Managementul Cunoștințelor

1. Introducere

Obiectul lucrării

Managementul cunoştinţelor reprezintă un proces de creare, întreţinere şi consolidare a cunoştinţelor în cadrul unei organizaţii, pentru utilizarea lor în modalitatea cea mai adecvată pentru crearea valorii în afaceri şi generarea avantajului competitiv. În abordările noi, utilizatorii sunt producatori şi manageri de cunoştinţe, nu numai consumatori, managementul cunoştinţelor fiind văzut ca un proces ciclic, care implică trei activităţi intercorelate: creare, integrare şi diseminare de cunoştinţe.

Flexibilitatea organizaţiei, capacitatea ei de adaptare, prin acumularea de cunoştinţe noi (învăţare) trebuie să fie caracteristica ei de bază pentru realizarea evoluţiei sale. Managementul cunoştinţelor se deosebeşte însa de învăţare: învăţarea este o cale de atingere a unui obiectiv, în timp ce managementul cunoştinţelor trebuie să fie focalizat spre o afacere (prin “afacere” înţelegem orice tip de activitate organizaţională, fie ea de cercetare sau de comerţ). Managementul cunoştinţelor nu reprezintă numai o serie de proceduri ce trebuie implementate, ci reprezintă o schimbare de paradigmă strategică pentru organizaţie.

Stadiul cunoaşterii în domeniul MC

În societatea actuală, în care accesul la date şi informaţii este tot mai uşor de realizat graţie ritmului de dezvoltare a tehnologiei informaţiei şi telecomunicaţiilor, se pune problema de a cunoaşte tot mai mult, de a şti cum să folosim imensitatea de informaţii pe care o putem avea la un moment dat. Asumpţia că lumea economică post-industrială este bazată în mod intensiv pe informaţie a devenit una de simţ comun. Într-un anume sens, cunoştinţele - informaţia cuprinsă într-un set de practici de muncă, “teorii în acţiune”, deprinderi, procese şi euristici ale angajaţilor firmei - sunt acum “miezul” evaluării gradului de competenţă în economia informaţională globalizată.

Caracteristica societăţii cunoaşterii nu este faptul că se dispune de mari cantităţi de informaţii, ci că în cadrul ei trebuie întotdeauna să se cunoască mai mult. Iar capacitatea de a ajunge să se cunoasca mai mult face apel la subiectul cunoaşterii, la fiinţa umană. Aşadar informaţia este ceva extern, care se pune la dispoziţia noastră. Cunoştinţa în schimb, este o dezvoltare internă, un avans facut noua înşine, o îmbogăţire a existenţei noastre practice, o potenţă a capacităţii noastre operative. Informaţia are valoare doar pentru cel care ştie ce să facă cu ea: unde să o caute, cum sa o aleagă, să aprecieze informaţia pe care a obţinut-o, şi – în cele din urmă – cum să o utilizeze.

Urmând scara evoluţiei, mai întâi apar datele, apoi informaţia, iar cunoştinţele sunt pe o treaptă superioară celor precedente. MC este un spaţiu de lucru (cadru) din interiorul căruia organizaţia vede toate procesele sale drept procese de cunoaştere. În această viziune, toate procesele de afaceri implică crearea, diseminarea, înnoirea şi aplicarea cunoştinţelor în vederea întreţinerii şi supravieţuirii organizaţiei.

În contextul societăţii informaţionale, generarea de cunoştinţe trebuie să constituie obiectul unor investiţii. O serie de lucrări publicate recent demonstrează o puternică legatură între generarea de cunoştinţe şi procesul de inovare a produselor şi serviciilor.

Mari companii japoneze (Canon, Sharp), precum şi unele companii occidentale şi-au fundamentat programul lor pe termen lung de inovare şi obţinere de performanţe economice pe generarea de cunoştinţe. Companiile japoneze, care excelează în procesul inovării producţiei s-au concentrat asupra exploatării cunoştinţelor "tacite" din interiorul firmei (cunoştinţe interne care s-au acumulat prin experienţa firmei şi care sunt greu de transmis sub forma de informaţii). Aceste companii au motivat şi stimulat generarea de noi cunoştinţe prin acceptarea unor viziuni curajoase asupra produselor şi a strategiei economice, cuplate cu o mentalitate a organizaţiei care promovează transparenţa, diseminarea cunoştinţelor şi folosirea lor activă.

O societate comercială modernă trebuie să fie instruibilă, angajaţii săi trebuie să înveţe şi să reflecteze.

Managerii trebuie să fie conştienţi că oamenii sunt cei care posedă cunoştinţe, ei decid să creeze, să utilizeze şi să-şi comunice ideile pentru a se lansa în coparticipaţie. Managementul cunoştinţelor se va putea aplica numai acolo unde sunt stimulate adevăratele valori.

Concluzionând, putem spune că managementul cunoaşterii nu este un scop în sine. Afacerile nu există cu scopul de a propaga şi avansa cunoştinţe – ele există pentru a vinde produse şi servicii. Dar, în ideea în care avantajul competitiv se bazează pe luarea de decizii informate în cadrul unei afaceri, managementul cunoaşterii are de jucat un rol critic.

2. Procese de afaceri văzute ca procese economice

Profundele schimbări globale ating şi domeniul afacerilor. În contextul rapidelor dezvoltări tehnologice şi a globalizării pieţelor şi compeţiei, companiile folosesc noile tehnologii informaţionale pentru reorganizarea radicălă a modelelor şi de conducere a companiilor. Noile cerinţe competiţionale ale organizaţiilor presupun o mai mare atenţie dată clienţilor, costurilor scăzute, calităţii şi adaptabilităţii continue.

Odată cu recunoaşterea nevoii de schimbare, organizaţiile vor da o mai mare importanţă proceselor cheie ale afacerilor cu impact direct asupra profitabilităţii şi creşterii importanţei clientului. Pentru a fi eficiente astăzi, organizaţiile trebuie să fie capabile să îşi definească, analizeze, implementeze , măsoare şi controleze procesele. Iar această schimbare nu ar putea fi posibilă fără educarea personalului şi implemetarea tehnologiilor corespunzatoare.

Fuziunile şi achiziţiile, schimbarea modelelelor de afaceri, noile cerinţe ale întreprinderii şi schimbarea asteptărilor clienţilor, toate pun multiple probleme în legătură cu procesele din organizaţie

Aceste probleme pot fi rezolvate prin integrarea tehnologiilor de tip “managementul proceselor de afaceri”(BPM-Business Process Management) , care fac capabilă organizaţia să-şi gestioneze schimbările din cadrul proceselor, schimbări ce sunt cerute simultan în mai multe zone ale afacerii.