Analiza Mediului Concurențial

1. SISTEME DE ANALIZA STRATEGICA A MEDIULUI CONCURENTIAL

În analiza mediului concurential se recunosc în principal 3 mari abordari:

1. Modelul M. Porter;

2. Modelul filierelor (retelelor);

3. Modelul arenei strategice.

1.1. MODELUL PORTER (AL STRUCTURII INDUSTRIEI)

Acest model pleaca de la o premisa esentiala si anume: o industrie (mediu concurential) nu poate fi apreciata ca favorabila, decât daca concurenta dintre membrii sai nu este prea puternica.

Deci, acest model pune baza pe evaluarea intensitatii concurentei. Modelul Porter identifica 5 categorii de concurenti esentiali:

 concurentii directi;

 concurentii potentiali;

 concurenta produselor de substitutie;

 concurenta furnizorilor;

 concurenta clientilor.

Tipul concurentei si mai ales intensitatea acesteia sunt strâns dependente de existenta unui raport de forta între cei doi parteneri. Raportul de forta caracterizeaza atuurile de care dispune pe piata un partener în raport cu celalalt. Exemplu: un furnizor care detine ponderea în cumpararile unui consumator va avea un raport de forta favorabil, care este cu atât mai puternic, daca resursele aprovizionate (livrate) sunt speciale creându-se un grad de dependenta ridicat.

În evaluarea raportului de forta trebuie avut în vedere anumite premise:

- sunt specifice diferitilor concurenti;

- sunt specifice diferitelor segmente de activitate (medii concurentiale);

- depinde de numeroase variabile: economice, tehnice etc.

Principalele variabile care sunt determinante pentru cele 5 forte concurentiale se estimeaza ca sunt:

 economia de scara;

 efectul de învatare;

 efectul de experienta;

 costul schimbarii;

 structura costului de productie;

 gradul de concentrare si de echilibru al concurentilor;

 barierele de intrare-iesire;

 scopurile si cultura manageriala a concurentilor.

Economia de scara  caracterizeaza relatia care exista între costul unitar si volumul productiei pe o perioada determinata de obicei 1 an.

În general, aceasta reducere este sub forma unei curbe în dinti (figura 2.2):

Reducerea costului unitar este rezultatul:

- unei mai bune utilizari a resurselor  prin cresterea volumului productiei.

Cresterea costului unitar este rezultatul:

- cresterii costurilor fixe prin realizarea unor noi capacitati de productie;

- cresterii costurilor de structura (indirecte);

- deficientelor de management care apar prin limitarea posibilitatilor managerilor de a coordona activitatile odata cu cresterea volumului productiei.