Eseu management public - Democrația

1. Prezentarea şi explicarea a cel putin 2 puncte de vedere ale unor autori din literatura straină de specialitate

John Locke

Locke susţine în lucrarea sa "Two Treatises of Government" (1690) că monarhia absolutistă nu se legitimează nici un fel. Ordinea politică nu se poate sprijini, în opinia lui Locke, decât pe o stare care prevede drepturi şi libertăţi cu totul egale, limitate de respectarea celorlalţi oameni şi necesitatea unei convieţuiri paşnice. Oamenii nu se adună într-un stat decât pentru a-şi asigura proprietăţile, susţine Locke. Competenţele autorităţii statale sunt limitate, prin urmare, mijloacele folosite de aceasta trebuie şi ele să fie la fel. Puterea trebuie să fie separată în legislativ (parlamentul), executiv şi putere federativă, în a cărei sarcină cade securitatea externă. Ultimele două puteri se află în mâinile monarhului şi ale guvernului său, dar întreaga putere depinde de acordul dat de cetăţenii statului. O conducere care nu respectă dreptul la integritate a persoanei şi a proprietăţii este considerată tiranie, oamenii trebuind să îi opună rezistenţă.

Influenţa lui John Locke asupra filosofiei politice a secolelor de după el a fost enormă. Ideile sale despre limitarea şi controlarea puterii, despre răspunderea autorităţilor faţă de popor, despre importanţa proprietăţii private l-au transformat pe Locke în antemergătorul democraţiei liberale, chiar dacă acest concept era cu totul necunoscut în epoca sa.

Montesquieu: Separaţia puterilor

Montesquieu considera Anglia statul ideal atunci când scria că aceasta este o "naţiune..., care are ca scop direct al Consituţiei libertatea politică". În opera sa de căpătâi "De l'Esprit des Lois" (1748), Montesquieu defineşte despotismul ca cea mai rea dintre toate formele de stat. Cea mai bună dintre toate ar fi acea structură liberală, în care cetăţenii au dreptul să facă tot ce le permite legea. El atrage însă atenţia asupra faptului că şi în cadrul unei democraţii această libertate ar putea fi periclitată. Omul are tendinţa să abuzeze de putere — în acest punct el este de acord cu John Locke, acest lucru trebuind evitat prin separaţia puterii şi controlarea acesteia. Teoria lui Montesquieu despre separaţia puterilor este însă diferită de cea a lui John Locke. El aminteşte pe lângă legislativ şi executiv puterea judecătorească (juridică). Montesquieu a mai susţinut şi principiul reprezentării, anticipând importanţa acestuia. Poporul ca întreg nu îşi poate exercita în mod direct în nici un fel de stat, fie el mic sau mare, puterea juridică. De aceea, poporul trebuie să delege reprezentanţi (deputaţi) care să facă ceea ce el nu poate face. Cugetările lui Montesquieu au influenţat puternic Constituţia Statelor Unite ale Americii, marcând în mod decisiv dezvoltarea statului constituţional modern în perioada ce a urmat Revoluţiei Franceze.

Rousseau: Contractul social

Teoriile sale politice se sprijină pe premisa că omul este de la natură bun şi că de aceea ar trebui să ţină cont de virtuţile sale atunci când se implică în afaceri publice. Societatea umană este cea care îl împiedică pe om să se comporte aşa cum i-a fost dat, omul s-a "înstrăinat" de sine din pricina societăţii, a instituţiilor şi convenţiilor acesteia. Rousseau nu se deserveşte direct de noţiunea promovată de Hegel şi popularizată de marxism a înstrăinării, totuşi ideea de bază provine de la el. Prin scrierile sale politice şi pedagogice, Rousseau dorea să creeze o ordine în care să domnească libertatea, egalitatea şi dreptatea. În cea mai importantă lucrarea a sa în această privinţă, "Du contrat social" (1762) Rousseau şi-a imaginat o ordine bazată pe un pact social. Toţi oamenii semnează un pact menit să le ofere siguranţă. Şi pentru că fiecare semnează acest pact în mod liber, toţi oamenii fiind egali, nimeni nu este dezavantajat. Oamenii se supun conducerii supreme ale unei voinţe generale, acest lucru conducând la constituirea unei structuri spirituale comune. Anumiţi cetăţeni ar putea însă exprima o voinţă particulară ce se opune voinţei generale: acest lucru se numeşte "reprezentarea unor interese speciale", iar statul trebuie să îi supună pe aceşti oameni la tot felul de constrângeri, ba chiar să îi condamne la moarte, pentru a oprima această voinţă particulară.