Manifestarea Intervenționismului Statal în Economiile Contemporane

Introducere

Acest subiect, fiind din ce în ce mai prezent în conjunctura actuală, este folosit şi acceptat de multe personalităţi, politicieni sau economişti, sau chiar oameni de rand, toţi asteptând ca statul, prin intermediul intervenţiilor sale salvatoare, să le ofere beneficii sau avantaje. În trecutul apropiat, auzind tot mai multe persoane zicand „Ce face statul pentru noi?” mi-am pus şi eu aceiasi întrebare, şi mi-am dat seama că defapt ar fi mai corect, mai just şi mai moral să ne întrebam „Ce dorim ca statul să facă pentru noi?”. Înca de mici ne-am obişnuit ca cineva mai mare, cu mai multe „posibilităţi” să ne ajute în problemele ce le întampinăm, fără ca noi, de cele mai multe ori să încercăm sa ne descurcăm cu forţele proprii sau cel putin să formulăm o strategie proprie cu ajutorul căreia să ducem la bun sfârşit o problemă. Discutand cu un prieten, care tocmai a ieşit de pe băncile şcolii, şi vorbind despre piaţa muncii şi în ce masura ar fi disponibil să se angajeze am ramas uimit să aud un raspuns oarecum bizar, ce suna cam aşa:”Dacă statul nu crează noi locuri de muncă?”. Auzind acestea am încercat să-i explic că nu statul este cel care ar trebui să ofere locuri de muncă, ci întreprinzătorii privaţi, capitalişti, care în funcţie de cum evolueaza economia pot angaja sau disponibiliza, investi sau dezinvesti. După mai multe discuţii în contradictoriu am ajuns la concluzia că „statul” prin fortele de coerciţie pe care le are la îndemână, şi le foloseşte asupra noastră încă de mici copii, ne plantează un sambure de supunere şi de autoritate pe care nu are nimeni curajul să îl nege, iar dacă cineva încearca acest lucru, imediat intervine ordinea publică. Revendind la subiectul pe care îl voi aborda în acest eseu, îmi propun să raspund la câteva intrebari în primul capitol, în masura in care voi reuşi să fac întţelese aceste noţiuni voi încerca să aduc cateva exemple concrete, ce şi cum s-au întâmplat, cu acţiunile intervenţioniste ale statelor de-a lungul istoriei, în România şi în alte state. Ies la suprafaţă astfel, întrebări ca: “Este acţiunea statului una necesarî?”, “În final, efectul produs este identic cu cel aşteptat sau propus?” “Prin ce modalităţi intervine statul în economie?”. Ori în eseul de faţă îmi propun să răspund acestor întrebări.

Capitolul I. Abordări conceptuale privind intervenţionismul

1.1 ROLUL STATULUI ÎN ECONOMIE

Încercând să conturez o arie de manifestare pe care statul poate desfasura activităţi nestingherit, am început să caut o definiţie cât mai cuprinzatoare şi mai elocventă a acestuia. Statul reprezintă instituţia politico-administrativă a societatii, care are la conducere un guvern şi organele acestuia, cu ajutorul cărora se asigură buna desfăşurare a activităţii economice şi sociale, care deţine monopolul impozitării şi al legislaţiei prin exercitarea organelor de ordine internă, şi care are ca însuşire esentială puterea de constrangere. Pornind de la această definiţie, putem trage concluzia foarte simplă, de unde şi ideea economiştilor clasici, cum că rolul statului trebuie sa fie de „creator” al regulilor jocului şi „arbitru”. Ţinând seama de abundenţa doctrinelor, şi şcolilor de economie, abordarile privind rolul statului în economie cuprind un segment larg de orientări, având ca extremităţi, pe de o parte statul minimal, doctrina liberală iar pe de altă parte abolirea proprietăţii private şi a mecanismului pietei, doctrina socialistă, şi economiile centralizate.

Tratând acest subiect, “ce rol îi revine statului în economie?” problematica nu este atât de simpla pe cât pare, şi nu se poate reduce doar la acordul intervenţiei guvernului sau respingerea acestei intervenţii, ci să se facă o deosebire între: intervenţia de care societatea şi economia are nevoie, fiind benefică şi binevenită; şi acel mod de intervenţie abuzivă, într-un sistem descumpănit, şi care de cele mai multe ori aduce mai multe pagube decât beneficii.

Din acest punct de vedere, funcţiile majore ce sunt agreate de societăţile democratice moderne sunt “funcţiile tradiţionale” la care se mai adaugă unele noi, dat fiind dezvoltarea societăţii şi apariţia unor noi nevoi; apărarea naţională, ordine internă, relatii diplomatice, crearea cadrului legal al activităţii economice, asigurarea unui climat favorabil competiţiei, furnizarea bunurilor şi serviciilor publice, ş.a. La acesastă concepţie clasică, în care statul minimal, cu funcţii relativ restrânse nu are acceptul de a desfăşura activităţi în viaţa economică, funcţionează după principiul: “laisez-faire, laisez-passer, le monde va de lui meme”. Părintele şcolii clasice este Adam Smith, lucrarea sa “Avuţia naţiunilor. Cercetare asupra naturii şi cauzelor ei” punând bazele doctrinei liberale fondată în sec XVIII. Potrivit acestei teorii, orice intervenţie a statului în viata economică era considerată perturbatoare, obstrucţionând iniţiativa privată, concurenţa şi acţiunea “mainii invizibile” a pieţei. Finanţele publice deşi ocupau un segment restrâns, sarcina ce revenea acestora fiind de asigurare a resurselor necesare funcţionării normale şi întreţinerii instituţiilor publice, jucau un rol foarte important deoarece, aceste modalităţi de strangere a fondurilor, impozitele, taxele sau împrumuturile trebuiau conceput de aşa natură încat să aibă character neutru, fără să influienţeze activitatea din sectorul privat. După cum este numită. “cheia de boltă a finanţelor publice”, păstrarea echilibrului bugetar constituie un factor la fel de important, încât atunci când apar deficitele, acestea trebuie acoperite într-un mod sau altul, iar excedentele trebuie redistribuite, această redistribuire semnificând o intervenţie a statului.