Analiza Costurilor Salariale

1. Componentele cheltuielile cu personalul

În legătură cu personalul ce lucrează în cadrul unei entităţi, în contabilitatea financiară se reflectă următoarele cheltuieli :

a) cheltuieli cu sumele datorate personalului;

b) cheltuieli privind contribuţiile la asigurări sociale ale personalului;

c) alte cheltuieli cu personalul

Cele trei categorii au în structura lor elemente de cheltuieli sau contribuţii, după cum urmează:

a) cheltuielile cu sumele datorate salariaţilor constau în:

- cheltuieli cu salariile brute datorate de entitate pentru efortul depus în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce decurg in contractul de muncă şi fişa postului şi pentru concedii de odihnă;

- indemnizaţii de concedii medicale suportate de entitatea angajatoare, conform Legii pensiilor şi asigurărilor sociale

b) cheltuielile aferente salariilor sau contribuţiile la asigurările sociale ce intră în obligaţiile angajatorului cuprind:

- contribuţia unităţii la asigurările sociale, diferenţiată în funcţie de categoria de muncă prestată;

- contribuţia unităţii la asigurările pentru boli profesionale şi accidente de muncă (reprezintă un procent cuprins între 0,50% şi 4% din fondul de salarii);

- contribuţia unităţii la asigurările de şomaj (2,5%);

- contribuţia unităţii la asigurările sociale de sănătate (7%).

c) în categoria alte cheltuieli cu personalul se regăsesc:

- tichetele de masă distribuite personalului pentru procurarea de alimente;

- biletele de tratament distribuite salariaţilor pentru refacerea capacităţii de muncă;

- bunuri oferite sub formă de cadouri (de exemplu salariatelor cu ocazia primăverii sau salariaţilor ce au copii, de ziua copiilor sau alte sărbători anuale)

După cum se observă, corelat cu munca salariată funcţionează sistemul de asigurări şi protecţie socială. În cadrul acestora, autorităţile publice administrative sau private se îngrijesc de crearea, conservarea şi garantarea "avantajelor acumulate" de personalul salariat, cum ar fi: concediile de boală plătite, asistenţă medicală gratuită, indemnizaţii pentru incapacitate de muncă, pensiile şi alte avantaje după perioada de muncă. Deoarece aceste cheltuieli sociale sunt destinate să finanţeze acţiuni sociale în favoarea personalului, ele pot fi considerate o „formă indirectă de salarii” .

Cadrul reglementar din România încadrează angajatorul şi angajaţii în categoria contribuabililor cuprinşi în sistemul public de asigurări sociale. Sumele virate de întreprindere reprezintă venituri ale bugetului de asigurări sociale de unde numai o parte este utilizată în beneficiul contribuabililor persoane fizice, sub forma prestaţiilor de asigurări sociale. De asemenea, salariaţii concediaţi beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului. Legea privind contribuţia la fondul de şomaj constituie o componentă a sistemului de protecţie socială, deoarece este concepută pentru acoperirea cheltuielilor legate de derularea programelor de sprijinire a şomerilor. Sumele achitate de întreprindere constituie sursa de finanţare a ajutoarelor de şomaj.

Funcţionarea sistemelor de asigurare şi protecţie socială presupune instituirea unui sistem de fonduri, pentru constituirea cărora participă atât angajatorul cât şi angajaţii. Aceste sisteme de asigurări şi protecţie socială pot fi grupate astfel:

- Regimul de contribuţii definite, conform cărora angajatorul şi angajaţii plătesc cotizaţii diferite unui anumit fond.

În vederea constituirii fondurilor necesare pentru plata pensiilor în caz de bătrâneţe sau pentru protecţia socială în special a şomerilor, contribuie atât întreprinderile ca persoane juridice, cât şi fiecare angajat în parte.

Contribuţiile întreprinderii cuprind două elemente: contribuţia unităţii la asigurările sociale şi contribuţia unităţii la constituirea fondului pentru ajutorul de şomaj. Pentru întreprindere, acestea sunt cheltuieli curente de exploatare cu asigurarea şi protecţia socială, iar contribuţiile angajaţilor apar ca o reţinere din veniturile salariale efectuată de angajator, prin stopaj la sursă, în formarea fondului.

- Regimul de prestaţii definite - conform cărora angajatorul este obligat sau se obligă să plătească contravaloarea unor avantaje definitive acumulate de salariaţi în raport cu perioada de muncă prestată.

În acest caz, angajatorul nu contabilizează contribuţiile sale la un fond, dar trebuie să contabilizeze constituirea rezervelor necesare prestaţiilor definite şi să actualizeze, ori de câte ori, la închiderea unui exerciţiu financiar, excedentul dintre valoarea actualizată a obligaţiilor şi valoarea reală a disponibilităţilor scade sub o anumită limită. IAS 18 "Avantajele personalului" se ocupă cu această problemă.

În plan fiscal, în România, angajatorul datorează: 1) contribuţia la asigurările sociale, 2) contribuţia la fondul naţional de accidente de muncă şi boli profesionale, 3) contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii, 4)contribuţia la asigurările sociale de sănătate, 5) contribuţia la fondul de şomaj, 6) comisionul ITM.