Cuprins
- 1. A. CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ. IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR 3
- 2. 1. IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR 7
- 3. 1. Izvoarele originare (primare) 7
- 4. 2. Izvoarele secundare (derivate) 8 5. 3. Principiile generale ale dreptului 8
- 6. 3.1. Protecţia drepturilor fundamentale ale omului 9
- 7. 3.3. Principiul autorităţii de lucru judecat 10
- 8. 3.4. Principiul certitudinii juridice 10
- 9. 3.5. Principiul egalităţii 10
- 10. 3.6. Principiul proporţionalităţii 10
- 11. 3.7. Principiul loialităţii (solidarităţii) 11
- 12. 4. Jurisprudenţa instanţelor comunitare şi cutuma 11
- 13. a. Jurisprudenţa comunitară 11
- 14. b. Cutuma 12
- 15. 5. Dreptul internaţional şi dreptul naţional 12
- 16. a. Dreptul internaţional 12
- 17. b. Dreptul naţional 13
- 18. CETĂŢENIA EUROPEANĂ 13
- 19. 1.1. Cetăţenia şi cetăţenia europeană 13
- 20. 1.2. Europa cetăţenilor şi cetăţenia europeană 14
- 21. 1.3. Cetăţenia europeană şi tratatele constitutive 14
- 22. 2. Cetăţenia europeană şi cetăţenia naţională 15
- 23. 2.1. Cetăţenia europeană, complementară cetăţeniei naţionale 15
- 24. 2.2. Cetăţenia europeană, corolar al naţionalităţii unui stat membru 15
- 25. 3. Statutul cetăţeanului european 16
- 26. 3.1. Dreptul de participare la alegerile publice 17
- 27. 3.2. Participarea la alegerile municipale 19
- 28. 4. Protecţiile cetăţeniei europene 21
- 29. 4.1. Protecţia asigurată de autorităţile diplomatice şi consulare ale statelor membre 21
- 30. 4.2. Dreptul de petiţionare 22
- 31. 4.3. ”Plângerea” către mediator 24
- 32. 4.4. Dreptul de a comunica cu instituţiile şi organele comunitare 26
- 33. B. LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR, SERVICIILOR,
- CAPITALURILOR ŞI PLĂŢILOR 27
- 34. 1. Uniunea vamală şi barierele fiscale 27
- 35. 2. Interzicerea restricţiilor cantitative şi a măsurilor cu efect echivalent 28
- 36. 3. Regula raţiunii 29
- 37. 4. Clauze de protecţie 30
- 38. 5. Monopolurile de stat comerciale 30
- 39. C. DREPTURILE FUNDAMENTALE - ELEMENTE ALE UNEI
- NOI ORDINI CONSTITUŢIONALE A UNIUNII EUROPENE 31
- 40. 1. Cadrul constituţional al drepturilor fundamentale 31
- 41. 2. Apărarea drepturilor fundamentale în jurisprudenţa CJCE 32
- 42. 3. Necesitatea unui catalog al dreptului fundamental 35
- 43. C. DREPT COMUNITAR INSTITUŢIONAL 37
- INSTITUŢIILE COMUNITARE DE DECIZIE.PUTERILE COMUNITARE
- SECTIUNEA I 37
- 44. 1. Parlamentul European 37
- 45. 2. Consiliul european 40
- 46. 3. Comisia 41
- 47. INSTITUŢIILE COMUNITARE CONSULTATIVE SECTIUNEAII 43
- 48. 1. Curtea de conturi 43
- 49. 2. Alte organisme comunitare 43
- 50. D. INSTITUŢIILE COMUNITARE DUPĂ TRATATUL DE LA NISA 44
- 51. 1. Tratatul 45
- 52. 2. Principiile 45
- 53. 3. Politicile comune 46
- 54. Uniunea europeana 47
- 50. Bibliografie 50
Extras din proiect
DREPT COMUNITAR
CAPITOLUL I
CONSTRUCŢIA EUROPEANĂ.
IZVOARELE DREPTULUI COMUNITAR
CREAREA COMUNITĂŢILOR EUROPENE
Privire succintă asupra istoricului şi evoluţiei construcţiei europene
Odată cu lansarea, la Paris, la 9 mai 1950, a planului “Schumann”, începe o fază hotărâtoare în destinul comunităţilor europene. La cele trei principii fundamentale ale acestui plan, care urmărea plasarea producţiei de oţel şi cărbune sub o Înaltă Autoritate în cadrul unei organizaţii deschise altor ţări europene – luarea deciziilor de către organe compuse din reprezentanţii guvernelor, statele nu vor fi obligate prin decizii contra voinţei lor (aplicarea regulii unanimităţii), deciziile vor obliga numai statele ce le acceptă – au subscris şase state: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda.
Fundamentul economic al acestui Tratat se află în dispoziţiile art. 4, în sensul că sunt recunoscute ca incompatibile cu piaţa comună a cărbunelui şi oţelului şi că vor fi abolite şi interzise:
a. taxele la import şi la export ori taxele având efect echivalent şi restricţiile cantitative privind circulaţia produselor;
b. măsurile şi practicile discriminatorii între producători, între cumpărători şi între consumatori, în special în privinţa preţurilor şi condiţiilor de livrare ori a tarifelor şi condiţiilor de transport, precum şi măsurile care împiedică libera alegere de către cumpărător a furnizorului;
c. subsidiile şi ajutoarele acordate de către state ori taxele speciale impuse de state în orice formă ar fi ele;
d. practicile restrictive care tind spre împărţirea şi exploatarea pieţii.
