. In consecinta, o parte o parte a doctrinei noastre de drept civil, plecand de la definitia data de Codul civil, considara ca notiunea de contract si cea de conventie sunt sinonime.

Practica judecatoreasca de asemeni , foloseste cele doua notiuni in egala masura spre a determina acelasi lucru.

Incheierea contractului este guvernata de principiul libertatii contractuale deoarece orice contract este creatia u- nei vointe umane.Principiul libertatii contractuale se expri- ma si prin faptul ca o persoana poate incheia orice fel de contract, poate sa determine prin vointa sa clauzele contrac-tuale si efectele pe care contractul urmeaza sa le produca.

Limitele principiului libertatii contractuale:

1.Se realizeaza prin norme imperative ale legii:

-nu se pot incheia contracte care au cauze imorale sau un obiect ilicit;

-anumite categorii de persoane (judecatorii) nu pot incheia unele varietati de contracte decat cu conditia obtinerii unei autorizatii prealabile.

2.Se realizeaza prin reguli de convietuire sociala (partile nu pot incheia acte juridice care ar contraveni regulilor de convietuire din oranduirea noastra):

-proxenetismul

-concubinajul

Rolul contractului:

Contractul reprezinta principalul izvor de obligatii.

Daca o conventie este legal facuta, ea are o „putere de lege intre parti”.Insemnatatea contractului ca mijloc de stabilire a celor mai variate relatii intre persoanele fizice si juridice este evidenta in toate domeniile, de la cele mai firesti si mai simple activitati ale oamenilor, pana la conducerea econo- miei nationale si la stabilirea relatiilor internationale.