Conceptul de Strategie

1. Conceptul de strategie

Termenul de strategie a cunoscut în decursul timpului variate delimitări în plan conceptual. Există diverse perspective de abordare a strategiei:

- Abordarea clasică a strategiei (1960) la baza căreia se află viziunea tradiţionalistă care este inspirată de către ierarhiile militare (cuvântul grecesc strategio semnifică general, stratos înseamnă armată, agein a conduce).

- Abordarea procesuală a strategiei (1970) potrivit căreia firma reprezintă o colectivitate, o organizaţie formată din indivizi, fiecare dintre ei avândobiective de ordin personal şi influenţând în plan cognitiv organizaţia din care face parte.

- Abordările evoluţioniste ale strategiei (1980) subliniază competiţia ca fiind forma cea mai eficientă de eliminare a ineficienţei sau a inadaptării la condiţiile de mediu, calea prin care se asigură industrii sănătoase.

- Abordările sistemice asupra strategiei (1990) sugerează că normele care ghidează strategia nu sunt de ordin cognitiv, ci cultural, amprentele de natură istorică rămânând vizibile chiar şi în ciuda dezvoltării semnificative a comerţului la scară mondială şi a investiţiilor străine.

a. Segmentarea strategică

Primul factor important care determină rentabilitatea unei firme este reprezentat de către sectorul în care îşi desfăşoară activitatea. Se impune a fi realizată distincţia între segmentarea sectorului de activitate şi segmentarea specifică activităţii de marketing. Segmentarea sectorului de activitate cuprinde ca instrument de analiză şi previziune cu caracter mai detaliat segmentarea de maketing. Aceasta se realizează cu ajutorul următoarelor instrumente:

- Tehnologiile folosite (know-how);

- Aplicaţiile (produsele);

- Grupele de clienţi;

Segmentarea sectorului de activitate reprezintă un instrument deosebit de important în crearea avantajului competitiv la nivel microeconomic.

2. Segmentarea strategică a activităţii; sistemul factorilor-cheie de succes

Baza informaţională

Traducere şi adaptare după revista americană „FORTUNE”, numerele din 1 aprilie 1996 şi 9 septembrie 1996.

„Cine ar fi crezut că o uzină constructoare de automobile se poate mişca atât de repede? Honda, „maşina care venea de nicăieri”, cu un succes răsunător în anii ’80, a început să piardă teren în anii ’90, o dată cu regresul economiei japoneze. Afacerile nu mai mergeau. Exporturile s-au diminuat ca efect al menţinerii unui yen puternic. Boom-ul înregistrat pe piaţa utilitarelor tip sport a fost ratat total de către Honda. Firma a pierdut din atracţia generală a produselor japoneze. Vânzările au scăzut puternic în 1993 şi 1994. În numai doi ani care au succedat această perioadă nefastă, revirimentul firmei a reprezentat cel mai mare succes în cei 48 de ani de existenţă. Arhitectul acestei spectaculoase reveniri este preşedintele şi directorul executiv al companiei, Nobuhiko Kawamoto”.

Kawamoto spune că înaintea spargerii balonului „Honda era în concordanţă cu timpul. Totul a fost un succes răsunător. Apoi însă, mediul s-a schimbat şi noi am fost nevoiţi să schimbăm organizaţia”. Compania era a cincea în clasamentul vânzării în Japonia, după MAZDA, în anul 1994. În prezent, Honda se află pe locul 3, înaintea lui MITSUBISHI, deţinând 10% din totalul vânzărilor înregistrate în Ţara Soarelui Răsare (prima jumătate a anului 1996). Plutonul este condus de TOYOTA cu 38% cotă de piaţă şi de NISSAN cu 22%.

Succesul nu s-a limitat numai la piaţa internă: în S.U.A – cea mai mare piaţă a autovehiculelor, vânzările Honda au crescut de la 295.113 unităţi în primul semestru al anului 1995 la 350.028 în aceeaşi perioadă a anului 1996. În Japonia, volumul fizic al vânzărilor în aceeaşi perioadă a atins 368.868 faţă de 309.795 în iunie 1995.