Analiza Resurselor Umane la SC Elsira SRL

INTRODUCERE

Munca reprezinta ca factor de productie, o activitate specifica umanadesfasurata in scopul obţinerii de bunuri economice.

Functionarea oricarei activitati economico-sociale este de neconceput fara prezenta si interventia omului, care nu este numai purtatorul unor nevoi de consum, ci si posesor al unor abilitati ce-i permit sa actioneze in scopul satisfacerii acestor nevoi.

In analiza gestiunii resurselor umane la nivel microeconomic, se are in vedere faptul ca munca se manifesta ca factor de productie numai in stare activa si nu sub forma unei resurse stocate.

Ca atare, problematica analizei se circumscrie la asigurarea cantitativa cu forta de munca si eficienta utilizarii fortei de munca. Aspecte privind piata muncii - cerere si oferta -, corelatia dezvoltare-populatie, pregatirea fortei de munca, sunt abordate al nivelul macroeconomic si fac obiectul altor domenii ale stiintei economice.

La nivelul intreprinderii, analiza gestiunii resurselor umane vizeaza atat aspectele cantitative, referitoare la dinamica personalului pe total si anumite categorii, utilizarea timpului de munca, cat si calitative, referitoare la calificare, organizare si impactul asupra productivitatii, precum si efectele cresterii acesteia.

Schimbarile petrecute la nivelul societatii românesti ar fi trebuit sa elimine sau cel putin sa atenueze tensiunile existente. Criza societatii românesti este complexa pentru ca ne-am îndepartat de consensul social, cu implicatii directe în viata economica, politici si nu în ultimul rând spirtuala.

Am trecut în mod brutal de la „eglitarism”, la o societate „elitista”, de la aplatizare la crearea periculoaselor iceberguri ale alienarii si înstrainarii.

Intelegerea schimbarii, atât ca necesitate a actului în sine, cât si ca modalitate de abordare, reprezintî succesul, pe când acceptarea neconditionata a schimbarii ar putea fi un esec. Schimbarea presupune optiuni si alternative, diagnoza si predictie, decizie si gestionarea starilor conflictuale, toate apelând la resursa umana.

Resursele umane sunt unice, atât în ceea ce priveste structura si potentialul lor de formare, cât si în capacitatea de autodepasire a propriilor limite, dar apare problema epuizarii progresive a resursei umane, a accesului dificil la resurseleumane de calitate, apar probleme în folosirea rationala a accestora, etc.

Implicarea gestiunii resurselor umane in operationalizarea strategica nu reprezinta o noutate a functiei sociale in întreprindere. Punerea in practica a strategiei se realizeaza întotdeauna cu oamenii si, din acest punct de vedere, functiunea de personal sustine actiunile care sunt planificate. Participarea sa poate fi insa diferita in ceea ce priveste constiinta activitatii, formalizarea acesteia, motivatia si satisfactia personalului si, in final, eficienta globala a întreprinderii.

In faza de desfasurare strategica este necesara, din acest punct de vedere, o animare a personalului, deoarece aceasta va realiza planurile si va asigura functionalitatea organizatiei.

Rolul gestiunii resurselor umane in asigurarea celor mai bune conditii pentru operationalizarea strategica a facut obiectul mai multor analize ale unor cercetatori americani.

Legatura intre gestiunea resurselor umane si strategie nu a fost evidentiata in mod special si pentru ca aceasta nu era suficient de puternica in acea perioada.

Analizele întreprinse asociaza aceasta legatura cu coerenta existenta intre practicile gestiunii resurselor umane cu deciziile luate in momentele procesului strategic.

Functiunea de resurse umane (si formulele sale organizatorice) poate fi prezentata ca asigurând gestiunea competentelor întreprinderii, asigurând practici pentru a le atrage, a le stimula si dezvolta.

CAPITOLUL 1. NOTIUNI GENERALE PRIVIND RESURSELE UMANE

1.1.Conceptul de resurse umane

Resursele umane sunt primele resurse strategice ale unei organizaţii (societate comerciala, instituţie, asociaţie etc.) în noua societate informaţională capitalul uman înlocuind capitalul financiar ca resursă strategică.

Resursele umane sunt unice în ceea ce priveşte potenţialele lor de creştere şi dezvoltare, în capacitatea lor de a–şi cunoaşte şi învinge propriile limite.

Succesul unei organizaţii, gradul de competitivitate al acesteia, pornesc de la premisa ca oamenii sunt bunul cel mai de preţ al organizaţiei.

Resursele umane constituie un potenţial uman deosebit care trebuie înţeles, motivat şi implicat cit mai deplin in realizarea obiectivelor organizaţiei. Pentru aceasta, deciziile manageriale din domeniul resurselor umane trebuie adaptate întotdeauna personalităţii şi trăsăturilor angajaţilor.

În teoriile tradiţionale ale întreprinderii, salariaţii erau priviţi prin prisma modului în care executau in mod disciplinat anumite operaţii prestabilite sau îndeplineau anumite activităţi. Astfel s-au cristalizat concepte ca "forţă de muncă", definind totalitatea aptitudinilor fizice si intelectuale utilizate de salariaţi în procesul muncii. Aceste concepte (forţa de munca, mâna de lucru) se utilizau la singular definind ansamblul, masa angajaţilor, fără a face trimitere la salariaţi ca indivizi cu personalitate, nevoi, comportament, educaţie, experienţă şi valori specifice.

În accepţiunea modernă, din perspectiva managementului resurselor umane, oamenii nu sunt angajaţi doar pentru a ocupa anumite posturi vacante ci, fiecare în parte, pentru rolul lor important pe care îl poate avea în cadrul organizaţiei. Acest lucru este cu atât mai evident cu cât, in mediul socio-economic actual caracterizat prin concurenţă, dinamism si interdependenţă, multe din dificultăţile sau succesele organizaţiilor au la bază resursele umane şi managementul acestora.