Extras din proiect
McDonald’s
Istoricul McDonald’s:
Afacerea a început în 1940, cu un restaurant deschis de fraţii Dick şi Mac Macdonald în San Bernardino, California, restaurant care avea la baza o linie de asamblare a produselor.
Servirea era rapida, meniul era limitat la 9 articole, scopul fiind acela de a vinde cat mai multi hamburgeri de 15 centi, milkshake-uri si pungi de cartofi prajiti. Succesul lor l-a atras pe Ray Kroc, un vanzator care a fost uimit de cererea enorma a baietilor de aparate pentru milkshake-uri. In timp ce fratii McDonald erau multumiti de succesul lor, Kroc avea planuri mai mari pentru aceasta afacere. El a semnat un acord de franciza cu cei doi frati in 1954 si, pana la sfarsitul deceniului respectiv, a deschis nu mai putin de 100 de restaurante.
“Ray Kroc a dus afacerea la un alt nivel” afirma James Schrager, profesor al universitatii Chicago's Graduate School of Business. In opinia acestuia, cheia succesului lui Kroc a fost continua inovare. Pornind afacerea cu o revolutionare a utilizarii in regim de franciza a restaurantelor, Kroc a reusit sa pastreze un anumit nivel al acesteia creand un sistem prin care proprietarii erau implicati, iar mancarea era produsa la standardele minime. De asemenea, Kroc era foarte priceput in a gasi locatiile ideale, indiferent de costuri.
Anii ‘60 au insemnat o rapida expansiune pentru McDonald’s. Publicitatea era raspandita peste tot - pe panouri stradale, in reviste, la televizor. Asa ca au mai deschis restaurante peste tot in Canada, Puerto Rico, extinzand spatiul interior al acestora, pentru a oferi locuri de servit. Au introdus logo-uri si reclame, mascota fiind Ronald McDonald.Kroc a cumparat afacerea fratilor McDonald si a sarbatorit cea de-a 10-a aniversare a companiei printr-o oferta publica de actiuni. Pana in 1969, deschisese aproape 1.500 restaurante, iar la nivelul intregii companii, se vindeau aproximativ 3.5 milioane de hamburgeri zilnic. In momentul in care femeile au intrat in masa pe piata fortei de munca, McDonald's si-a orientat reclamele catre copii. De-a lungul anilor ‘70 au fost construite langa restaurantele McDonald's locuri de joaca pentru copii si parcari, astfel incat acestea au devenit destinatia ideala pentru familiile ocupate, mai ales pentru gustarile “pe fuga”. De asemenea, a fost extins meniul cu o linie completa pentru dejun, introdusa in 1977 si cu “Happy Meals” in 1979, anul in care McDonald's a vandut hamburger-ul cu numarul 30.000.000.000.
“McDonald a democratizat stilul de a manca in oras, oferind locatii neintimidante si, in acelasi timp, accesibile” afirma Steve Anderson, presedinte si CEO al Asociatiei Nationale a Restaurantelor.
In timp ce Guvernul Statelor Unite exercita o politica agresiva in strainatate, McDonald's ii urma exemplul, extinzandu-se in Germania, Finlanda, Japonia, Australia, Thailanda, Venezuela si Panama. Pana in 1985, puteai intalni restaurantele McDonald’s in 43 de tari. La sfarsitul Razboiului Rece, McDonald's a deschis un restaurant in Moscova (1990), devenind astfel primul ambasador al valorilor SUA in Rusia. Cand americanii au devenit preocupati de mediul inconjurator, compania care crea permanent miliarde de ambalaje atat pentru hamburgeri, cat si pentru bauturile racoritoare comercializate, a inceput sa recicleze materialele. Cand americanii au devenit preocupati de greutatea lor - in continua crestere - McDonald's a inceput sa ofere ca alternative meniuri mai sanatoase.
Avand venituri anuale din intreaga lume de peste 20 de miliarde de dolari, peste 30.000 de restaurante in 119 tari si una din marcile cele mai usor de recunoscut, McDonald's a devenit un simbol al culturii americane, chiar un sinonim al acesteia.
Viziunea McDonald’s:
Este de a fi recunoscut ca restaurantul cu servire rapidă ce oferă cea mai bună experienţă clenţilor săi. A fi cel mai bun implică, în percepţia companiei, atingerea şi menţinerea unor standarde de calitate, servire profesionistă şi curăţenie impecabilă (QSC- Quality, Service, Cleanliness) pentru a construi o relaţie cât mai strânsă cu clienţii. Întreaga strategie de afacere a McDonald’s este centrată pe satisfacerea la modul superior, a dorinţelor, cerinţelor clienţilor şi pe fidelizarea acestora.
Viziunea McDonald’s România se circumscrie viziunii companiei francizoare, canalizându-se pe stabilirea unei legături emoţionale cu clienţii. Marina Zara, marketing director la McDonald’s România îşi exprimă convingerea că tinerii sunt o valoare şi reprezintă un potenţial uriaş pentru dezvoltarea afacerii.
„Conectează-te la pasiunea unei persoane şi vei fi conectat la acea persoană” este ideea sugerată de campaniile realizate, care promovează valorile cu care se identifică McDonald’s: atitudine, stil de viaţă, optimism, energie, prospeţime, interactivitate, libertate, independenţă, lipsă de griji.
Misiunea companiei:
Este promovarea unui mod de alimentaţie sănătos şi convenabil, ca soluţie optimă pentru un mod de viaţă dinamic, cât şi schimbarea percepţiei unor grupuri de consumatori care privesc McDonald’s ca pe„o plăcere vinovată”. Strategia companiei este de a oferi produse de cea mai bună calitate la preţuri accesibile, fără ca aceasta să le afecteze valoarea în consum. Obiectivele companiei se referă la creşterea relevanţei mărcii şi a produselor oferite şi convingerea consumatorilor că McDonald’s este locul şi modul preferat de a mânca. McDonald’s nu-şi propune să producă pentru a revinde ci să creeze o legătură pe termen lung cu clienţii, să-şi transforme consumatorii în iubitori ai mărcii.
Preview document
Conținut arhivă zip
- McDonald's vs KFC.doc