Rolul IMM-urilor în economia concurențială

CAP.I. AGENŢII ECONOMICI SPECIFICI ECONOMIEI DE PIAŢĂ

1.Mecanismul economic.Mecanismul economiei de piaţă.

Noţiunea de mecanism este legată de ştiinţele tehnice în primul rând de mecanică. Etimologic, cuvântul de mecanism provine de la grecescul ,,mekhane”, adică maşină, maşinărie. Cu timpul acesta a fost folosit în tehnică, filozofie, psihologie, biologie şi mai târziu în cadrul ştiinţelor economice.

În sensul cel mai general mecanismul reflectă o combinaţie de piese şi organe aşezate într-o anumită ordine în vederea obţinerii cât mai rapide a unui anume rezultat. Mai simplu, putem spune că el constituie totalitatea elementelor dintr-o maşinărie, un sistem, un mod de organizare şi funcţionare a diverselor domenii, el servind practicii sociale.

În domeniul nostru mecanismul economic reprezintă un sistem sau un subsistem de elemente şi pârghii,cu roluri şi funcţii specifice, angrenate între ele, care produce şi transmite mişcarea economică. Deci, mecanismul economic trebuie privit şi analizat prin prisma elementelor sale, a legăturilor dintre acestea şi a modului de funcţionare atât a părţilor componente, cât şi a ansamblului.

Având în vedere sistemul economic şi funcţiile lui, putem spune că în economie acţionează mai multe mecanisme parţiale sau sub mecanisme care, în totalitate interdependenţei lor formează mecanismul economic de ansamblu. Iată de ce, în sensul arătat putem vorbi de mecanismul producţiei, distribuţiei, circulaţiei, consumului, circulaţiei monetare, formării preţurilor, mecanismul sistemului de credit, al diviziunii sociale a muncii, creşterii, dezvoltării şi progresului economico-social, cel al evoluţiei ciclice, al derulării relaţiilor economice internaţionale.

Pe baza celor arătate putem sublinia faptul că mecanismul de funcţionare al economiei reflectă modalitatea specifică de realizare a legăturilor dintre activităţi în scopul acoperirii nevoilor sociale şi al asigurării resurselor solicate în acest scop. Acest mecanism evidenţiază modalitatea reglării, pe baza relaţiilor de interdependenţă a elementelor structurale, a schimbării poziţiilor şi modificării raporturilor de interdependenţă funcţie de interesele economice date prioritar de disponibilităţile pieţei(cerere, ofertă, concurenţă, condiţii, factori). Iată de ce nu putem vorbi de un mecanism de funcţionare general valabil, imutabil, static, ci de adaptarea sa continuă la aceste coordonate.

Mecanismul economiei de piaţă cuprinde ansamblul mijloacelor şi metodelor de antrenare a resurselor economice, a pârghiilor de susţinere a acestora prin intermediul şi cu ajutorul cărora economia naţională în ansamblu, dar şi prin subsistemele ei sunt puse în mişcare pe baza raţionalităţii sociale şi eficienţei maxime.

Mecanismul economiei de piaţă poate fi evidenţiat prin prisma trasăturilor sale, respectiv: este un mecanism liber, de piaţă, concurenţial, bazat pe proprietatea privată, libera iniţiativă stimulează interesele fiecărui agent economic, echilibrul producţie-consum şi respectiv cerere-ofertă sunt create şi realizate prin intermediul pieţei.

Înţelegera funcţionării acestui mecanism presupune percepţia sa ca un sistem integrat, complex şi dinamic, deschis, cu elemente specifice de reglare şi auto reglare. Funcţionarea eficientă a sa presupune o perfectă mişcare a elementelor componente şi o articulare a lor în vederea realizării scopului urmărit. Astfel fiecare subsistem al său trebuie să cuprindă elementele componente specifice, o structură internă specifică şi funcţii caracteristice.

Prin intermediul intrărilor şi a ieşirilor sistemul economiei de piaţă comunică cu mediul înconjurător, respectiv al cererii şi ofertei provenite din mediul social. Cererile sunt susţinute şi convertite pe baza reacţiei tuturor elementelor sistemului (piaţă, producţie, distribuţie, preţ, concurenţă).

Realizarea echilibrului sistemului economiei de piaţă presupune ca toţi agenţii economici implicaţi să ţină seama de caracterul extrem de dinamic al imputurilor, de dinamica rapidă a cererii şi ofertei (şi strategia adoptată de agenţii economici).

Prin natura sa, economia de piaţă este deschisă atât în spaţiu cât şi în timp. Sub aceste coordonate (spaţiu şi timp) autoreglarea sistemului economiei de piaţă nu trebuie lăsată dominată exclusiv de mecanismele pieţei, impulsurilor acesteia. Ea presupune si intervenţia socială, a elementului conştient asupra condiţiilor şi factorilor aleatori ai sistemului. Asemenea intervenţii trebuie să aibă un caracter preventiv si operant, fără a stânjeni funcţionarea pieţei.

În cadrul sistemului economiei de piaţă elementul central îl constituie piaţa prin însăşi rolul, funcţiile, condiţiile funcţionării şi segmentelor sau componentelor sale.

2. Agenţii economici

Producerea bunurilor materiale si serviciilor, ca obiect al nevoii sociale, presupune acţiunea corectă şi complexă a agenţilor economici in dubla lor calitate de producător si consumatori. Deci prezenţa agentiilor economici reprezintă factorul de bază a desfăşurării activităţii la orice nivel.

Termenul de agent economic este folosit frecvent în contextul economiei de piaţă. Adesea el se foloseşte sinonim cu termenii de: subiect al activităţii economice, operator economic de subiect de proprietate, centru de decizie economică sau financiară. Oricare ar fi termenul folosit, sensul general este acela de participant la viaţa economică.

Agenţii economici reprezintă o persoană sau un grup de persoane fizice şi/sau juridice care participă la viaţa economică cu funcţii şi comportamente asemănătoare. Aceştia se delimitează între ei pe baza unor criterii: forma de proprietate, formele de organizare şi folosirea factorilor de producţie, funcţiile economice îndeplinite, sfera de activitate.

În vederea caracterizării fluxurilor intervenite între ei în procesul de producţie şi de utilizare a bunurilor, agenţii economici sunt grupaţi după criteriul de ramură, care pune in evidenţă relaţiile de ordin tehnico-economic şi de echilibrare a resurselor dintre unitaţile cu producţie omogenă dintr-o anumită ramură şi criteriul instituţional, care evidenţiază fluxurile reale şi monetare (de venituri şi cheltuieli) dintre agenţii economici autonomi în exercitarea funcţiilor principale (de a produce, a finanţa, a asigura, a consuma), acţionând intr-un cadru specific activităţii sale.