La 20 mai 1955 printr-un Memorandum al ţărilor Beneluxului prin care se afirmă principiul că integrarea economică ar trebui să preceadă integrarea politică.
S-a convenit crearea, ca atare, a unor instituţii precum: Consiliul de Miniştri, Comisia Europeană, funcţiunile unei Adunări Parlamentare şi ale unei Curţi de justiţie urmând a fi îndeplinite de Adunarea şi de Curtea înfiinţate potrivit Tratatului CECO.
La data de 25 martie 1957 au fost semnate, la Roma, Tratatul stabilind Comunitatea Economică Europeană şi Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene a Energiei Atomice, care, împreună cu Tratatul CECO, au constituit cadrul legislativ fundamental al integrării economice europene. Intrarea în vigoare a noilor tratate a avut loc la data de 1 ianuarie 1958, ca urmare a ratificării lor de către părţile contractante.
În anul 1967 guvernul britanic şi-a manifestat voinţa de a accepta Tratatul de la Roma, cu unele rezerve care ar rezulta din procesul de aderare la Comunităţi a unui nou membru şi asupra unor probleme care generează unele dificultăţi (incidenţele politicii agricole comune asupra costului vieţii şi asigurarea unei evoluţii pozitive a agriculturii britanice, sistemele ei de finanţare şi implicaţiile bugetare, ca şi asupra balanţei de plăţi ori problemelor generate de existenţa Commonwealth-ului).
Creşterea numărului de membri ai Comunităţilor europene, ca şi nivelul diferit de dezvoltare şi al structurii economice, au generat unele dificultăţi în formularea şi aplicarea politicilor comunitare în procesul integrării economice, astfel că acesta din urmă trebuia adaptat noilor cerinţe în condiţiile în care era din ce în ce mai clar că nu se putea evita cooperarea politică. Rapoartele adoptate la Luxemburg în 1970, prin care s-au pus bazele Cooperării politice europene, la Copenhaga în 1973 şi la Londra în 1981, ca şi Declaraţia solemnă de la Stuttgart din 1983 a şefilor de state şi guverne privind Uniunea europeană şi practicile stabilite gradual între statele membre au fost confirmate prin Actul Unic European, semnat la 17 şi 28 februarie 1986 la Luxemburg.
În 1978 a urmat crearea unei unităţi monetare – ECU, iar la 13 martie 1979 a intrat în vigoare un sistem de stabilizare a ratelor de schimb.
Actul Unic European cuprinde măsuri privind realizarea Uniunii economice prin înfăptuirea unei pieţe interne în 1992, această piaţă cuprinzând o zonă fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor şi capitalului este asigurată în conformitate cu dispoziţiile Tratatului, precum şi măsuri privind politica socială, coeziunea economică şi socială, dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică şi mediul înconjurător.
Prin Actul Unic European s-a creat o dinamică favorabilă punerii în aplicare a altor reforme care vor trebui să permită realizarea Uniunii economice şi monetare şi să contribuie la edificarea unei Uniuni politice.
O fază decisivă a procesului integrării europene a început o dată cu semnarea de către cei doisprezece membri ai Comunităţilor europene, la 7 februarie 1992, a Tratatului de la Maastricht privind instituirea unei Uniuni europene. Obiectivul major al Uniunii este acela de a organiza în mod coerent şi solidar relaţiile între statele membre şi între popoarele lor (art. A). În realizarea acestuia s-a afirmat că se urmăreşte în mod special (art. B):
“1. promovarea unui progres economic şi social echilibrat şi durabil, prin crearea unui spaţiu fără frontiere interne, prin întărirea coeziunii economice şi sociale şi prin stabilirea unei Uniuni economice şi monetare comportând, la sfârşitul ei, o monedă unică;
2. afirmarea identităţii pe scena internaţională în special prin punerea în aplicare a unei politici externe şi de securitate comună, inclusiv definirea unei politici de apărare comună, întărindu-se astfel identitatea Europei şi independenţa ei în scopul promovării păcii, progresului şi securităţii în Europa şi în lume;
3. întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor resortisanţilor statelor membre prin instituirea unei cetăţenii a Uniunii;
4. dezvoltarea unei cooperări mai strânse în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, garantându-se siguranţa şi securitatea popoarelor în condiţiile facilitării liberei circulaţii a persoanelor;
5. menţinerea a ceea ce s-a dobândit din punct de vedere comunitar (“l’acquis communautaire”) şi dezvoltarea acestuia în scopul de a examina, într-o procedură anume prevăzută, în ce măsură politicile şi formele de cooperare statornicite prin acest Tratat ar trebui să fie revizuite în vederea asigurării eficacităţii mecanismelor şi instituţiilor comunitare”.
Uniunea dispune de un cadru instituţional unic perfecţionat şi adaptat, constituit în principal, de Consiliul european, Parlamentul european, Comisia şi Curtea de justiţie.
Prevederile art. B (2) alin. 3 au consacrat fundamentele Uniunii, în sensul că aceasta este întemeiată pe Comunităţile europene, completate cu politicile şi formele de cooperare instituite de Tratat.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drept Comunitar. Uniunea Europeana.doc