Analiza Mediului Concurențial

INTRODUCERE

Considerăm că, în înţelesul său economic, concurenţa este strict legată de libertatea de a alege. Ea reprezintă confruntarea directă între agenţii economici reprezentând oferta, pentru a atrage clientela, reprezentanta cererii pe aceeaşi piaţă.

Totodată, comportamentul concurenţial al agenţilor economici diferă de la o piaţă la alta, în funcţie de particularităţile acestora şi ale sectorului de activitate. Fiind un barometru de orientare al firmelor în sensul ca acestea să producă şi să distribuie ceea ce este solicitat de către consumatori, la preţurile cele mai mici, mecanismul concurenţei asigură producătorilor o marjă beneficiară, iar consumatorilor satisfacerea nevoii solvabile.

Scopul acestei lucrări are la bază păstrarea şi crearea de bunăstare pentru acţionari, pentru întreprindere, dar şi pentru comunitate.

Concurenţa mijloceşte pe piaţa liberă adaptarea continuă a ofertei la cererea exprimată, acţionând în strânsă determinare cu preţul de vânzare. Rivalitatea este mai intensă pe o piaţă atunci când preţurile scad, iar cererea de bunuri creşte. Aceasta induce un comportament reactiv, concurenţial din partea agenţilor economici ce acţionează în acelaşi sector, fiecare dintre competitori urmărind maximizarea profiturilor proprii şi a randamentului utilizării capitalului investit.

Acţiunea strategică a firmei implică o serie de relaţii de natură diferită cu mediul său înconjurător. Putem considera că acesta îi este circumscris sub formă de arii succesive care cuprind componentele de micro si macromediu, susceptibile de a influenţa apariţia, formarea şi implementarea acestei acţiuni strategice, ceea ce ne conduce la conturarea noţiunii de domeniu strategic. Acesta reprezintă unitatea de analiză pe care se bazează gândirea strategică.

Segmentarea activităţii firmei va avea drept obiectiv delimitarea unei unităţi de analiză cu precizie şi pertinenţă, în vederea fundamentării unui raţionament strategic adecvat. Astfel, segmentul strategic rezultant este acel domeniu caracterizat printr-o combinaţie unică de factori-cheie ai succesului şi care suscită firmei competenţe specifice; el se prezintă sub forma unui câmp concurenţial cuprins între anumite frontiere geografice pertinente, sub forma unui ansamblu omogen de bunuri şi servicii ale firmei, destinate unei pieţe specifice, având concurenţi delimitaţi şi pentru care este posibilă formularea unei strategii.

Segmentarea strategică poate fi concepută ca fiind acţiunea de regrupare a unităţilor de consum ce compun o piaţă în anumite subgrupe, care reunesc nevoi omogene, însă între ele prezintă nevoi emblematice diferite.

Pentru a realiza analiza mediului concurenţial la firma Clarix am folosit modelul Porter cu cele 5(+1) forţe concurenţiale, în vederea implementării strategiei propuse. Astfel pentru analiza mediului concurenţial, cunoscutul economist Michael Porter a utilizat următoarele forţe concurenţiale:

• Ameninţarea noilor intraţi;

• Puterea de negociere a clienţilor;

• Puterea de negociere a furnizorilor;

• Ameninţarea produselor de substituţie

• Intensitatea rivalităţii concurenţiale. 

CAP 1. SEGMENTAREA STRATEGICĂ

Segmentarea strategică reprezintă acel demers prin care are loc împărţirea ansamblului activităţilor întreprinderii în mai multe elemente (unităţi omogene), diferite între ele.

Segmentul strategic este un domeniu de activitate caracterizat printr-o combinaţie unică a caracteristicilor fiecărui criteriu luat în calcul la efectuarea segmentării. Numărul de segmente strategice este egal cu cel al combinărilor acestor caracteristici, fiecare fiind omogen şi diferit de celelalte. Daca două activităţi prezintă aceleaşi caracteristici faţă de criteriile avute în vedere, ele aparţin aceluiaşi segment strategic.

Există două metode de determinare a segmentelor strategice: decuparea şi regruparea.

Decuparea consideră întreprinderea un tot unitar şi caută să identifice segmentele strategice ale activităţii acesteia. Metoda se aplică cu succes în cazul întreprinderilor monoprodus. În cazul celorlalte, metoda este dificil de aplicat datorită volumului mare de informaţii necesare şi greutăţilor în obţinerea acestora. Regruparea grupează produsele/serviciile întreprinderii în segmente omogene.

Figura 1.1. Modalităţi de diferenţiere şi regrupare

Pentru identificarea segmentelor strategice se selecţionează următoarele nouă criterii:

a) Tipul de clientelă. Într-o primă fază se face segmentarea pe tipuri de pieţe, pieţe de consum sau pieţe industriale. La un nivel de agregare superior se identifică criterii de segmentare pentru fiecare tip de piaţă.

b) Nevoile de satisfăcut şi criteriile de cumpărare. Se identifică dacă produsele rezultate din activităţile supuse comparaţiei satisfac aceleaşi nevoi şi dacă corespund aceloraşi criterii de cumpărare.

c) Circuitele de distribiţie. Modul în care se distribuie un produs este un criteriu de diferenţiere asociat unei bariere de intrare. Canale de distribuţie diferite atrag existenţa a două segmente distincte.

d) Concurenţa. Prezenţa concurenţilor identici în două activităţi se află, deseori, la originea regrupării acestor activităţi într-un singur segment strategic.

e) Piaţa (areal geografic). Diferenţierea pieţei se face mai ales din punct de vedere al dimensiunii geografice (locală, regională, naţională, internaţională).

f) Tehnologia. Este un criteriu care joacă un rol din ce în ce mai important în segmentarea strategică, este suficient să izolăm două segmente numai pe baza tehnologiilor diferite de realizare a produselor.