Strategii de Afaceri ale IMM-urilor

INTRO

It is human nature to make decision based on emotion, rather than on fact.

But nothing could be more illogical

TOSHIBA CORPORATION

Am ales să vorbim despre planificarea strategică a IMM-urilor în urma curiozităţii noastre asupra a ceea ce înseamnă strategie şi ce anume implică ea. De la persoanele care se ocupă de aşa ceva până la modalităţile, tehniciile şi momentele în care acestea le aplică. Spun ‚aplică’ fiindcă este vorba de un întreg proces ce implică mai multe persoane şi se implementează în mai multe faze ale dezvoltării unui IMM.

Whitout a strategy a company is like a ship whitout rudder, going around in circles. It’s like a tramp, it has no place to go

Joel Ross şi Michael Kami

Cuvântul ‚strategie’ îşi are originile în dicţionarul grecesc şi se poate definii ca: stratos = armată şi ago = a conduce; strategos.

Teremenul de planificare strategică a luat naştere în anii `50 şi a devenit popular la mijlocul anilor `60-`70. În acele timpuri se credea că planificarea strategică e răspunsul tuturor problemelor. După această explozie, în anii următori, s-a descoperit că planificarea strategică nu a dat mari roade. Au urmat anii `90 când s-au formulat multe concepte de planificare strategică care s-au păstrat până în prezent.

În zilele noastre, când nu există timp de risipit, o definire rapidă a planificării strategice, sau managerială trebuie să includă următoarele aspecte: formularea, implementarea, evaluarea deciziilor ce ajută organizaţia să-şi atingă obiectivele.

Lumea se schimbă acum mai rapid ca niciodată, viaţa este din ce în ce mai trepidantă, oamenii sunt mai pretenţioşi, au gusturi sofisticate şi deţin din ce în ce mai multe informaţii. Acelaşi lucru se poate spune ţi despre întreprindere, ca organizaţie; aceasta capătă o dimensiune din ce în ce mai complexă, la toate nivelurile, asigur supravieţuirii fiind îngreunată de concurenţa directă.

Piaţa este foarte pretenţioasă, în multe domenii de activitate, iar impactul tehnologic este atât de profund, în ultimele decenii, încât dincolo de modul de organizare a activităţii întreprinderilor, a mediului de lucru sau de modalitatea de derulare a relaţiilor dintre firme, s-a schimbat radical şi modul în care oamenii percep valoarea.

În succesul şi supravieţuirea pe piaţă a unei firme, elementul esenţial tinde să fie nu aparatul productiv sau terenul şi nici chiar banii, ci informaţia, văzută ca resursă principală. Trecerea de la o economie materială la una bazată pe informaţii şi cunoştinţe a marcat o nouă eră în istoria omenirii. Întreprinderea este cea care trebuie să răspundă la un preţ acceptabil gusturilor consumatorului, în vederea îmbunătăţirii gradului de satisfacţie al acestuia.

Graţie noilor tehnologii informaţionale este posibilă cunoaşterea în timp real a comportamentului indivizilor în faţa unui produs nou sau a unui mesaj publicitar.

Inteligenţa unei întreprinderi se referă la aptitudinea unei organizaţii de a înţelege funcţionarea pieţei şi modul prin care activităţile sale se integrează într-un anumit lanţ de valori, de a anticipa evoluţiile viitoare şi de a se adapta lor. Întreprinderea nu poate stăpâni aceste procese decât dacă este flexibilă, în primul rând, din punct de vedere informaţional. Informaţia poate fi acumulată fără încetare, dar are, prin excelenţă, un caracter perisabil.

CLASIFICAREA IMM-urilor

Potrivit noilor reglementari, intreprinderile mici si mijlocii se clasifica nu doar in functie de numarul mediu de salariati, ci si in functie de cifra de afaceri anuala neta sau activele totale pe care le detin, în urmatoarele categorii:

a) microîntreprinderi - au pâna la 9 salariati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta sau detin active totale de pâna la 2 milioane euro, echivalent în lei;

b) întreprinderi mici - au între 10 si 49 de salariati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta sau detin active totale de pâna la 10 milioane euro, echivalent în lei;

c) întreprinderi mijlocii - au între 50 si 249 de salariati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta de pâna la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau detin active totale care nu depasesc echivalentul în lei a 43 milioane euro.

Categoria întreprinderii Numărul mediu de salariaţi Cifra de afaceri (milioane euro) Active totale (milioane euro)

Mijlocie <249 ≤50 ≤43

Mica <49 ≤10 ≤43

Micro <9 ≤2 ≤2

CICLUL DE VIAŢĂ AL UNEI ÎNTREPRINDERI începe odată cu constituirea acesteia şi se termină atunci când ea se desfiinţează sau în situaţia cea mai fericită aceasta se relansează. În cazul general se pot definii următoarele etape ale ciclului de viaţă:

- • înfiinţarea – obţinerea tuturor actelor necesare funcţionării (autorizarea).

- • lansarea – pornirea întreprinderii. Ea are două faze: supravieţuirea şi consolidarea.

În faza de supravieţuire se folosesc resursele proprii şi cele împrumutate, se caută clienţii, se testează cotele de adaos şi pragul de rentabilitate. Această fază este caracterizată de sintagma “patronul este afacerea”; acesta se implică în toate activităţile şi controlează direct angajaţii. Sunt necesare multe activităţi de pornire, dar amploarea şi volumul lor sunt mici. Organizarea este simplă, iar factorul critic îl constituie capacitatea operaţională.

În faza de consolidare se înregistrează creşteri uşoare şi se amplifică necesarul de mijloace circulante. Factorii cheie sunt capacitatea managerială şi resursele financiare;

- • creşterea – are două faze: controlul şi planificarea respectiv extinderea.

În faza de control şi planificare se urmăreşte demonstrarea capacităţii de conturare a activitaţii pe piaţă, se penetrarează piaţa, se înregistrează eforturi de mărire a capitalului, se manifesta un control financiar mai intens, apare necesitatea angajării de personal suplimentar, managerul deleagă o parte din sarcini şi face eforturi în direcţia unei planificări strategice a activităţii.

În faza de extindere se trece de la întreprinderea mică la cea mijlocie, are loc o expansiune majoră a acesteia, creşte competitivitatea şi volumul producţiei, se diversifică gama de sortimente, apar managerii profesionişti pe nivelul de vârf, mai multe nivele manageriale şi creşte gradul de delegare a responsabilităţilor. Factorii critici (cheie) sunt planificarea operaţională, planificarea strategică, resursele umane, capacitatea de planificare (identificarea obiectivelor de atins);

- • încetinirea creşterii – întreprinderea mijlocie este complet constituită; se manifestă o creştere din ce în ce mai scăzută (volumul producţiei, cifra de afaceri, cota de piaţă, numărul de angajaţi, profitul realizat);

- • maturitatea – stagnează volumul de productivitate si profitul;

- • declinul – incapacitatea de a determina piaţa ţinta şi segmentele ce doresc a fi atinse, scade profitul iar volumul de productivitate scade brusc;

- • desfiinţarea - întreprinderea îşi încetează existenţa din punct de vedere juridic.

- Etapele de mai sus sunt generice: nu este obligatoriu ca orice întreprindere să pornească de la statutul de IMM şi să ajungă la un volum de activitate specific unei întreprinderi mijlocii sau mari; există situaţii când noua întreprindere are din start statutul de întreprindere mare. De asemenea, nu este obligatoriu ca o întreprindere mică să evolueze spre o întreprindere mijlocie.