Artele marțiale și educația

Artele marțiale sunt o lume deschisă și totodată tainică, ferită de înțelesul celor neinițiați, lume care odată cu fiecare treaptă sau nivel atins poate să ne descopere realități și ințelesuri surprinzătoare, care transced sensul strict „războinic” al acestora, ducându-ne cu gândul către esența originară a energiei şi implicit a ființei umane.

În artele marțiale corpul și spiritul nu sunt tratate niciodată ca fiind separate. Scopul artelor marțiale este acela de a educa fizicul și spiritul, făcând ființa umană să atingă acea treaptă a armoniei depline atât cu sine însuși cât și cu universul înconjurator.

Dacă cele șapte virtuţi promovate în Codul Bushido al vechilor samurai: onoare, respect, curaj, corectitudine, loialitate, onestitate, binefacere, ar fi respectate de către toţi oamenii, acestea ar constitui chiar in zilele noastre o structura sănătoasă pentru caracterul oricarei persoane.

Din nefericire, în ziua de astăzi educaţia riscă să fie făcută în cea mai mare parte de către televizor (şi alte mijloace mass media). Cum este această educaţie făcută, se poate vedea chiar prin rezultatele acesteia, destul de evidente: cresterea infracţionalităţii, lipsa bunului simt, odată cu formarea şi dezvoltarea unui cult al vichiului şi prezentarea lui ca pe o normalitate şi totodată o necesitate (aproape vitală) fiziologică.

Tocmai de aceea putem spune că principiile care guvernează artele marţiale, aplicate în mod conştient şi “sănatos”, pot influenţa în mod pozitiv educaţia viitoarelor tinere generaţii.

“Există o formulă încetăţenită de creştere a unui copil samurai. În vorbire şi în comportament trebuie făcut să ajungă la o înţelegere generală a bunei cuviinţe şi să nu aibă vreodată porniri vulgare. Celelalte lucruri sunt mai puţin importante, deoarece majoritatea copiilor normali şi sănătoşi se vor maturiza cumva, indiferent ce educaţie primesc. Unde mai găsim în ziua de astăzi la tineri acestă bună cuviinţă amintită în citatul de mai sus sau unde mai găsim tineri care să nu considere pornirile vulgare ca pe ceva indispensabil şi “la modă”? (influenţaţi fiind, bineinţeles, de “metodele moderne” de educare promovate în societatea contemporană).

Tocmai acest vid de educaţie sănătoasă şi morală poate fi umplut cu succes prin practicarea artelor marţiale.

Fără o educaţie riguroasă (“ostăşească”, în sensul bun al cuvântului) omul nu are disciplina, nu are curaj, nu poate duce lupte, nu face faţă durerii, nu are dârzenie, tarie , responsabilitate. Artele marţiale te învaţă să lupţi, să rabzi, să ai responsabilităţi, să ai compasiune, să fii altruist, să ţi sprijini pe cei care au nevoie, să ai ascultare de superiori şi bineinţeles, limitele acestei ascultări.

“Dacă îl pui pe celălalt înaintea ta şi, fără gelozie sau spirit de competiţie, te porţi conform etichetei, dacă te gândeşti cu umilinţă la binele celeilalte persoane cu riscul de a fi chiar dezavantajat, fiecare întâlnire va fi la fel ca prima, iar relaţia nu va slăbi niciodata.” (“Hagakure” - Cartea samurailor, Yamamoto Tsunetomo).

Făra o muncă asiduă într-o disciplină şi spiritualitate marţială, ne va fi mult mai greu să dobândim un asemenea spirit de luptător.

S-ar putea afirma la un moment dat că artele marţiale promovează violenţa, ele fiind arte războinice, având rădăcini adânci în pregătirea samurailor (soldaţilor) în vederea participării acestora la razboaie, apoi acelasi lucru îl va spune urmărind “explozia” de “confruntări” promovate de mass media în care întrecerile dintre combatanţi sunt deseori destul de violente.

Noi putem spune însa că: dacă artele marţiale tradiţionale au fost prin definiţie arte de război, de lupta şi supravieţuire, în epoca modernă, contemporană, majoritatea artelor marţiale nu mai sunt ceea ce au fost la începuturi, acestea devenind forme de creaţie şi de dezvoltare a unei conştiinţe superioare, în armonie cu mediul înconjurator și autocontrol, arte în adevăratul sens al cuvântului, iar artele în sensul lor strict nu pot fi concepute făra valoare morală.

Artele marţiale înseamnă însă mai mult decât o luptă în ring sau într-un film bine regizat, promovat de mass media (în care diferiti indivizi se întrec în lupte cu reguli stabilite şi care în arsenalul lor ca luptători au un întreg bagaj de insulte, de gesturi obscene şi violente). În artele marţiale dovada supraomului nu o dă luptatorul fioros şi invincibil, prezentat în filmele şi în întrecerile sportive „la modă”, ci acela care va reuşi să găsească sentimentul armoniei şi plenitudinii interioare, învingându-se pe sine însuşi (Se spune că maestrul Yagyu ar fi spus: „Eu nu cunosc calea de a-i înfrânge pe alţii, ci numai calea de a ma înfrânge pe mine.“ - “Hagakure” - Cartea samurailor, Yamamoto Tsunetomo).