Extras din proiect
Introducere
De la marea revoluție industrială și până în prezent, modernizarea societății pare un proces care a luat o mare amploare și care credem noi ca nu se va opri. Această modernizare a dus și la realizarea mult râvnitei creșteri economice care, în prezent, reprezintă o țintă importantă pentru fiecare economice. Însă, așa cum afirma Banca Mondială “tot ceea ce crește își modifică structura”, și economiile, o dată cu creșterea acestora și-au modificat structura, respectiv ponderea pe care o au principalele sectoare de activitate existente: agricultura, industria și serviciile.
Economia țărilor dezvoltate putem spune că este o economie a serviciilor, unde cea mai mare parte a populației își desfășoară activitatea în cadrul acestui sector, în timp ce în cazul țărilor mai slab dezvoltate predomină sectorul primar și cel secundar, respectiv agricultura, industria extractivă, cea prelucrătoare și construcțiile. Importanța acestui sector a cunoscut o creștere constantă pentru mai multe decenii. Spre exemplu în Statele Unite ale Americii în anul 1960 aproximativ 55% din populația activă își desfășura activitatea în sectorul terțiar pentru ca în anul 2000 procentul acestora să ajungă la 70% iar în anul 2005 să depășească 80% iar trendul ascendent se păstrează chiar și în prezent.
În prezent, serviciile au ajuns să domine întreaga economie. Fie că analizăm activitatea unei microfirme sau a unei corporații multinaționale, serviciile ocupă un loc fruntaș în activitatea lor. În plus, o dată cu progresul științific și implicit tehnologic, nevoile, dorințele și interesele consumatorilor s-au schimbat; ei nu mai doresc doar niște simple produse obținute direct din natură ci un întreg sistem de produse și servicii, mereu altfel, mai complexe și mai diversificate.
Să analizăm spre exemplu bunurile și serviciile consumate de noi. În ceea ce privește bunurile, putem observa că multe dintre acestea provin din diverse colțuri ale lumii (spre exemplu alimentele- bucătăria chinezească, japoneză, ungurească, italienească etc., cu toate ingredientele ei nu mai este un secret pentru noi. Mai apoi ne gândim la electrocanice, masini, utilaje, care în mare măsură sunt importate din diverse țări- puteți exemplufica?). Nici în ceea ce privește serviciile situația nu stă diferit, acestea ajungând să ocupe un loc important în viața noastră (vizitele periodice la medic, serviciile bancare precum și cele financiare sunt nelipsite din viața noastră - imaginați-vă cum ar fi să nu avem acces la serviciile bancare, un alt exemplu este cel al vacanțelor și al concediilor care tot mai des sunt petrecute în diverse locuril ale lumii, departe de casă, și exemplele pot continua).
I. Serviciile și economia serviciilor - definiții
1.1. Conceptul de produs
Tot mai mult se vorbește despre dinamica consumului de bunuri și servicii. Pentru a înțelege mai bine acest concept în cele ce urmează vom analiza mai detaliat noțiunea de produs și pe cea de serviciu.
Produsul, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române este un bun obținut dintr-un proces de producție, este rezultatul unei munci. Termenul de produs își are originile din latinescul “productus” fiind sinonim cu termenii “marfă”, “articol” sau “bun”.
Putem afirma că termenul de produs poate fi înlocuit cu cel de “marfă” doar în următoarele condiții:
- dacă bunul material este rezultatul unui proces de muncă sau a fost obținut în urma unui proces de fabricație material (pe cale naturală sau într-un laborator);
- dacă bunul respectiv a făcut obiectul unui schimb;
- dacă este rezultatul material al unui complex de fenomene sau de acțiuni.
Altfel spus orice conceptual de produs incluse atât bunuri reale (material
sau imateriale) cât și bunuri nominal (bani, hârtii de valoare).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Economia serviciilor.docx