Locul și Rolul Motivării în Managementul Firmelor Private

Introducere

Managementul resurselor umane este un subiect pe marginea căruia s-a scris până în prezent foarte multă literatură şi s-au făcut multe cercetări, însă mai puţine iau în considerare dimensiunea internaţională din ce în ce mai pronunţată a resurselor umane. În condiţiile actuale, în care fenomenul de internaţionalizare a firmelor se îndreaptă spre o globalizare a activităţii acestora, selectarea şi pregătirea forţei de muncă din cadrul acestor companii capătă valenţe noi, de o importanţă deosebită.

Modul în care sunt privite resursele umane s-a revizuit în prezent, de la considerarea angajaţilor ca simple mijloace pentru atingerea scopurilor propuse trecându-se la considerarea acestora ca fiind însăşi organizaţia respectivă. Tot mai mulţi manageri acordă o atenţie specială factorului uman şi elaborării unor sisteme de resurse umane eficiente care să permită susţinerea tuturor celorlalte procese existente în cadrul companiei. Din aceste sisteme, un aspect este legat de modul în care angajaţii pot fi motivaţi pentru a creşte performanţele lor în muncă şi a fi satisfăcuţi de ceea ce fac. În funcţie de motivul care stă la baza unei acţiuni, performanţa şi satisfacţia angajaţilor poate atinge un nivel ridicat, sau dimpotrivă, un nivel foarte scăzut.

Dintre toate procesele de resurse umane care pot fi dezvoltate în cadrul organizaţiilor, procesul de motivare ocupă un loc central deoarece, într-o măsură sau alta, toate celelalte derivă din buna funcţionare a acestuia. Dezvoltarea oricărei organizaţii depinde în cea mai mare măsură de modul în care angajaţii se dezvoltă, fără o motivare adecvată a acestora compania neavând şanse să reuşească în realizarea misiunii propuse.

Ce reprezintă motivaţia?

Motivarea reprezintă procesul prin care angajaţii sunt directionaţi să lucreze în vederea atingerii obiectivelor stabilite ale organizaţiei, modul în care se realizează această motivare fiind înteles în mod diferit de angajaţi datorită viziunii subiective a fiecărui individ în parte, sau cu alte cuvinte, voinţa angajatului de a depune un efort pentru realizarea obiectivelor organizaţiei concomitent cu satisfacerea unor nevoi individuale.

Într-un sens mai larg, motivaţia înglobează nevoi, interese, intenţii, tendinţe sau idealuri care stau la baza condiţiei umane şi care susţin realizarea anumitor acţiuni, fapte sau atitudini. Motivaţia este o stare interioară, o dorinţă puternică ce pune în mişcare un individ în vederea atingerii unui anumit obiectiv. Între motivaţie şi performanţă există o relaţie de condiţionare reciprocă. Spre deosebire de bani, materii prime sau alţi factori de producţie, oamenii reprezintă pentru firmă mult mai mult. Sistemul lor de nevoi, de valori, gradul lor de motivaţie şi satisfacţie vor determina întotdeauna performanţele individuale şi organizaţionale.

Funcţia de motivare are drept scop stimularea angajaţilor în obţinerea de performanţe. Ea începe cu recunoaşterea faptului că indivizii sunt unici şi că tehnicile motivaţionale trebuie să se adapteze la nevoile fiecărui individ.

Satisfacerea nevoilor - bază a motivării

Satisfacerea nevoilor presupune un întreg lanţ care porneşte odată cu apariţia acestora. Nevoia trezeşte o dorinţă ce dă naştere unor tensiuni. Aceste tensiuni impun acţiunea prin care nevoia va fi satisfăcută. Sarcina managerilor este de a sesiza aceste tensiuni şi a direcţiona acţiunea angajaţilor. Un asemenea angajat care, să presupunem, are nevoie de o maşină, o poate obţine ca bonus din partea firmei pentru realizările sale, o poate fura sau o poate câştiga la jocuri de noroc. Deci, îşi poate satisface această nevoie acţionând în trei moduri. Managerul, promiţându-i acea maşină ca bonus pentru realizările sale îi va satisfice nevoia, direcţionându-i în acelaşi timp acţiunea către realizarea obiectivelor companiei.

Problematica nevoilor umane este însă mult mai complexă. Un om nu are doar o singură nevoie. În acelaşi timp, el poate resimţi nevoi fiziologice, precum foamea sau confortul personal, dar şi o serie de nevoi psihologice, de relaxare, de exemplu. De cele mai multe ori îi este dificil lui însuşi să-şi facă o ierarhizare a acestor nevoi, pe care să o satisfacă prima şi care din ele îi va produce cea mai mare satisfacţie. Din acest motiv sarcina celui care trebuie să îl motiveze devine mult mai complicată decât părea la început, el trebuind să intuiască această ierarhie.

Analizând mai profund acest lanţ al nevoii se constată că el face parte dintr-un ciclu. Mai exact, o nevoie satisfăcută dă naştere unei alte nevoi care va relua lanţul. Această nouă nevoie poate porni din satisfacerea primei nevoi sau poate fi total independentă de aceasta, putând face parte dintr-o listă de nevoi. ( De exemplu, odată satisfăcută nevoia de a avea o maşină, apare o nevoie nouă, de a-i asigura întreţinerea şi benzina necesară. Problema este că, în acelaşi timp, poate apărea şi nevoia unei case. )

Durata de satisfacţie după îndeplinirea unei nevoi poate fi mai mare sau mai mică, în funcţie de intensitatea cu care a fost resimţită acea nevoie. Cert este însă că este limitată în timp. Din acest motiv şi factorii motivatori sunt limitaţi în timp. Mai exact, vor acţiona până la atingerea satisfacţiei, după care motivatorul va trebui să îşi reia munca.

Marea majoritate a nevoilor sunt induse de mediul în care individul trăieşte. La naştere, toţi oamenii resimt aceeaşi primă nevoie, de a mânca. După acest moment, cultura în care trăiesc îşi va pune puternic amprenta asupra nevoilor personale.