Conducerea Organizațiilor

Introducere

Conducerea este un element vital în cadrul relațiilor sociale ale grupurilor de muncă. Grupurile au nevoie de conducători, iar conducătorii au nevoie de oameni care să îi urmeze.

G. A. Cole [1993] definește conducerea ca fiind: „un proces dinamic, de muncă în grup, în care un individ, într-o perioadă determinată de timp și într-un context organizațional determinat, îi influențează pe ceilalți membri ai grupului în atingerea scopurilor prestabilite.”

Această definiție reliefează câteva trăsături importante ale conducerii:

Conducerea este un proces dinamic, influențat de dinamica factorilor de mediu. Implicația acestui fapt este aceea că nu există un optim absolut în domeniul conducerii; liderul trebuie să fie capabil să exercite o paletă largă de comportamente pentru a-și juca rolul intr-un mod eficient.

Conducerea nu se limitează în mod necesar la o singură persoană, ci poate fi împărțită între mai mulți membri. De obicei, liderul ales este responsabil pentru activitatea grupului, însa el nu este intotdeauna si conducatorul efectiv. Unii conducători sunt doar figuranți; Mintzberg (1973) sublinia faptul că lider este considerat acela care exercită efectiv influența.

Principalul rol al liderului este acela de a influența grupul în atingerea scopurilor comune. Într-un grup oficial (formal), cum ar fi o echipă de lucru, scopurile sunt prestabilite de către conducător. Într-un grup neoficial (informal), constituit pe criterii de prietenie sau colegialitate, scopurile se stabilesc de obicei prin consens. Principala sarcină a liderului este aceea de a câștiga adeziunea grupului în atingerea scopurilor.

Conducerea este exercitată în cadrul unui set de circumstanțe particulare ce formează contextul organizațional. Acest context, după cum sublinia Fiedler [1967], determină gradul de putere pe care liderul o poate exercita.

Cercetările efectuate în ultimele decenii au descoperit că există cel puțin patru variabile cheie ce trebuie luate in considerare in analiza conducerii si anume:

a) atributele liderului;

b) natura sarcinilor si obiectivelor;

c) natura grupului;

d) climatul organizational.

Capitolul 1. Managerul şi stilul de conducere

1.1. Managerul

Managerul este un individ sau un grup de indivizi care asigură desfăşurarea procesului de management îndeplinind funcţii manageriale şi de execuţie.

Managerul diferă de leader prin poziţia şi autoritatea oficială de care dispune. Managerul prezintă câteva trăsături şi anume:

- are o dublă profesionalizare;

- dispune de autoritate şi răspundere;

- influenţează comportamentul salariaţilor;

- dispune de cunoştinţe necesare eficientizării relaţiei cu salariaţii;

- suportă solicitările şi stresul funcţiei de conducere, etc.

Managerul desfăşoară o activitate specifică domeniului care corespunde profilului organizaţiei şi poziţiei ierarhice pe care o ocupă având caracteristici psihologice impuse de personalitatea sa. Astfel, managerul poate fi un model pentru unii salariaţi, adoptă un stil propriu de conducere, dezvoltă o anumită cultură managerială etc.

1.2. Leadership-ul

Leadership-ul exprimă:

- abilitatea unui individ de a-i determina pe alţii să participe într-o anumită direcţie;

- un proces de orientare a unor indivizi prin mijloace de comunicare şi convingere;

- un complex de elemente care vizează încrederea în persoanele antrenate într-o anumită direcţie, misiunea sistemului analizat, decizia colectivă şi motivarea resurselor umane.

Activitatea de management presupune leadership, fiind mai complexă decât acesta din urmă care este limitat şi determinat de caracteristicile personale ale leader-ului, cunoştinţele acestuia, climatul din organizaţie şi mediul de afaceri.

Puterea pe care o exercită leaderul poate fi:

- legitimă, consfinţită de poziţia oficială pe care o ocupă în organizaţie;

- de recompensare, determinată de capacitatea leader-ului de a răsplăti salariaţii potrivit contribuţiei lor la derularea activităţii;

- coercitivă, bazată pe folosirea unor elemente motivaţionale extrinseci negative, tip constrângere;

- a exemplului personal, atunci când leader-ul reuşeşte să genereze încredere în rândul salariaţilor;

- informaţională, când există controlul asupra deţinerii şi furnizării unei informaţii;

- profesională, distată de abilităţile fizice şi intelectuale pe care le pune în valoare în procesul muncii.