Analiza Eficienței Cheltuielilor de Personal

In cadrul activităţii desfăşurate de întreprindere şi implicit în totalul cheltuielilor efectuate o pondere importantă o deţin cheltuielile legate de salarizarea personalului (costul forţei de muncă ) taxele, impozitele şi contribuţiile legate de acestea.

Termenul de salarii (cuvânt de origine latină-„salarium”) a fost utilizat pentru a defini preţul plătit clienţilor liberi care prestau diferite activităţi altor persoane.

Salariul brut reprezintă salariul primit de angajat, care include toate drepturile salariale, inclusiv impozitele, taxele şi contribuţiile ce trebuie reţinute. Potrivit prevederilor Codului fiscal, venitul brut din salarii reprezintă totalitatea veniturilor realizate conform legii de o persoană fizică pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate.

Salariul net reprezintă salariul pe care angajatul îl primeşte efectiv, după ce din salariul brut s-au reţinut : impozitul pe salarii, contribuţia la asigurările sociale, contribuţia la asigurările sociale de sănătate, contribuţia la fondul de şomaj, etc.

In anumite sectoare de activitate cheltuielile cu forţa de muncă ( cu salarizarea personalului ) reprezintă mai mult de jumătate din totalul cheltuielilor de exploatare, astfel şi sistemul contabil al contabilităţii întreprinderii, datorită sumelor mari implicate şi faptului că domeniul este strict legiferat prin diferite acte normative reprezintă o parte importantă a contabilităţii.

Salariul este expresia bănească a părţii din venitul naţional destinat consumului individual şi repartizată celor ce muncesc, proporţional cu cantitatea şi calitatea muncii depuse. Salariile se plătesc angajaţilor în două tranşe: chenzina I (avans) şi chenzina a II-a (lichidare). Plata chenzinei I se face pe baza „Listei de avans chenzinal”, iar plata chenzinei a II-a pe baza „Ştatului de plată al salariilor”.

Venitul reprezintă sumele sau valorile încasate sau de încasat din : livrări de bunuri, executări de lucrări, prestări de servicii, executări de obligaţii legale sau contractuale.

Veniturile salariale obţinute de angajaţi se compun din:

Salariu de bază + Alte drepturi salariale = Venit brut

Sau

Salariul realizat + Adaosurile la salariu = Venitul brut realizat

Salariul realizat – calculat în funcţie de salariul de bază şi de forma de salarizare aplicată (salarizare în regie – pentru timpul lucrat; salarizare în acord – în funcţie de normele de muncă; salarizare în cote procentuale – calculat la volumul vânzărilor).

Salariul realizat poate fi egal, mai mare sau mai mic decât salariul de bază negociat. El reprezintă o sumă brută.

Practica economico-socială cunoaşte trei forme principale de salarizare: în regie, în acord şi mixtă. Fiecare dintre aceste forme se aplică ĩntr-o varietate de subforme. Cauzele generale ale diversificării modalitaţilor concrete de salarizare rezidă atât în cauze ce ţin de progresul tehnic, de apariţia unor noi tipuri de organizare şi conducere a muncii, cât şi în cauze ce vin dinspre noile forme de instituţionalizare a luptei salariaţilor pentru revendicări salariale.

1. Salarizarea în regie (dupa timpul lucrat) asigură remnerarea salariatului după timpul lucrat fără a se preciza, în contractul de muncă, cantitatea de muncă pe care el trebuie să o efectueze în unitatea de timp. Este cea mai veche şi mai simplă formă de salarizare. Numărul orelor lucrate peste timpul normal de lucru sau în zilele nelucrătoare, adică orele suplimentare, sunt plătite cu o majorare care poate ajunge la 100%. Salarizarea este strict proporţională cu timpul lucrat, nefiind influenţată de producţia obţinută. Acest sistem de salarizare se aplică în acele sectoare economice în care nu este posibilă o normare foarte riguroasă a contribuţiei fiecărui lucrător în parte.

Principalele avantaje ale acestei forme de salarizare sunt:

-salariul se calculează simplu, uşor de înţeles;

-salariaţii au mai multă siguranţă în privinţa sumei pe care o primesc;

-se reduc cheltuielile administrative pentru calculul şi contabilizarea salariilor;

-există mai puţine posibilităţi de fricţiune între conducere şi salariaţi;

Principalele dezavantaje sunt:

-nu stimulează salariaţii pentru creşterea productivităţii muncii şi a producţiei;

-există tendinţa de încetinire a ritmului de lucru;

-necesită o supraveghere mai atentă a salariaţilor pentru a asigura respectarea disciplinei muncii;

-venituri mai mici decât în cazul formei de salarizare ĩn acord.

2. Salarizarea în acord constă în stabilirea drepturilor în bani ale persoanei, pe operaţii, pe activităţii desfăşurate, pe număr de bunuri produse. Durata timpului pe care îl va cheltui fiecare salariat pentru efectuarea unei operaţii, a unui bun, nu este fixată în contract. Aceasta este dată de ritmul general al muncii în întreprindere, de nevoia de sincronizare a activităţilor diferitelor secţii.

Acestă formă de salarizare este preferabilă celei în regie atât pentru utilizator cât şi pentru cei mai mulţi dintre angajaţi.

Acordul poate fi individual şi colectiv. Tariful practicat pentru executarea unei operaţii, a unui bun, poate fi simplu, progresiv sau mixt.