Performanța în sistemul public. Măsurarea și sistemul de indicatori ai performanței

2. Prezentarea şi explicarea opiniei specialiştilor din literatura străină de specialitate

Măsurarea performanţelor reprezintă ”modul în care membrii organizaţiei îşi îndeplinesc sarcinile specifice postului în raport cu criteriile stabilite anterior şi metodele utilizate”.

Măsurarea performanţei este în general un proces complex şi destul de greu de realizat, mai ales când vine vorba de sectorul public iar motivele, cred specialişti, sunt multiple:

- multitudinea şi diversitatea stake-holderilor unei instituţii publice: clienţii curenţi şi potenţiali, cetăţenii cu drept de vot, reprezentanţii aleşi, organizaţiile nonprofit, grupurile profesionale, sindicatele, managerii publici, statul etc.;

- diferenţele de valori şi percepţii despre performanţă pe care le au diferiţi stake-holderi;

- inexistenţa unui mediu concurenţial în care sunt oferite unele servicii tocmai datorită poziţiei de monopol pentru anumite servicii pe care o au unele instituţii publice sau autorităţi administrative;

- natura serviciului public oferit;

- complexitatea mediului socio/politic care generează o serie de riscuri cu influenţa directă asupra obţinerii performanţelor;

- influenţa valorilor politice.

De altfel, Carolyn J. Heinrich subliniază în lucrarea să ”Measuring Public Performances and Effectiveness” faptul că suntem conştienţi de necesitatea şi importanţa măsurării rezultatelor activităţii membrilor unei organizaţii, dar, exceptând afacerile, în cele mai multe organizaţii nu ştim cum să facem acest lucru. Astfel, dacă în cazul sectorului public ne reportăm în principal la profitul obţinut, în cazul sectorului public ceea ce contează este gradul de satisfacere a nevoilor colectivităţii, a interesului public, care reiese în principal din sentimentul pe care cetăţenii îl manifestă faţă de calitatea serviciilor pe care instituţia/autoritatea publică le furnizează.

Neil Carter completează această afirmaţie susţinând faptul că standardele de performanţă sunt formulate ambiguu iar organizaţiile în sectorul public există destul de puţini indicatorice pot fi utilizaţi.

În lucrarea ” Managing Public Sistem”, Tony L Doherty şi Terry Horne identifică principalele probleme ce apar când încercăm să măsurăm performanţele:

• complexitatea colectării şi interpretării unui volum mare de date

• definirea obiectivelor

• lipsa de corelare între obiectivele generale de organizare şi cele specifice

• lipsa de experienţă a managerilor în dezvoltarea şi folosirea indicatorilor de performanţă

• lipsa specialiştilor

• costul ridicat pe care îl presupune măsurarea performanţei

• lipsa de interes.

Acestora li se pot adăuga cele identificate de studiile OCDE efectuate în statele Uniunii Europene şi anume aprecierea subiectivă a performanţei pentru determinarea remunerării, lipsa încrederii angajaţilor în grilele de apreciere a performanţelor şi distribuirea primelor,, scheme excesiv de standardizare, lipsa controlului din partea agenţiilor străine şi nu în ultimul rând lipsa motivării.

În ceea ce priveşte legătura dintre motivare şi performanţă Hal G. Rainey este de părere că motivarea singură nu determină perfromanta. Foarte importantă este şi abilitatea. Astfel sunt persoane care obţin rezultate bune în ciuda faptului că sunt slab motivate pentru că dau dovadă de abilitate şi persoane care în ciuda faptului că sunt extrem de motivate nu obţin rezultatele scontate.