Structuri concurențiale și alianțe strategice

INTRODUCERE

Odată cu trecerea de la economia naturală şi autoconsum la schimb şi economia de piaţă, întreprinzătorii, de la micii meştesugari cu atelierele lor din trecut pâna la giganţii industriali din vremurile noastre, toţi au fost interesaţi în a rezista cât mai mult în bătalia concurenţială, având ca obiectiv principal maximizarea profitului. Bineînteles că nu le-a fost usor! „Regulile jocului” sunt dure şi cel ce greşeşte sau cel ce nu poate ţine pasul cu ceilalţi este de cele mai multe ori eliminat, lasând însa altuia posibilitatea de a-i ţine locul. Viaţa este prin natura ei nedreaptă! Asemanarea cu o jungla o poate regasi oricine, daca priveste mai atent, având totodata o imaginaţie ce-i permite sa faca o astfel de asociere. În batalia concurentiala rezista cel mai puternic. Cel care este atent, cel care isi urmareste adversarul si cel care nu se lasa doborât de actiunile altora. Totul este un joc in care fiecare urmareste actiunile adversarului si actionează în consecinţa. O astfel de dinamică face dupa parerea mea studiul economiei atât de interesant.

Într-o lume in care totul se învârte in jurul banilor fiecare greşeală costă. Celebra afirmatie „Time is money!” începe sa fie înteleasa din ce in ce mai bine, iar libera concurenta, una din pietrele de temelie ale economiei de piata, este mecanismul prin care se reglează şi stimulează producţia, astfel încât comportamentul producatorilor orientat către maximizarea profitului devine chiar mijlocul prin care se realizeaza scopul sistemului economic – optimizarea consumului si maximizarea satisfacerii trebuintelor consumatorilor. Relatiile concurentiale impun producătorilor promovarea progresului tehnic, scaderea costurilor si a preturilor, cresterea cantitatii, calitatii si diversitatii bunurilor economice.

Alianţele strategice sunt parteneriate între firme ale căror resurse, capabilităţi şi competenţe distinctive sunt combinate pentru realizarea unui interes comun.

Aşadar, firmele îşi regrupează forţele pentru a ţine mai uşor piept concurenţei, dar şi în vederea consolidării poziţiei deţinute pe piaţă şi reducerii costurilor prin utilizarea mai raţionala a mijloacelor disponibile.

Alianţele strategice au 3 caracteristici principale

Două sau mai multe entităţi se unesc pentru a îndeplini un set de obiective importante,stabilite de comun acord, în timp ce într-un grad mai mare sau mai mic rămân independente după formarea alianţei.

Partenerii împart beneficiile alianţei şi controlul asupra realizării sarcinilor desemnate(poate cea mai importantă caracteristică a alianţelor şi ceea ce le face atât de dificil de condus.)

Partenerii contribuie în mod regulat la una sau mai multe zone cheie-strategice(adică importante pentru ei), de exemplu tehnologie, produse, sau altele de acest gen.

Alianţele strategice reprezintă o posibilitate pentru firme de a dezvolta noi tehnologii şi noi produse în condiţii de eficienţă.Totuşi cel mai plauzibil motiv care conduce la încheierea de alianţe strategice este pătrunderea pe noi pieţe.Astfel,cu excepţia SUA,marea majoritate a alianţelor sunt încheiate între companii care provin din ţări diferite.

STUDIU DE CAZ

Criza financiara mondiala isi intinde tentaculele si asupra industriei aeronautice. De data asta companiile afectate sunt cele aeriene low-cost, care au anuntat ca intampina probleme cu lichiditatile, din cauza scaderii temporare a traficului de pasageri. Criza globala genereaza probleme in ceea ce priveste lichiditatile companiilor aeriene, care se rasfrang atat asupra disponibilitatii capitalului de exploatare (a finantarii operatiunilor cotidiene), cat si asupra finantarii achizitiilor. Multe companii au probleme legate de capital, motiv pentru ca nu isi pot extinde sau innoi flota de aeronave.

Obiectul studiului îl constituie alianţa strategică dintre doi importanţi operatori aerieni low-cost din Europa, italienii de la MyAir şi slovacii de la Sky Europe.