Ideea de libertate în concepția lui Fromm

Libertatea- e o stare de spirit sau o realitate obiectiva? De obicei consideram libertate acea conjunctura în care putem face ceea ce ne dorim. Iar lipsa libertatii ca îngradirea noastra în a face exact ce dorim. Dar, daca mergem mai departe, suntem noi liberi sa ne dorim? Sau, cu alte cuvinte, ceea ce ne dorim vine din libertatea noastra de a decide, pe baza informatiilor despre noi si despre univers, ce vrem, si ce nu vrem?

Oare nu cumva, chiar nasterea e primul stâlp dintr-un gard care se va construi toata viata în jurul nostru. Se spune ca un om informat e un om liber. Nu cred. Dimpotriva, cred ca e mai putin liber decât cel neinformat. Pentru ca orice informatie e asimilata (vrem-nu vrem) si cu un "rest" din modul în care a fost prezentata. Din structura deja existenta si din care am extras-o noi. Nu exista informatie pura. De aceea, ma-ntreb în ce masura suntem dependenti de modul în care am primit (extras) o informatie si cât de constienti suntem de "resturile" asimilate. Si-atunci, câta libertate ne ramâne în a stabili exact ceea ce credem, ceea ce stim, ceea ce vrem? Oare un om caruia i s-ar "servi" doar informatie pura, fara "resturile" valorice - bun-rau - ar fi capabil sa ia o decizie? Nu cumva libertatea aceasta absoluta ar fi, de fapt, sursa unui blocaj? Libertatea le da oamenilor un sentiment de putere. Au putere asupra lor! Au senzatia ca sunt "mai autentici" în momentul în care se bucura de libertate. De aceea, de

multe ori, dorinta de libertate nu vine dintr-o necesitate profunda de a face ceva (neîngaduit de ceilalti) ci ca o revolta, pur si simplu, împotriva gardului, ca o fronda destinata afirmarii independentei.

Oamenii care se simt liberi se simt si diferiti, nu? Dar, de cele mai multe ori, disparitia cenzurii externe duce la constientizarea (sau macar manifestarea cu putere) a celei interne. Regulile acestei cenzuri sunt stabilite tot pe baza informatiilor asimilate în timp. Si, evident, a experientelor de viata. Dar si acestea au fost transformate în informatii depozitate în diferitele straturi ale structurii noastre, cu ajutorul mecanismelor noastre de gândire. Dependente de informatiile asimilate anterior. E un cerc vicios. Si-atunci, suntem noi liberi cu adevarat? Istoria umanitatii a aratat ca oamenii nu vor sa fie liberi, de fapt. Ca, atunci când se trezesc fata în fata cu universul, de cele mai multe ori ostil si misterios, îsi inventeaza singuri repere între care sa se simta în siguranta. Si pe care le transfera celorlalti în timpul interactiunii cu ei. S-a observat ca oamenilor le e mult mai frica sa fie pusi în situatia de a alege decât de a accepta o varianta sau alta, în functie de conjunctura constrângatoare exterioara. Cu cât sunt mai multe variantele de raspuns, cu atât oamenii pierd mai mult timp în a alege una si cu atât sunt mai speriati de faptul ca s-ar putea sa fi gresit în alegerea facuta. Si-atunci, în momentul în care nu exista constrângere exterioara, îsi construiesc una interioara pentru a le fi mult mai usor în a alege. Credintele noastre sunt complexele interne de repere care ne ajuta sa taiem nodurile gordiene. Asta ne scuteste de multe blocaje psihice si emotionale, ne ajuta sa mergem înainte si sa nu înghetam în fata unei probleme a carei solutii trebuie aleasa. Dar suntem noi liberi, cu adevarat, atunci când luam decizia? Sau suntem, de fapt, dependenti de frica noastra de a fi liberi?

Frica este cea care a transformat omul liber in sclav. Frica fata de propriul destin, fata de pozitia sa sociala, frica de a pierde ceea ce are mai scump determina omul sa se transforme intr-o fiinta toleranta si ascultatoare.

Nici lanturile, si nici inchisorile nu priveaza omul de libertate asa cum o face sentimentul de teama.Toate imperiile, dictaturile au cazut odata cu dizolvarea fricii din sufletele oamenilor.

Omul zilelor de azi este dominat ca niciodata de frica. Frica de a fi atacat in strada, frica de a fi jefuit, frica de a ramane sarac.

Omul de azi si-a pierdut orice incredere fata de ziua de maine pentru ca si-a pierdut acel sprijin in care putea avea mereu incredere. Este vorba de credinta in Dumnezeu. Credinta aceasta este cea care face omul cu adevarat liber, oricat de groase ar fi zabrelele inchisorilor.

Dictatorilor intotdeauna le-a fost frica de un popor plin de credinta, de aceea instaurand propria dictatura au cautat sa elimine religia din viata publica. Omul credincios este un om cu speranta, ateul este un individ aruncat in gol, un individ a carui speranta a murit odata cu credinta.

Teroarea intr-o dictatura de fapt nu are alt scop decat instaurarea senzatiei de frica, un individ fara sprijin spiritual, rupt de propria comunitate, devine vulnerabil la orice atac din partea puterii.

Individualismul in esenta este egal cu ateismul de aceea orice ateu este un individualist pentru ca el refuza sa perceapa acel ceva superior ratiunii sale. Cei care